Programul Un calculator pentru fiecare elev continua
Programul „Un calculator pentru fiecare elev” va demara in aceasta toamna cu elevii din clasele a IX-a si a X-a, iar acest program va fi extins pentru tot invatamantul preuniversitar, a declarat luni Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, la ceremonia de deschidere a anului scolar 2008-2009, la Scoala Generala nr. 1, comuna Gruiu, judetul Ilfov.
Primul-ministru a dat asigurari ca Guvernul va continua programul ambitios de investitii in domeniul invatamantului, lansat cu patru ani in urma, pentru ridicarea nivelului de calitate a infrastructurii educationale si crearea unor conditii mai bune atat pentru elevi, cat si pentru profesori. In paralel, primul-ministru a aratat ca va continua reforma invatamantului, astfel incat, toate aceste elemente sa asigure un act educational de calitate.
“Vreau sa fiti convinsi ca aceste eforturi vor continua si vom merge mai departe cu programele de constructie de scoli si de gradinite, de renovare a spatiilor de invatamant existente, de dotare a scolilor cu laboratoare si cu tot ceea ce este necesar”, a declarat seful Executivului.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a adaugat ca va cauta, impreuna cu ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, o forma mai consistenta de premiere pentru elevii care obtin rezultate deosebite la olimpiadele scolare, astfel incat un numar cat mai mare de elevi sa fie stimulati sa participe la astfel de competitii prin care se selecteaza elitele societatii romanesti.
“Cred ca viitorul Romaniei sta in aceasta baza educationala pe care noi avem datoria sa o construim, sa o mentinem si sa o modernizam, astfel incat scoala sa tina pasul cu nevoile societatii”, a declarat Primul-ministru.
Seful Executivului a mentionat ca Guvernul va gasi solutiile si resursele necesare pentru a construi o sala de sport la scoala din comuna Gruiu, venind astfel in intampinarea solicitarii formulate de conducerea unitatii de invatamant.