Prof. Astărăstoae, cercetat de Colegiul Medicilor fiindcă a criticat măsurile anti-COVID

Prof. Astărăstoae, cercetat de Colegiul Medicilor fiindcă a criticat măsurile anti-COVID

2 2698

Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a dat publicității o declarație privind drepturile omului, în contextul pandemiei COVID-19.
Suntem convinși de necesitatea imperioasă și justificată medical, etic și legal a izolării ca  măsură de prevenție”, scrie președintele CMR. Dr. Borcean îi avertizează și pe medicii care emit opinii la televizor, înainte ca acestea să fie validate de forurile medicale.

„Decizii dificile trebuie luate la nivel individual și colectiv, într-un context de insuficiență a resurselor, care pot avea consecințe importante asupra indivizilor. Grupuri de experți și comitete de etică din țările europene au examinat rapid unele dintre aceste provocări majore. (…) Aceste documente subliniază principii etice importante pentru deciziile și practicile din acest context. Este esențial ca astfel de decizii și practici să răspundă cerinței fundamentale de respectare a demnității umane și de protecție a drepturilor Omului”, se arată în comunicatul CMR.

Toți pacienții au dreptul la îngrijire, nu doar cei cu COVID-19
Convenția asupra drepturilor Omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo) este singurul instrument juridic internațional constrângător care tratează protecția drepturilor Omului în domeniul biomedical. Colegiul Medicilor atrage atenția asupra articolului 3 al Convenției de la Oviedo, care stabilește că principiul echității accesului la îngrijirile trebuie să fie respectat, chiar și într-un context de insuficiență a resurselor.
„Acest articol cere cere ca accesul la resursele existente să fie ghidat de criterii medicale, în special pentru ca existența unor vulnerabilități să nu conducă la discriminări în accesul la îngrijiri. Acest fapt este cu certitudine pertinent pentru îngrijirea persoanelor atinse de COVID-19, însă în egală măsură pentru orice alt tip de îngrijiri susceptibil de a fi făcut mai dificil prin măsurile de izolare și realocarea resurselor medicale pentru a lupta împotriva pandemiei”.
Pacienții cu afecțiuni cronice s-au plâns că au dificultăți în obținerea tratamentului și de acces în spitale, resursele fiind dirijate doar spre gestionarea situației pandemice.

Intervenția medicală în urgență, efectuată și fără consimțământ
”Articolul 26 al Convenției de la Oviedo prevede posibilitatea  restricționărilor de exercitare  a drepturilor și dispozițiilor de protecție conținute în Convenție, inclusiv dreptul la protecția vieții private. Aceste excepții vizează protejarea intereselor colective, printre care cel al sănătății publice.
Totuși, asemenea restricții trebuie să fie prevăzute de lege și să fie necesare într-o societate democratică pentru protejarea interesului colectiv vizat. Aceste condiții trebuie să fie interpretate în lumina criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special cele de necesitate și de proporționalitate.

Articolul 8 al Convenției de la Oviedo se aplică în situații de urgență, cum ar fi cele cu care profesioniștii din sănătate sunt confruntați în mod repetat în contextul pandemiei cu COVID-19. Atunci când, pe motivul unei situații de urgență, consințământul personal al persoanei respective nu poate fi obținut, orice intervenție medicală indispensabilă în beneficiul sănătății sale poate fi efectuată imediat”, scrie CMR.

Izolarea, justificată medical, etic și legal
Nu comentăm deciziile Curții Constituționale a României, nici a Guvernului, scrie președintele Borcean, în numele CMR. Facem doar câteva precizări și recomandări.
Suntem convinși de necesitatea imperioasă și justificată medical, etic și legal a izolării ca  măsură de prevenție. Dacă la începutul epidemiei/pandemiei măsurile luate atât de către autorități, de către profesioniștii din sănătate, de către cetățeni, au fost dirijate împotriva fricii tuturor de necunoscut, astăzi avem mijloace obiective și date atât statistice cât și medicale care pot genera acțiuni cu caracter științific”.

Aluzie la prof. Vasile Astărăstoae: nu e suficient să citești Kant!
Actualul președinte al CMR lansează un atac la fostul președinte. Prof. Vasile Astărăstoae a postat mai multe comentarii pe Facebook, în care critica politica guvernului, văzută ca o încercare de restrângerea drepturilor omului, sub justificarea ”apocalipsei COVID”. Fără să îl numească explicit pe Astărăstoae, profesor de Bioetică la Iași, dr. Borcean se referă la cei care predau etica fără să o trăiască, fără să o raporteze la valorile societății din acest moment.
Etica este o disciplină vie, valorile sale nu sunt mereu aceleași pretutindeni și în toate timpurile. Nu este suficient să citesti Kant, Aristotel, Spinoza, Rawls sau chiar să ții cursuri despre acestea. Dacă nu este și trăită, etica devine și ea una din formele fara fond”, scrie dr. Borcean. Colegiul Medicilor poate sancționa membrii săi care au abateri de la Codul Deontologic, avertizează președintele CMR.
Nu avem jurisdicție în ceea ce privește alte categorii profesionale și sociale, dar asupra medicilor avem. Nu încercăm să limităm dreptul la opinie al colegilor noștri, dar avem prevederi în Codul Deontologic care spun clar că opiniile medicale, atât cele conforme cât și cele neconforme celor “ oficiale“, vor fi discutate și validate doar în forurile academice și abia apoi vor putea fi tratate la TV sau în mediile virtuale!!
Asemenea atitudini generează neîncredere în politica sanitară a Guvernului, pe de o parte, iar pe de altă parte aduc cel puțin o ofensă la adresa miilor de profesioniști din sănătate, care de cel puțin patru luni luptă cu pandemia, salvează vieți atunci când pot, cu prețul sănătății lor, dar mai ales cu prețul distanțării de familiile lor, de cei dragi.

Comentariile despre care vorbim frustrează profund pe aceia dintre noi care de la debutul pandemiei nu ne-am îmbrățisat copiii si familia, nu ne-am întâlnit prietenii, nu am putut organiza nunți, botezuri, ori nu am putut să ne înmormântăm tradițional morții”, scrie președintele Gheorghe Borcean, în numele Biroului executiv al CMR .

Sursa: DCNews

COMENTARII

  1. Eu in calitate de cititorr,am o rugaminte: vedeti de faceti cu fotografiile,ca …nu se vad!!
    Probabil ca teebuie date mai mici…

  2. Dr, BORCEAN Gh., ales mai mult politic acolo de unde vorbeste si de unde incearca sa puna calusul CMR asupra dreptului la Opinie libera, deschisa , vrea sa impuna…si „restructurarea” opiniilor medicale exprimate aici , in calitate de membru al Cetatzii ! Dle Bercean este vorba, cum subliniati si Dvs, despre OPINII si nu despre ”certificate medicale”.
    Care si ele, pot avea autoritatea , in parte , a fiecarui medic specialist!! Nu sunt deloc : ” atitudini ce genereaza neincredere in politica sanitara a Guvernului”! Cine emite azi „diagnosticul” potrivit : Presedintele ? Premierul ?? placidul NELU , ministrul nostru , cu ”pareri ”emasculate de autoritati, cand trebuie sa ia masuri?
    Ce ai auzit… Dumneata sau itzi mai amintesti din Liceu despre ” Formele fara fond ”ale ilustrului Titu Maiorescu, cand bibliografia folosita sunt doar ”cuvantarile”lui Johannis , sau Orban Lotzy?!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.