Prognoza meteo:
La mijlocul saptamanii scapam de canicula
Luni, arsita continua in sudul si estul tarii. Maximele termice vor atinge aici din nou 36, 38 de grade. Cel mai cald va fi la Galati, Bucuresti, Slobozia, Calarasi, Cernavoda si Giurgiu. In zona montana sunt asteptate mai multe formatiunmi noroase si mai multe ploi in aversa.Vestea buna este ca de marti incepe sa se raceasca in vestul, centrul si nordul tarii iar miercuri temperaturile vor scadea si in sud-est. Maximele de miercuri nu vor depasi 34 de grade si ploile vor castiga teren.
Astazi, in regiunile de dincolo de Carpati vremea va fi tot insorita si calduroasa, cu maxime ce ating pragul de canicula la Timisoara, Arad, Baia Mare, Alba Iulia si Sibiu. E drept ca spre seara se racoreste si ploua.
In Banat, Crisana si Maramures cerul se innoreaza treptat si apar fenomene de instabilitate care pe alocuri pot fi chiar intense: ploi torentiale, descarcari electrice si intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie. Izolat vor fi caderi de grindina si cantitati de apa ce pot depasi 20 l/mp.
In sudul tarii, in schimb, nici vorba de ploi. Nici o schimbare fata de ieri. Va fi soare toata ziua si foarte cald, canicula la amiaza, cand indicele de confort termic trece de pragul de 80 de unitati. Cele mai mari maxime, in jur de 38 de grade, sunt asteptate ca si pana acum in Muntenia. Dar si in Oltenia este tot foarte cald astazi:36 de grade la Drobeta si Ramnicu Valcea si 37 la Craiova. La fel de cald este si in Dobrogea. 36 de grade la Tulcea, 38 la Medgidia si 34 pe litoral la Constanta.
In Capitala vremea va fi tot calduroasa, caniculara dupa-amiaza, indicele de confort termic va atinge si depasi pragul critic, ceea ce va face ca temperatura maxima sa se resimta ca mult peste cele 37 de grade de la amiaza. Presiunea atmosferica scade usor de la 755 mm coloana de mercur, nu va ploua.