Primarul George Scripcaru evidențiază dezastrul lăsat în urmă de Allen Coliban la RATBv
Propaganda verde a fostului primar Allen Coliban ce viza transportul în comun a fost dezvăluită de actualul primar George Scripcaru, care a descoperit în garajele RATBv 15 autobuze noi pe motorină!?
Achiziționate cu bani grei de regia de transport locală în timpul mandatului de tristă amintire al fostului primar userist al Brașovului autobuzele zăceau în garaje nefolosite, exemplu viu al nepăsării acestuia pentru bunul mers al treburilor administrative în Brașov.
„Mai țineți minte cum ne povestea fostul primar, exact cu o săptămână înainte de alegeri, că orașul va fi inundat de autobuze noi?
Bine că nu l-a crezut lumea, că cele 15 autobuze noi pe motorină, pe care le-a cumpărat în leasing, cu 530.000 de euro bucata (la care se adaugă cheltuielile cu leasingul), au zăcut uitate într-un garaj. După ce s-a pozat omul cu ele, n-au mai fost de interes…
Am fost surprins să aflu ce se petrece și le-am făcut repede recepția, ca să le putem introduce, în sfârșit, în circulație. Din păcate, nu este asta singura problemă pe care am descoperit-o la parcul auto al RAT.
Fostul primar mai cumpărase anul trecut și 15 autobuze second-hand, tot pe motorină, pe care le-a vopsit verzi (erau roșii), să nu se prindă lumea că nu sunt noi, și puțin după ce au fost puse în circulație, s-au defectat. Astăzi mai circulă doar 7 din cele 15 autobuze, restul de 8 sunt abandonate în parcul RAT de la Rulmentul și sunt folosite doar pentru piese de schimb.
De ce?
Pentru că autobuzele au garanție doar pentru motoare și, ce să vezi, nu motoarele s-au defectat. Așadar, RAT plătește în continuare leasing financiar pentru 15 autobuze din care folosește doar 7!
Costul autobuzelor, fără cheltuielile cu leasingul, este 3,13 milioane de euro, reprezentând bani aruncați aiurea. Acestea sunt mici exemple despre ce a lăsat în urmă administrația useristă” apreciază primarul Brașovului pe contul său de socializare.
Dan Libiu Mateescu
Dezastrul pe care l-ai lăsat tu când îl evidențiezi??
Are dreptate Barbu!
Vinitura penală din Șoldova trebua să fie de mult timp putrezit într-o ocnă!