Printre inculpati in Dosarul Truica – Paul Lambrino de 135 milioane de...

Printre inculpati in Dosarul Truica – Paul Lambrino de 135 milioane de euro si Benjamin „Beny” Steinmetz, unul dintre cei mai bogati oameni din lume,

0 545

Prejudiciul din dosarul privind retrocedarea fermei Baneasa, estimat la 135.874.800 euro, ar acoperi plata alocatiilor timp de un an pentru aproape un milion de copii, situatie care poate provoca o reactie virulenta a opiniei publice, se arata in referatul prin care procurorii DNA cer joi arestarea preventiva a inculpatilor Remus Truica, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Rosu si Lucian Mateescu, potrivit Agerpres.
‘Chiar si doar prin prisma cunoasterii existentei acestui prejudiciu, reactia opiniei publice va fi una virulenta, de totala dezaprobare si indignare profunda vis-a-vis de aceste fapte, lucru ce justifica luarea masurii arestarii preventive. Modalitatea de savarsire a faptelor, prin angrenarea unui numar mare de persoane, prin coruperea functionarilor de la nivelul institutiilor publice, prin avansarea unor sume importante de bani, durata activitatii infractionale, justifica de asemenea luarea celei mai aspre masuri preventive’, se mentioneaza in referat.Potrivit procurorilor, probele administrate pana in prezent arata ca modul in care conducerea Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti a decis retrocedarea fermei Baneasa reprezinta un fenomen extrem de periculos pentru buna functionare a unei institutii publice.
‘Extrapolarea acestui model poate duce la concluzia ca institutiile publice ce administreaza domeniul public il ofera contra cost, iar deficitul de incredere creat prin astfel de fapte limiteaza potentialul de incredere al societatii in oamenii care asigura serviciile publice pentru cetateni, creandu-se imaginea neadevarata ca numai cei care pot gasi nisa au posibilitatea sa determine solutia unei cauze’, se precizeaza in referat. Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti
In document se mai arata ca privarea de libertate a inculpatilor in acest moment este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
‘Astfel, existenta unor domenii cum este si cel privind proprietatea publica a statului aflata in administrarea unor institutii in care coruptia apare ca generalizata, deoarece stabileste practic o legatura automata intre exercitarea atributiilor de catre functionar si cumpararea de influenta de catre cesionarii de drepturi litigioase, reprezinta un fenomen extrem de periculos pentru buna functionare a statului. Aceste situatii duc la neincrederea generalizata a cetatenilor in institutiile publice si aduc o atingere semnificativa posibilitatii de realizare a scopului acelor institutii, si anume asigurarea administrarii bunului proprietate publica, in conditiile in care unii protejati obtin un statut privilegiat prin trafic de influenta si dare de mita’, sustin procurorii.
In referat se mai apreciaza ca o reactie ferma a organelor judiciare la adresa celor cu un astfel de comportament poate avea ca efect diminuarea fenomenului coruptiei in sistemul ce administreaza resursele proprietatii publice si poate contribui la o functionare transparenta a acestuia.
‘Coruptia constituie o amenintare pentru democratie, pentru preeminenta drepturilor omului, submineaza principiile de buna administrare, echitate si justitie sociala, pune in pericol bazele morale ale societatii. De aceea se impune sanctionarea ferma a faptelor de coruptie, intr-un mod care sa descurajeze fenomenul, sa atraga atentia posibililor alti faptuitori asupra dimensiunii raspunderii penale atrase de asemenea fapte, dar si la un nivel de proportionalitate a masurii cu fapta si periculozitatea faptuitorilor’, se mai mentioneaza in referatul DNA.
Marius MarcoviCI CRemus Truica, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Rosu si Lucian Mateescu, retinuti pentru 24 de ore de procurorii anticoruptie, au fost fost prezentati joi la Curtea de Apel Brasov, care urmeaza sa se pronunte in privinta solicitarii privind arestarea preventiva.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciului Teritorial Brasov i-au retinut pe omul de afaceri Remus Truica pentru constituire de grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare de bani, dare de mita si complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave, pe Robert Mihaita Rosu, avocat partener la o casa de avocatura, pentru constituire de grup infractional organizat, trafic de influenta, complicitate la spalare de bani si la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinte deosebit de grave, pe Dan Andronic, consultant politic si jurnalist, pentru constituire de grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta.
In dosar au fost retinuti si Marius Marcovici, administrator al unei societati comerciale, consilier, pentru constituire de grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalare de bani, si Lucian Mateescu – pentru constituire de grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta.
DNA precizeaza ca, incepand cu noiembrie 2006, Remus Truica, Robert Rosu si alte persoane au constituit un grup infractional care a avut ca scop dobandirea intregii averi revendicate nelegal de o persoana interesata, prin oferire de bani/ bunuri persoanelor din cadrul autoritatilor/ institutiilor detinatoare a acestor proprietati, instigarea si complicitatea la savarsirea, de catre acestea, a infractiunii de abuz in serviciu, prin punerea la dispozitie si semnarea inscrisurilor necesare, traficarea influentei reale asupra functionarilor publici.
Dan Andronic, Marius Marcovici si Lucian Mateescu au aderat, conform DNA, la grupul infractional: primii doi in 2007, ultimul in 2011.Marius MarcoviCI
‘De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicati in activitatea infractionala si s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evolutiei si realizarii interesului urmarit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat si gasind impreuna solutiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au pastrat in permanenta contactul cu persoana cumparatoare de influenta, dandu-i de fiecare data asigurari asupra succesului demersului infractional’, se arata in comunicat.
Anchetatorii au constatat ca rolul lui Truica in cadrul grupului a fost esential, in sensul ca persoana, reputatia si sustinerile acestuia au fost determinante in convingerea persoanei interesate pentru cumpararea influentei. Pe de alta parte, Truica ar fi prezentat ‘afacerea’ celorlalti membri ai grupului, hotarand impreuna cu acestia sa se implice in realizarea demersului infractional, singura cale in obtinerea bunurilor pe care persoana interesata le revendica in mod nelegal.
Procurorii sustin ca el a actionat ca mandatar al unei societati in actele intocmite cu cumparatorul de influenta, s-a intalnit in mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor intreprinse, a negociat cu acestia in interesul grupului, a discutat cu avocatul Rosu pentru intocmirea documentelor necesare crearii aparentei de legalitate. Totodata, el s-ar fi prezentat in fata autoritatilor in numele cumparatorului de influenta, ar fi discutat cu notari si avocati pentru intocmirea de inscrisuri necesare revendicarilor, si-a traficat influenta in mod real si a corupt functionari pentru atingerea scopului urmarit.
‘In realizarea scopului grupului, Truica impreuna cu ceilalti membri ai gruPaul & wpului si cu cumparatorul de influenta au ascuns apoi natura ilicita a intelegerii prin incheierea, la 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii. Contractul a fost incheiat intre cumparatorul de influenta si o societate reprezentata de Truica. In concret, acest contract redactat de Robert Rosu prevede ca persoana cumparatoare de influenta, in calitate de cedent, transmite/ cesioneaza fara nicio rezerva, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente si viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate si identificate in contract (intre care si ferma Baneasa, teren in suprafata de 28,63 ha). Societatea reprezentata de Truica se obliga sa plateasca, in anumite conditii, o suma de bani si sa asigure sprijin si asistenta in legatura cu bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Truica a semnat alte inscrisuri/ contracte prin care s-a urmarit ascunderea provenientei bunurilor retrocedate’, au retinut procurorii.
Printre bunurile pretinse de cumparatorul de influenta s-a numarat si ferma Baneasa pentru care, mentioneaza DNA, a depus o notificare in 2002, fara ca pana la preluarea ‘afacerii’ de catre acest grup infractional sa se primeasca vreun raspuns.
‘In cursul anului 2008, ca urmare a notificarii mentionate avand ca obiect ferma regala Baneasa, transmisa spre solutionare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti, Truica a actionat in asa fel incat, prin intermediul unor persoane, sa ii determine pe membrii consiliului de PAUL&TRUICA&TALadministratie al institutului sa aprobe, in mod vadit nelegal, solicitarea cumparatorului de influenta. Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu incalcarea dispozitiilor din Legea 10/ 2001, restituirea in natura a fermei regale Baneasa, in aceeasi zi, 26.09.2008, fiind incheiat un protocol de predare-preluare. Decizia de restituire este abuziva, cererea nefiind insotita de documente justificative din care sa rezulte calitatea de mostenitor indreptatit sau incidenta Legii 10/ 2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii’, mai precizeaza DNA.
Sursa citata subliniaza ca, pentru a obtine acest bun imobil, Remus Truica l-a convins pe directorul institutului sa sprijine aceasta solicitare, desi documentatia depusa era incompleta, expertiza era efectuata formal, oferindu-i in schimb foloase necuvenite constand in plata unei excursii in strainatate pentru patru persoane.

Beny Steinmetz
Foto: Captura YouTube 

Omul de afaceri israelian Benjamin „Beny” Steinmetz este inculpat in dosarul urias al retrocedarilor ilegale, potrivit unor surse judiciare. Steinmetz are o avere estimata la 3,5 miliarde de dolari, fiind al saselea cel mai bogat cetatean israelian si pe locul 497 in lume, potrivit Forbes. Steinmetz este actionar, prin una din companiile sale, la Gabriel Resources, care detine o participatie in proiectul aurifer de la Rosia Montana.
Potrivit DNA, Benjamin Steinmetz ar fi facut parte din grupul infractional constituit de Remus Truica, alaturi de Dan Andronic,  Tal Silberstein, Shimon Shevez, si avocatul Robert Rosu.
DNA ii acuza pe inculpati ca au reusit sa obtina retrocedarea ilegala in natura a Fermei Regale Baneasa, producand bugetului de stat un prejudiciu de peste 135 milioane de euro. Mecanismul presupusei fraude era urmatorul, asa cum a fost descris de DNA: Paul Lambrino (nepotul Regelui Carol al doilea) a pretins ilegal ca are de primit de la stat Ferma Baneasa si a apelat la Remus Truica pentru a-si rezolva problema. Truica, alaturi de co-inculpati, ar fi mituit conducerea unui institut de cercetare care detinea terenul Fermei Baneasa sa accepte retrocedarea, contra unei excursii pentru patru persoane in strainatate. Beny Steinmetz

Convorbire intre Remus Truica si Benny Steinmetz:

Benjamin Steinmetz: Şi eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?
REMUS TRUICĂ: Deci, după cum deja ştii, prietenul lui TAL nu a făcut mai nimic şi am găsit cine este şeful tipului care ar fi trebuit să facă asta şi am descoperit că este de la alt…, care este un bun prieten cu mine şi am găsit acum instrumentele şi  mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut şi voi merge eu împreună cu prințul, cu avocaţii şi, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă.

Benjamin Steinmetz: …ce se va întâmpla atunci?
REMUS TRUICĂ: Nimic. Doar vor semna şi va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulţi paşi, e doar un pas.

Benjamin Steinmetz: Deci nu trebuie să mai vorbeşti cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?
REMUS TRUICĂ: Da. Doar de semnat. Asta-i tot.  Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.

Un membru grup infracţional …: Deci lipseşte doar o semnătură?
REMUS TRUICĂ: Exact, doar una.

Un membru grup …. Şi apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?
REMUS TRUICĂ: Da, este 100% al nostru, este ca şi maşina ta, e a ta (RÂDE).

Un membru grup …. Foarte bine. Şi apoi nu trebuie să dăm nimic?
REMUS TRUICĂ Adică, va fi probabil o sumă mică pentru aceşti oameni, dar nu mare lucru.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.