Primarul din Săcele vrea să deschidă Spitalul peste 3 luni

Primarul din Săcele vrea să deschidă Spitalul peste 3 luni

Lucrările la Spitalul de la Săcele sunt finalizate în proporţie de 80%! Primarul este chiar sigur că va redeschide unitatea spitalicească în maximum 3 luni. Închis în 2011 odată cu alte 67 de unităţi medicale din ţară, Spitalul Municipal Săcele are deja un manager iar costurile redeschiderii sunt estimate la 1 milion de lei.

Au fost finalizate până acum lucrările la demisol, parter, etajele I şi II şi mansardă. În iulie vor fi redeschise cabinetele de ambulatoriu, spitalizare de zi şi compartimentul de primiri urgenţe.
Primarul Virgil Popa spune că există o structură aprobată de 50 de paturi pe secţiile de Interne şi Pediatrie care însă vor fi deschise mai târziu. virgil-popa-primar-sacele
Din 3 aprilie spitalul are şi manager, o doamnă economist care a mai fost manager la spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.
Lucrările necesare pentru redeschidere sunt deja efectuate în proporţie de 80%. Mai trebuie executate lucrări la câteva anexe şi la o parte din instalaţia electrică şi vor fi finalizate cel mai probabil până la sfârşitul lunii. Costurile totale pentru redeschiderea unităţii medicale sunt stimate să ajungă la 1 milion de lei.
Spitalul de la Săcele va deservi o populaţie de aproximativ 50 de mii de persoane, din municipiul Săcele şi din localităţile limitrofe, Tărlungeni, Teliu şi Budila.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.