Protest in Capitală împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană

Protest in Capitală împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană

0 216
O acÅ£iunea de protest cu o participare a reprezentanÅ£ilor unor organizaÅ£iilor neguvernamentale de mediu, dar ÅŸi oameni veniÅ£i din diverse judeÅ£e ale ţării s-a desfasurat duminica in Bucuresti. Protestatarii au declarat pentru AGERPRES că au venit la acÅ£iune în urma unor postări pe o reÅ£ea de socializare, fiind împotriva exploatării minereurilor auro-argentifere de la RoÅŸia Montană ÅŸi a gazelor de ÅŸist.
Protestul s-a desfasurat zona centrala, atat in la Univesitate cat si in Piata Victoriei, in fata guvernului.
 
Protestul din zona Universităţii ÅŸi Victoriei împotriva exploatării miniere de la RoÅŸia Montană ÅŸi a gazelor de ÅŸist, la care au participat câteva sute de persoane, s-a încheiat fără incidente luni dimineaţă, după aproximativ zece ore de când începuse.
 
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat luni pentru AGERPRES că manifestarea a luat sfârÅŸit în jurul orei 3,00 ÅŸi că peste 100 de jandarmi au asigurat ordinea publică. Potrivit acestuia, deÅŸi protestul a fost autorizat între orele 17,00 ÅŸi 21,00 în zona Parcului Izvor, manifestanÅ£ii s-au adunat în PiaÅ£a Universităţii, de unde s-au deplasat în marÅŸ către PiaÅ£a Victoriei, ulterior revenind la Universitate, iar jandarmii nu au intervenit, având în vedere că protestatarii au fost paÅŸnici. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere BucureÅŸti, Andrei Codău, a declarat duminică pentru AGERPRES că s-a circulat normal în zona PiaÅ£a Victoriei, dar că traficul rutier a fost blocat aproximativ o oră pe sensul de mers către Guvern pe durata deplasării manifestanÅ£ilor dinspre PiaÅ£a Universităţii, dar ÅŸi pe sensul de mers dinspre PiaÅ£a Romană. La acÅ£iunea de protest au participat reprezentanÅ£i ai organizaÅ£iilor neguvernamentale de mediu, dar ÅŸi oameni veniÅ£i din diverse judeÅ£e ale ţării. Unii dintre ei au declarat pentru AGERPRES că au venit la acÅ£iune în urma unor postări pe o reÅ£ea de socializare, fiind împotriva exploatării minereurilor auro-argentifere de la RoÅŸia Montană ÅŸi a gazelor de ÅŸist. AGERPRES
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.