PRM Brasov vrea sa stie pe ce salarii se duc banii publici

PRM Brasov vrea sa stie pe ce salarii se duc banii publici

0 318

In septembrie, senatorul peremist Nicolae Iorga a fost curios sa afle pe ce fel de salarii se duc banii publici. In acest sens, a inaintat o interpelare primului-ministru, caruia i-a solicitat sa-i prezinte o lista cu persoanele care au salarii mai mari decat cei mai importanti oameni politici ai Romaniei, adica decat presedintele Romaniei si decat primul-ministru. Nu mica i-a fost mirarea sa afle ca sunt 26 de astfel de persoane, angajate la Cancelaria premierului sau la Secretariatul general al Guvernului. Dintre acestia, doar 2 sunt functionari publici, ceilalti 24 fiind personal contractual.


Aceste persoane incaseaza salarii intre 4.518 lei si 7.651 lei. Ceea e il face pe senatorul brasovean sa se intrebe oare ce fac acesti oameni la Guvern de castiga atat de mult. „Nu inteleg, daca sunt subalternii premierului cum pot avea salarii mai mari decat primul-ministru si decat presedinte. Nu este normal asa ceva, atata timp cat sunt platiti din bani publici. Pentru ei se gasesc fonduri, dar cand vine vorba despre profesori sau doctori nu sunt niciodata bani”, si-a spus supararea Iorga.


?


Bani pentru Radu Duda


Actiunile intreprinse de reprezentantul special al Guvernului Romaniei pe probleme de integrare, cooperare si dezvoltare durabila, Radu Duda de Hohenzollern-Veringen, precum si sumele cheltuite de acesta in perioada 2002-2006 au facut subiectul unei alte interpelari al carei autor a fost tot senatorul Nicolae Iorga.


Inca o data, raspunsul primit a fost in masura sa-l scandalizeze pe liderul PRM. In raspunsul venit de la primul-ministru se precizeaza ca, in perioada respectiva, printul Duda a cheltuit 1.319.171 lei pentru echiparea biroului, telefon, deplasari in strainatate sau in tara. Numeroasele vizite intreprinse peste hotare, dar si in interiorul tarii l-au indignat pe Iorga, atata vreme cat, sustine peremistul, „Radu Duda nu a facut nimic concret pentru tara noastra pentru ca nu il baga nimeni in seama”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.