Programul Sănătate – cinci contracte de finanţare pentru Agenţiei pentru Dezvoltare Regională...

Programul Sănătate – cinci contracte de finanţare pentru Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru

0 93

Cinci noi contracte de finanţare prin Programul Sănătate asigură dezvoltarea infrastructurii medicale din judeţele Braşov, Covasna, Mureş şi Sibiu, valoarea totală a proiectelor fiind de peste 5,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
„Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate a alocat încă cinci contracte de finanţare către Organismul Intermediar Program Sănătate din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Priorităţii 1 a Programului, Acţiunea: ‘Investiţii în infrastructura publică a ambulatoriilor sprijinite prin POR 2014-2020 – operaţiuni etapizate’. Cele cinci contracte vizează unităţi medicale din municipiile Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe şi Făgăraş, precum şi din oraşele Cisnădie (SB) şi Zărneşti (BV), valoarea totală a proiectelor finanţate fiind de peste 5,5 milioane euro„, se menţionează în comunicat.
Valoarea totală a proiectelor finanţate depăşeşte 44 milioane de lei, din care peste 27 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal ‘Dr. Aurel Tulbure’ Făgăraş – Etapa II” are drept scop îmbunătăţirea accesului şi calităţii serviciilor medicale pentru locuitorii municipiului Făgăraş. Investiţiile vizează reabilitarea clădirii actuale a secţiei de pediatrie, transformarea acesteia într-un ambulatoriu modern şi dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie.
Bugetul total al proiectului este de aproape 4,1 milioane de lei, din care peste 3,3 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.

Prin proiectul „Creşterea siguranţei pacienţilor în structurile spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale” desfăşurat la Spitalul Clinic Judeţean Mureş se urmăreşte extinderea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii instalaţiilor specifice pentru fluide medicale, a instalaţiilor de ventilare, tratare aer şi a celor electrice, dar şi a instalaţiilor de apă, potabilă şi menajeră.
De asemenea, se vor instala sisteme de detectare şi alarmare incendii.
Bugetul total al proiectului este de circa 21,6 milioane de lei, din care peste 9,4 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Proiectul cu titlul „Extinderea unităţii de primire urgenţe şi amenajare cale de acces ambulanţe la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ Sfântu Gheorghe – Etapa 2″ vizează îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de urgenţă.
Aceasta include extinderea secţiei UPU cu un nou corp de clădire, dotarea cu echipamente medicale moderne şi reabilitarea căilor de acces.
Bugetul total al proiectului este de peste 1,7 milioane de lei, din care peste 530.000 de lei sunt fonduri nerambursabile.

Spitalul Orăşenesc Cisnădie, din judeţul Sibiu, va beneficia de creşterea siguranţei pacienţilor prin instalarea de sisteme moderne de detectare şi alarmare la incendiu, precum şi modernizarea infrastructurii medicale şi energetice prin intermediul proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii de fluide medicale, electrice şi de ventilaţie la Spitalul Orăşenesc Cisnădie”.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 2,3 milioane de lei, dintre care peste 2,2 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.

Proiectul intitulat „Creşterea siguranţei pacienţilor prin reabilitarea şi extinderea infrastructurii la Spitalul ‘Dr. Caius Tiberiu Spârchez’ din Zărneşti” propune îmbunătăţirea infrastructurii electrice, de fluide medicale şi de ventilare, precum şi modernizarea sistemului de detecţie şi alarmare la incendiu.
Bugetul alocat acestui proiect este de peste 14,5 milioane de lei, din care peste 12 milioane de lei fonduri nerambursabile.

Cele cinci noi contracte de finanţare semnate în cadrul Programului Sănătate, după primele două alocate instituţiei noastre pentru finanţarea operaţiunilor etapizate, aduc beneficii semnificative pentru locuitorii din patru judeţe ale Regiunii, deoarece asigură modernizarea infrastructurii medicale şi energetice, precum şi dotarea acestor unităţi cu echipamente moderne. Aceste unităţi medicale vor oferi tratament ambulatoriu şi de specialitate pentru aproape jumătate din pacienţii din regiune. Vom monitoriza modul în care autorităţile publice locale vor încheia aceste proiecte, pentru a susţine partenerii noştri instituţionali să contribuie la îmbunătăţirea infrastructurii de sănătate din Regiunea Centru. (…). Continuăm să sprijinim astfel de iniţiative cu resursele disponibile prin fondurile europene gestionate în cadrul Programului Sănătate”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.
Programul Operaţional Sănătate este unul dintre cele 16 programe finanţate din fondurile Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027 în România. Este structurat în şapte priorităţi, dintre care Prioritatea 1 vizează creşterea calităţii serviciilor de asistenţă medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu şi îmbunătăţirea şi consolidarea serviciilor preventive.
ADR Centru are calitatea de Organism Intermediar pentru implementarea Programului Sănătate, precum şi rolul de a coordona şi monitoriza proiectele finanţate în cadrul Programului, în Regiunea Centru.
Această responsabilitate include gestionarea fondurilor europene alocate şi asigurarea că proiectele sunt implementate conform planurilor şi regulamentelor stabilite.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.