„Prin ordinul lui Iohannis: “codru’ nu-i mai frate cu românul”

„Prin ordinul lui Iohannis: “codru’ nu-i mai frate cu românul”

0 683

Klaus Iohannis a decretat, de la înălțimea summitului de la Glasgow, că din anul 2030 “codru’ nu-i mai frate cu românul.” El a amintit liderilor lumii că România a redus din 1989 cu 64 % emisiile de gaze cu efect de seră, s-a angajat de la înalta tribună (nu a lui Celtic sau Rangers n.a.) că românii vor face mai mult, “până ce ne apropiem de zero net.” “Vreau să lucrăm împreună pentru a dezvolta, produce și implementa noi tehnologii ecologice,” a spus că nu-l doare gura. Guvernul său nu a avut și nici nu are vreo strategie forestieră, alta decât să dăm mai mult lemn companiilor austriece Holzindustrie Schweighofer și Kronospan. 

Wow. Țăranul va fi rezilient cu pădurea. Adică servul ei
Președintele, cu funia suspendării de gât, a spus că România susține Declaraţia liderilor de la Glasgow privind pădurile şi utilizarea terenurilor. A promis, în numele românilor, că va stopa defrișările, uitând să le amintească belzebuților că avem un Cod Silvic, care prevede sancțiuni penale, în cazul nerespectării acestuia. 
A semnat pentru reziliența țăranilor cu pădurea, pentru valorile pădurilor, pentru dezvoltarea durabilă, vă dați seama cât bine se potopește peste poporul român?
Imaginile cu Iohannis în fulgarin și Boris Johnson, ștergându-și pantoful de cracul de la pantaloni, rămân în memoria cash, ca “valori durabile” ale summit-ului C026 împotriva încălzirii globale.  
Președintele român, străin de propria țară, a aplaudat anunțul Marii Cancelarii europene de alocare a un miliard de euro pentru replantări și amenajări de mediu. Nici în momentul anunțului că jumătate din bani se duc spre Congo, nu i s-a încruntat vreun rid. 
Președintele are alură europeană. Și asta place la fanii săi, atât câți au mai rămas. Știe să vorbească engleză. E stilat. Are rafinament. Dar și ciudă pe români. Asta nu sesizează laicii cultului personalității lui.

Sumalul și noul sultan
Oare le-o fi spus camarazilor occidentali că în țara lui, bogată în păduri (România are 6,4 milioane de hectare), proprietarii de păduri nu-și pot căra lemnele de foc de teama Sumalului, a radarului pădurilor? O fi existând la ei vreun DNA al pădurilor? De ce nu le-a recomandat găselnița pur românească? 
În criza energetică, firmele șmechere, cele abonate la licitațiile Romsilva, au dosit lemnul de foc. Hypermarket-urile sunt goale. Nu mai găsești niciunde lemne de foc. Ca să nu mai spunem despre peleți. Toți distribuitorii anunță că lipsa e dictată pentru scumpirea lemnului de foc. Eu mi-s aranjat, ca bănățeanul, pentru doi-trei ani. Dar ce nu pricep eu, de ce trebuie atâtea avize și atâtea amenajări silvice pentru a-ți putea tăia din pădurea ta? 
Pitpalacii salvării, tineri care n-au sădit în viața lor vreun lăstar, au ieșit cu urlete și trâmbițe pe străzi, să apere crenguțele cu pămătuf.

Târgu-Jiu: Trei ţigani, printre care un minor, au fost prinşi la furat de  lemne

Brotacii salvării au luptat pentru legi țepene. Acum să fie buni și să dea bani bunicilor pentru lemnele de foc
Cui să spunem că în primăvară, din cauza rigorilor și a agenților verzi cu antenuțe, peste două milioane de metri cubi de lemn au rămas să putrezească în pădure? Știe Iohannis că igienziarea pădurilor reprezintă un tratament obligatoriu pentru regenerarea arborilor? Arhanghelii societății în civili, vajinicii cărăbuși ai ordinului „Salvați-ne de bogății,” brotacii agitatori de profesie, cu solda la zi, nu sunt altceva decât caii troieni din cetate, acele molii ce toacă mărunt valoarea blănii. 
Nu mai avem acces la resurse. Prosperitatea românilor a căzut în cap. Lemnele de foc au ajuns duble la preț. Când îi întrebi pe pădurari de ce crește suma așa de mult, dau vina pe cele două companii austriece. 
Bunicile de la țară dădeau înainte o mie două sute de lei pe un camion de lemne de foc. Le ajungea o iarnă. Acum sub două mii de lei, nu le mai aduce nimeni. Vin progresiștii din marile corporații să le dea o mie de lei? Doar așa să simtă și ei la buzunar pentru ce au ieșit în stradă ca să protejeze, chipurile, natura.
Băi imberbilor, încălțați cu fesul și ciupiți de tatuaje soft, trebuie să înțelegeți și voi că salvarea costă. Nu lupți pentru libertatea lupului și tu să nu riști măcar un tur de pantaloni mușcat, când o arzi tefelește cu lupta pentru natură, gen. Orice în viață se plătește. Și domnia. Și prostia. Era vorba străbunei mele, mici moșierese. „

Marius Ghilezan

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.