Prostanacul da din umeri si Niculae e la

Prostanacul da din umeri si Niculae e la

0 688
Compania Nitroporos Făgăraş, parte a grupului InterAgro, a intrat în insolvenţă anul trecut. A fost o vreme cand la combinatul chimic fagarasan lucrau aproape 7.000 de angajati. Dar cu timpul noua firma DE DUPA 1990 adunase datorii de peste 1,2 milioane de lei. Foştii angajaţi nu şi-au primit banii nici acum, iar cei rămaşi „sunt într-o stare de fierbere, de nelinişte, şi pot să zic că se poate face o grevă după sărbători”, spune un angajat.
Ceva mai bine pare să fie la Viromet Victoria. Preluată în 2002 de Ioan Niculae, fabrica avea, la momentul respectiv, totusi peste 1.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro. De-a lungul anilor, numărul salariaţilor a început să scadă. Acum, fabrica mai produce doar răşini, după ce instalaţiile de metanol au fost închise, iar două treimi dintre angajaţi au fost trimişi să-şi caute de lucru în altă parte. Directorul spune totuşi că Viromet nu e afectat decât la nivel de imagine. Cei 450 de angajaţi inca îşi iau banii la timp…
Combinatul de îngrăşăminte chimice din Săvineşti a fost preluat de Ioan Niculae în 1997. Avea atunci peste 3.600 de salariaţi şi comenzi atât pentru ţară, cât şi pentru străinătate. Doar câteva luni mai târziu, perioada de glorie a uzinei se sfârşise. Afacerea a mers apoi din rău în mai rău, iar în 2006, în combinat mai lucrau doar 300 de muncitori. Anul trecut, toate instalaţiile au fost oprite, trei sferturi din angajaţi au fost trimişi acasă. Iar cei care au rămas n-au mai văzut niciun ban în acest an.Întârzieri de plată sunt din decembrie. S-au trimis de la firma InterAgro pachete pentru Paşte, vin, brânză, cozonac”, spune Vasile Andrioaie, maistru la combinatul Săvineşti.
Societatea din Săvineşti nu a mai plătit impozit din 2007. Datoria se ridică la aproape 800.000 de lei.„N-au mai virat, producţie stagnată, livrări puţine. Aşteptăm lichidatorul, să vedem ce hotărăşte, cum valorifică bunurile”, spune Daniel Horciu, primarul comunei Săvineşti.
Combinatul de îngrăşăminte chimice din Bacău deţinut tot de omul de afaceri Ioan Niculae este în insolvenţă din februarie 2014. Tot atunci au fost disponibilizaţi peste 600 de salariaţi. Deşi, în toamna anului trecut, Ioan Niculae le-a promis oamenilor că va reporni instalaţiile, acest lucru nu s-a întâmplat, iar oamenii aşteaptă şi acum salariile compensatorii restante de jumătate de an.Situaţia e parcă trasă la indigo şi la Amurco, un alt combinat aflat în portofoliul InterAgro.
Combinatul chimic din Slobozia stă şi el să se prăbuşească. Are datorii de peste patru milioane de lei. Angajaţii, cei puţini rămaşi, nu mai au siguranţa zilei de mâine. Şi nici salariile din ultima perioadă .Sunt întârzieri de două luni. Se fac eforturi pentru a se acorda aceste salarii”, spune Gigi Petre, prefectul judeţului Ialomiţa.În plus, atunci când nu are comenzi, activitatea combinatului se suspendă. Anul acesta, spre exemplu, activitatea a fost suspendată de două ori.„Societatea funcționează în continuare pe linia de plutire. Probleme de imagine sunt, într-adevăr. Comenzi avem, salariații au primit, în această perioadă, niște cadouri de Paști”, spune directorul Costică Badea.
Potrivit Forbes, Ioan Niculae era anul trecut cel mai bogat român, cu o avere estimată la peste un miliard de euro. El a fost condamnat definitiv săptămâna trecută la doi ani şi jumătate de închisoare pentru finanţarea …ilegală a campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană din 2009.
Prostanacul da din umeri si Niculae e la „prizon”, in loc sa fie invers!. Iar ce mai era din industria de ingasaminte chimice se prabuseste…spre bucuria viitorilor importatori! Nu cumva aici e ceva la mijloc?
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.