Profesorii vor primi zile libere platite in 2010
Cadrele didactice au primit astazi o veste proasta si una buna. Cea proasta este ca toti profesorii vor intra in concediu fara plata pe 30 noiembrie, dar si in perioada 14-18 decembrie. Cea buna este ca acestia isi pot recupera banii pentru zilele de concediu fortat, in 2010, conform comunicatului facut de Ministerul Educatiei.
”Cadrele didactice care se vor prezenta la scoala in zilele de concediu fara plata vor avea posibilitatea de a-si lua zile libere in anul 2010, zile care vor fi platite”, a declarat pentru Realitatea.net, Oana Badea, secretar de stat in Ministerul Educatiei.
”Am ales zilele 14-18 decembrie, pentru ca in acest zile se fac de obicei recapitulari ale materiilor. Nu am vrut sa perturbam prea mult activitatea de predare. In felul acesta, le va fi mai usor profesorilor cu recuperarea orelor”, a mai spus secretarul de stat.
Din pacate, chiar daca nu sunt platiti, directorii de scoli vor avea obligatia sa vina la scoala in aceasta perioada, pentru a face, astfel, „voluntariat” in folosul comunitatii si al ministerului de care sunt condusi.
”Nu se va pune lacat pe scoli. Orice scoala are obligatia de a asigura continuitatea activitatilor publice, ceea ce inseamna ca directorul si secretariatul vor fi acolo. Deci se poate organiza in asa fel incat copiii sa se poata inscrie normal, sa-si aduca documentele si sa se poata inscrie linistiti la bacalaureat”, a declarat Inspectorul Scolar General, Cristian Alexandrescu, citat de aceeasi sursa.
Inspectoratele trebuie sa ia aceasta masura in vederea diminuarii chetuielilor de personal prevazute pentru lunile noiembrie si decembrie 2009.