Proiect de lege: Absolventii care nu au luat Bacalaureatul ar putea sa...

Proiect de lege:
Absolventii care nu au luat Bacalaureatul ar putea sa se inscrie la facultate

0 120

Absolventii care nu au luat Bacalaureatul si care au terminat liceul cu cel putin nota 7 „au dreptul sa urmeze in universitati, in conditiile aprobate de Senatele universitare, un an pregatitor” de facultate. Prevederea face parte dintr-un proiect de lege depus marti la Camera Deputatilor de social-democratii Ecaterina Andronescu, Cristian Dumitrescu si Titus Corlatean. Potrivit documentului, anul pregatitor poate fi „echivalat total” cu anul I de facultate, daca absolventii iau BAC-ul.
Initiatorii motiveaza amendarea Legii Educatiei Nationale prin „rezultatele examenului de bacalaureat din anul 2011” care „au adus in situatia de debusolare circa 100.000 de absolventi de liceu”. Despre acest proiect a mai scris si Gandul.

Prevederile proiectului de lege:
• Absolventii invatamantului liceal cu diploma de absolvire si media de absolvire cel putin nota 7 care nu au promovat examenul de Bacalaureat au dreptul sa urmeze in universitati, in conditiile aprobate de Senatele universitare, un an pregatitor, potrivit programelor de studii de licenta, organizate legal in universitate, si programei de bacalaureat.
• Senatul universitar stabileste conditiile de inscriere si de finantare a studiilor in anul pregatitor.
• Absolventii anului pregatitor care promoveaza si examenul de bacalaureat pot beneficia de echivalarea totala sau partiala a studiilor efectuate in anul I al programului de licenta si pot continua studiile, in conditiile stabilite de senatul universitatii.
• Absolventii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat beneficiaza de finantare in scolile postliceale de stat, organizate in reteaua MECTS.
• Statul sustine financiar absolventii de liceu care se incadreaza in prevederile aliniatului 1 – adica „Absolventii invatamantului liceal cu diploma de absolvire si media de absolvire cel putin nota 7 care nu au promovat examenul de Bacalaureat au dreptul sa urmeze in universitati, in conditiile aprobate de Senatele universitare, un an pregatitor, potrivit programelor de studii de licenta, organizate legal in universitate, si programei de bacalaureat” – cu o finantare corespunzatoare, cel putin la nivelul ajutorului de somaj.
Expunerea de motive este semnata de social-democratii Ecaterina Andronescu, vicepresedintele Comisiei pentru invatamant din Senat, Cristian Dumitrescu – presedintele Comisiei pentru invatamant din Camera Deputatilor si Titus Corlatean, senator PSD.
In expunere, acestia arata ca „rezultatele examenului de bacalaureat din anul 2011 au adus in situatia de debusolare circa 100.000 de absolventi de liceu”.

„Modul in care au fost abordate subiectele, lipsa pregatirii corespunzatoare a cadrului general al examinarii au condus la nepromovarea examenului de bacalaureat de multi dintre elevii cotati cu rezultate profesionale bune pe parcursul anilor de liceu. In absenta unor masuri de insertie pe piata muncii va creste ingrijorator de mult riscul unor derapaje de la o evolutie personala si in cariera profesionala normala. Ca urmare, initiatorii acestui act normativ considera de datoria Parlamentului sa intervina cu masuri care sa-i sprijine pe cei capabili si interesati de formarea lor profesionala”.
Proiectul a fost depus la Camera Deputatilor marti, 27 septembrie, iar camera decizionala este Senatul. Data la care se implineste termenul constitutional pentru dezbatere si vot final pe acest proiect de lege este 10 noiembrie 2011.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.