Progresismul globalist continuă asasinatele, acum Trump! Progresismul înseamnă MOARTE! Și RĂZBOI!

Progresismul globalist continuă asasinatele, acum Trump!
Progresismul înseamnă MOARTE! Și RĂZBOI!

3 155

Dacă istoria ne-a învățat ceva despre asasinatele, sau tentativele de asasinat la adresa președinților și liderilor politici ai Americii, este că toate au fost minuțios organizate, iar eșecul, sau reușita acestor asasinate a depins în mare măsură, sau exclusiv, de norocul celui vizat. Așa și cu Trump. Tentativa de asasinat de ieri, sâmbătă, a fost rezultatul unor elaborate tactici și strategii ale progresismului neoconservatorist din tabăra democrată, asezonat cu globalismul giganților complexului militar-industrial american.
Exact ceea ce i s-a întâmplat și lui Kennedy, dar acolo erau implicați și petroliștii texani.

Ce au în comun cele două acțiuni criminale, un asasinat reușit în cazul lui JFK și unul nereușit împotriva lui Trump?

Este aproape imposibil de crezut că CIA nu are nicio legătură cu evenimentul tragic de ieri, în care a murit un adept de-al lui Donald Trump, dar și atacatorul executat în mod precipitat și suspect de Secret Service, iar alți doi au fost grav răniți, pe când viitorul președinte al Americii a fost la un centimetru de traiectoria balistică a glonțului care i-a lovit urechea, înspre cele veșnice.
Este de asemenea greu de crezut că aparenta neglijență a Serviciului Secret american în ambele cazuri este doar atât, o neglijență.
Nu este niciun dubiu că Joe Biden nu are absolut nicio cunoștință despre acest atentat, în primul rând pentru a nega plauzibil, în al doilea rând pentru că, senil cum e, s-ar da de gol cum s-a autodeconspirat în privința aruncării în aer a NordStream-ului rusesc. Însă, cei care-l susțin din umbra complexul militar-industrial și conglomeratul de organizații ale lui Soros- DA! Eventual și Bilderberg.
Pentru că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă înseamnă falimentul economic pentru primul și ostracizarea nenumăratelor organizații sorosiste antistatale pentru cel de-al doilea în urma opririi războiului ucrainean, care este programat de Zelensky, Biden și Bilderbergul fondat de Rothschild, să continue neîntrerupt zece ani, după cum sună și tratatul de securitate încheiat între cei doi participanți la el.

Asemănări și coincidențe stranii în cazul atentatelor asupra lui Trump și asupra lui Fico
Și există o asemănare stranie cu atentatul din care a scăpat, nu nevătămat, Robert Fico, premierul Slovaciei. Și în cazul Trump cât și în cazul Fico s-a apelat la mitul atentatorului singuratic, aparent fără legături cu serviciile secrete și cu zona militară, dar idealist politic progresist.
Cum am mai reliefat și în cazul premierului slovac, atentatele programate în laboratoarele conglomeratelor transnaționale și ale serviciilor secrete occidentale, precum și în acelea ale serviciilor secrete rusești și ucrainene, chinezești, sau israeliene, folosesc cu precădere tineri singuratici spălați pe creier prin tehnologii psihanalitice complexe, ce implică modificări fundamentale de comportament induse în subconștientul atentatorilor prin radiații electromagnetice subtile la nivel cuantic, care modifică AND-ul uman și produc psihoze ireversibile acestora în cortexul prefrontal, dar și nedetectabile. Este cazul prezent al tânărului de 20 de ani din Pennsylvania, care și l-a dorit pe Trump mort, este și cazul lui Oswald, asasinul lui Kennedy, sau cazul atentatorului lui Fico.
Am putea să divagăm și să ilustrăm mai multe atentate, cel împotriva lui Ronald Reagan, sau cel împotriva Papei Ioan Paul al II-lea. Vom afla desigur și în cazul Trump că atentatorul solitar era un nemulțumit de atitudinea lui Trump față de aberația războiului ucrainean, dar și față de imigrarea necontrolată în America.
Sau era un progresist idealist cu valențe neo-marxiste, sau neo-leniniste, după caz. Iar un aspect este iarăși straniu, atentatorului lui Trump, ca și celui al lui Fico, i s-a lăsat intenționat sau nu de către serviciile de protecție timp suficient să tragă multe focuri de armă până la intervenția hotărâtă a agenților respectivului serviciu american, dar nu a fost lăsat în viață, deși agenții Secret Service aveau putința de a-l imobiliza, probabil ca să nu vorbească la un viitor proces federal.
În cazul fostului președinte evident nu se putea apropia atât de mult ca în cazul premierului slovac, însă s-a postat la aproximativ 100 de metri, plus-minus treizeci, ceea ce în cazul Serviciilor Secrete americane este un eșec inaceptabil, dar mai ales necredibil. Și, iarăși straniu, ca un făcut a fost folosită o armă de asalt semiautomată AR15 des utilizată în America în diverse atacuri armate, fapt pentru care cei care propun controlul armelor, dar mai ales Joe Biden, se referă în principal la această armă. Motiv pentru actualul ocupant al Casei Albe să spună „Vedeți, v-am spus eu ce periculoase sunt aceste arme?” Și astfel să iasă din zona suspecților, chiar și morali, ai complotului asasin împotriva lui Trump.

Gestul superb al lui Trump, care sfidează lumea globalist-progresită
„Este greu de imaginat un moment care să întruchipeze mai bine legătura viscerală(sic!) a lui Trump cu susținătorii săi și capacitatea sa de a se adapta comunicării moderne”, scrie New York Times.
„Trump nu a părăsit scena fără să le semnaleze fanilor săi că se simte bine – chiar dacă unii încă erau înfricoșați. Și a făcut-o ridicând pumnul, în semn de sfidare – creând o imagine pe care istoria nu o va uita!, observă principalul cotidian american. Trump a fost întotdeauna foarte conștient de felul în care arată în momentele importante, exersându-și privirea încruntată și pregătindu-se pentru poză.
Dar de data aceasta, el nu a avut timp să se pregătească pentru asta”, scrie NYT, preluat de Hotnews. Și-a dat seama Trump în acel moment de unde i se trage atentatul? Probabil că a simțit doar instinctual, acel instinct fără greș care l-a ghidat și în afaceri. Iar gestul superb de sfidare cu pumnul ridicat în repetate rânduri nu a fost adresat doar pentru a-și liniști fanii, ci pentru a demonstra hotărâre neclintită în lupta cu globalismul progresist și cu Biden, cel mai înalt reprezentant al acestuia.
Progresism pe care este determinat să-l șteargă de pe fața Pământului, îngropat sau nu în prealabil sub cărămizile raționale și tradiționaliste ale istoriei și ale păcii cu orice preț. Globaliștii, progresiștii, neomarxiștii, haștagiștii și sorosistii din toată lumea ar trebui să se teamă strașnic de pumnul înălțat de Trump din mijlocul vârtejului atentatului eșuat.

Mesaje de susținere, unele ipocrite și elaborate, altele simple și oneste
Pe de altă parte, din noianul de mesaje de indignare, disimulată sau nu, desprindem unele sincere și concise precum cel al lui Victor Orban, sau ipocrite străbătute de regretul eșecului evenimentului, precum cel al lui Zelensky, dar mai ales al lui Biden, „Nu există loc în America pentru acest tip de violență”(sic! Păi, America a inventat acest tip de violență în era modernă și contemporană, începând cu asasinarea lui Lincoln!! N.n.)„Este bolnav. Este bolnav.(sic! Cine, el sau Trump? N.n.) Este unul dintre motivele pentru care trebuie să unim această țară(sic! El adică?! N.n.). Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple. Nu putem fi așa. Nu putem tolera acest lucru” a emanat Biden în grabă de la Casa Albă. Mesajul succint, dar evident sincer și din suflet al lui Victor Orban contrastează cu mesajele elaborate, dar cabotine, ale detractorilor lui Trump: „Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă spre preşedintele @realDonaldTrump în aceste ore negre”. Ca de obicei, Iohannis a trimis ceva mai târziu mesajul său stereotipic și lemnos: „Sunt îngrozit de atacul asupra fostului președinte Trump la mitingul său de campanie. Îi doresc o recuperare rapidă și completă. Violența și agresivitatea nu sunt atribute ale niciunei democrații.”preluat de Știri pe Surse. Iar Ciucă din noianul cârnaților de la popota națională a transmis printre altele candid și biblic:
„…Îi doresc o recuperare ușoară. Dumnezeu să-l binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze poporul american!”, folosind plagiator o frază des auzită în mediile americane, pe care fără îndoială a învățat-o la Kandahar.
Fără să realizeze că prin întârzierea mesajelor de solidaritate cu Trump, exceptându-l pe cel al ambasadorului României la Washington, Iohannis, dar și Ciucă își dau arama biden-istă și zelensky-istă pe față, se demască în postura de susținători deschiși ai democraților americani și ai Uniunii Europene ostilă Americii republicane și tradiționaliste.
Iar, după venirea lui Trump la Casa Albă, România va avea o îndelungată perioadă de ignorare ostilă din partea viitorului președinte american, propulsat de acest atentat nereușit la cote de simpatie nemaivăzute din partea alegătorilor americani, însă pe bună dreptate.

Libiu Mateescu    

COMENTARII

  1. Auzi la el „progresismul globalist”. Vreau să-l anunț pe „inteligentul” care a scris articolul ăsta că cel care a vrut să-l împuște pe maimuțoiul portocaliu era REPUBLICAN. Hai, lăsați-ne cu propaganda asta penibilă.

  2. depinde de Simion și Gușă…doar au fost la Trump și s-au întors cu câte o șapcă PATRIOT de acolo… în rest… comentariul este f.corect…felicitări Libiu!🤝

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.