Proiect de lege referitor la programul „Start-up nation” depus în Parlament
Deputatul Roxana Mînzatu (PSD) a anunţat printr-un comunicat de presă că social-democraţii au depus la Parlament un proiect de lege privind derularea Programului „Start-up nation”, prin care este susţinută înfiinţarea şi dezvoltarea unor mici afaceri.
Roxana Mînzatu a precizat că prin acest proiect de lege au fost introduse noi criterii de eligibilitate, care vor facilita departajarea solicitanţilor de finanţare. „La ediţia 2018 – 2019 s-a ajuns la situaţia în care foarte mulţi solicitanţi au obţinut punctaj maxim, iar departajarea s-a făcut în funcţie de numărul de locuri de muncă nou create. În aceste condiţii, este nevoie de îmbunătăţirea grilei de evaluare, astfel încât departajarea solicitanţilor să fie mult mai fină”, a declarat Mînzatu.
Potrivit sursei citate, în grila de evaluare ar urma să fie introduse criterii precum inovarea, aportul la capitalul social subscris şi vărsat al societăţii aplicante, educaţie – în sensul în care absolvenţii de studii superioare vor obţine punctaj mai mare, digitalizarea afacerii sau folosirea echipamentelor sau soluţiilor care presupun folosirea energiilor verzi.
Birou parlamentar la Râşnov
În altă ordine de idei, deputatul amintit spune că a inaugurat vineri un birou parlamentar în oraşul Râşnov, în Piaţa Unirii nr. 7, unde va acorda audienţe de două ori pe lună.
Deputatul a anunţat că programarea audienţelor pentru cetăţenii din oraş, dar şi din localităţile învecinate se face la telefon 0733.000.198. Acesta este cel de-al doilea birou parlamentar deschis de Roxana Mînzatu, primul fiind pe strada George Bariţiu nr. 1, la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD din Braşov.
Iulian Rinder
I.R.