Primii sub linie la admiterea in Schengen

Primii sub linie la admiterea in Schengen

0 293

Statul roman datoreaza niste bani firmelor germane care presteaza la noi. Franco-elenii de la Vinci-Aktor au ratat finantarea pentru construirea tronsonului de autostrada Brasov-Comarnic, si ar putea fi suparati pe noi din cauza asta. Sau din pricini mai adanc ingropate in stratul de asfalt care nu se mai toarna in zona: daca e sa-l credem de Titus Corlatean, hexagonalii s-ar fi simtit lezati de spaga pe care oficialii nostri le-ar fi cerut-o pentru a le incredinta segmentul de autostrada cu pricina. Indiferent daca aspectele astea supra sau infra economice au de-a face sau nu cu Spatiul Schengen, cert este ca si nemtii si francezii se opun intrarii noastre in delimitarea europeana. O sa ne uitam prin ochiurile plasei imprejmuitoare laolalta cu tiganii pe care Franta ni i-a trimis pachet acasa si noi ne prefacem ca romii sunt o problema europeana, nu mioritica, sau impreuna cu moldovenii care au invadat piata de munca germana si asa saturata, deghizati in cetateni romani. Se pare, insa, ca motivele adevarate pentru care ne vom chiori la schengeni printre uluci sunt vechile noastre plagi ale coruptiei in justitie si mafia in continua prosperitate a frontierelor, pe care suntem incapabili sa le controlam.
Ministrul de Externe Teodor Baconschi pretinde ca Romania si-a facut temele diplomatice si a adus consulatele si ambasadele la standardele europene impuse, pe care le-ar fi recunoscut si inspectiile expertilor Schengen. Acoperit pe partea de politica externa, ministrul Baconschi vede vag si aluziv lipsuri in Justitie si la Interne, unde reformele ar trebui sa continue. Sa inceapa, spun insa franco-germanii, pe care nu i-a convins deloc felul in care intelegem noi sa controlam coruptia, criminalitatea organizata si sa simulam reforma.
Cum in domeniile astea responsabilitatea e difuza si greu de atribuit, vom continua sa pretindem ca noi stam bine in timp ce europenii ne persecuta cu ingratitudinea lor pentru ceea ce facem noi pentru Europa. Opozitia franco-germana la intrarea noastra in Schengen ar putea fi, insa, ultima scatoalca pe care o primim pentru ca nu meritam de la bun inceput sa fim europeni sadea, lucru pe care continentalii de vita veche s-au gandit sa ni-l reaminteasca din pragul Schengenului. Pare sa fie ultima lor frontiera in calea invaziei romanesti de mitocanie si criminalitate, care covarseste deplasarea onorabila a civilizatiei mioritice prin Europa.
Dar asta nu vor spune niciodata oficialii, care vor avea intotdeauna temele facute chiar daca isi regasesc numele pe lista picatilor la admiterea Schengen.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.