Protestele iernii, intre sesiuni publice ale democrației si manipulare de corupere a...

Protestele iernii, intre sesiuni publice ale democrației si manipulare de corupere a conștiintei publice!

2 824

„Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică”. (Howard Zinn -1922-2010)

Manifestările de stradă se constituie, pentru masa care protestează, în veritabile sesiuni publice deschise de psihanaliză prin defularea la nivel de masă a unor energii reprimate. Astfel, această coborâre în spațiul public, în care grupuri de oameni demonstrează la unison, reprezintă doar manifestarea unor pulsiuni latente. Este necesar doar un motiv credibil şi generic: corupţia, de exemplu, pentru demararea procesului şi canalizarea acestei energii în sensul dorit de regizorii din umbră.
Motiv, scop şi direcţie, în baza unei intenţionalităţi precise, totul aparţinând unor scenarişti oculţi. Pentru un observator atent al realității psihosociale românești, este interesant când se declanșează aceste puseuri, de către cine şi, mai ales, în ce scop. În cazul demonstrațiilor generate pe fondul emoției instituite de către victimele incendiului produs în clubul Colectiv, pattentul este ușor identificabil: desemnarea unui vinovat, exponentul răului din societatea românească, în acest caz guvernul PSD, iar debarcarea de la putere a acestuia și instaurarea de către Klaus Iohannis a „guvernului meu… tehnocrat“ proteste-bucuresti-CORUPTIA UCIDE

Victor Ponta a fost desemnat inamicul public numărul unu, iar prin demisia guvernului condus de către acesta s-a creat un sentiment de satisfacţie printre participanții la acele manifestații, în sensul eficienţei și utilității acţiunii sociale de masă la care au participat. Scopul celor 30.000 a fost atins! Dar celelalte 3-4 milioane de votanti, majoritatea tacuta, adica?
Brambureala a fost atinsa prin intermediul manipulării adecvate a unei mase de manevră, aptă de a fi transformată apoi într-o „armată“ potențială, ce poate fi folosită ulterior în scopuri politice, fapt ce s-a și petrecut, de altfel. În urma alegerilor parlamentare, PSD a obținut, alături de ALDE, din nou majoritatatea parlamentară. Neacceptându-se rezultatul alegerilor, s-a dovedit necesară o altă demonstrație de forță care să instituie „guvernul meu“ . Și cum solutia murdara de atragere a ALDE de partea opoziției s-a dovedit un eșec, singura modalitate a rămas generarea unor alte demonstrații de stradă, căreia trebuia să i se confere o motivaţie emotionala solidă.

Mulţi sunt entuziasmaţi de manifestaţiile recent încheiate (sau nu încă!?), ce demonstrează, în viziunea lor, faptul că poporului român i s-ar fi trezit, brusc, subit şi dintr-o dată, conştiinţa civică, aspect definitoriu în configurarea oricărei naţiuni. De data aceasta ,  manipulările făcute pentru a se reacționa la anumite subiecte sunt prea evidente pentru a fi trecute la capitolul „coincidențe“ s-a operat cu atenţie prin intermediul reţelelor de socializare, Facebook-ul aflându-se în prim-plan, cu sprijinul trollilor plătiţi şi cu largul concurs al unei părţi infiltrate a mass-media. Toate aceste forțe s-au pus în mișcare pentru a se obţine rezultatul preconizat şi,  chiar mai mult decât atât.PROTESTE FEBR. 2017 -foc tarii m

Precizam din start că nu negam buna-credinţă și intenţionalitatea benefică a majorităţii participanţilor la aceste demonstraţii publice.  Însă, din păcate, buna lor credință a fost manipulată în cel mai abject mod de către păpușarii specializați în inginerie socială și psihologia maselor. În privinţa trollilor plătiţi care au agitat apele pe Facebook, precum şi acoperiţii din presă care au acţionat la unison, nu e cazul să-i încadrăm în sfera de acțiune a spiritului civic, ei fiind fie plătiți în acest sens, fie au acționat la ordin. Tot aici intră și agenții  infiltrați în mulțime sau care supravegheau manifestațiile de pe margine. Toţi cei menţionaţi anterior sunt relativ uşor identificabili de către un ochi antrenat. A fost o amorsare necesară, gândită cu maximă atenţie în prealabil, în baza unui plan elaborat pe care am putea să-l numim Operaţiunea „Corupţia ucide“.

Aparent, elementul declanșator a fost Ordonanța 13 a Guvernului, care avea o prevedere ce îl putea exonera, printre alții, si pe liderul partidului aflat la guvernare, Liviu Dragnea,  transferând posibila  responsabilitate, din penal în civil. S-a încercat în prealabil, printr-un pattent tras la indigo, vezi clubul Colectiv, crearea unei emoții profunde, care urma să fie speculată de presa aservită prin declanșarea unui incendiu în clubul Bamboo. Din fericire, acest incendiu nu a generat victime grave și atunci nu a mai rămas la dispoziție decât incriminarea maleficei ordonanțe.PROTESTE 2017 Comunitatea #Rezist
Această ordonanță a fost creată deliberat și oferită ca pretext  la ceas de seară, pentru a se constitui în mobilul necesar operațiunii sus menționate. Ordonanța a fost un veritabil cal troian,  introdus  de  cei care și-au dorit un anumit curs al evenimentelor. Instrumentele prin intermediul cărora s-a pus în aplicare planul au fost oamenii din Guvern, aparținând PSD-ului: obedienții și acoperiții care au facilitat adoptarea acestei ordonanțe, cu termen intenționat de aplicare de 10 zile.

A fost un scenariu prestabilit? Da, în anumite limite. S-a mai și improvizat,dupa scenariul Felix Tataru (apropo de steagul României și cel al Uniunii Europene) , care a fost alcătuit din cartoane colorate în Piața Victoria. Sunt imagini deja experimentate , care dau bine pe ecran, mai ales pentru televiziunile străine, care , anuntate din timp,(ca la Revolutie,sau ca la Tg.Mures, in Martie 1990!) au fost prezente in corpore la aceste manifestații.Mă întreb de unde au avut aceste informații, dacă totul a fost doar o manifestare spontană? Un spontan,bine organizat…(Dorin Szocs)

COMENTARII

  1. foto de sus e o manipulare grafica tipica!
    Data asa,pare ca tot Bucurestii e pe strazi!
    Nu cred!

    • E reala doamna. Imaginea, cu un grad profesional mare, sugereaza pentru cei care se uita in fuga, tot Bucurestiul si inca ceva in plus… Tot preasfiintia sa MANIPULARE sta in spatele imaginii. Daca va uitati mai cu atentie se vede ca desnsitatea nu este mare si nici pavimentul din Piata Victoriei nu e ocupat tot.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.