„Protestul diasporei”: o haltă pe drumul destatalizării României? Nu despre combaterea corupției...

„Protestul diasporei”: o haltă pe drumul destatalizării României?
Nu despre combaterea corupției este acum vorba, ci despre capturarea resurselor naționale!


2 910

La noi nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.


Motto:
M-or răzbuna copiii mei.
Și-acum omoară-mă de vrei
Și-aruncă-mă la câini!
        (George Coșbuc)

Eram Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE când au fost fraudate alegerile americane în Florida si s-au pus la cale „revoluțiile colorate”. Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relația cu Rusia și vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni din PE când s-a declanșat „Pimăvara arabă”.
Între aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (în Belarus), vicepreședinte al Comisiei juridice și pentru drepturile omului a Consiliului Europei și șeful Delegației PE pentru Ucraina.
În executarea acestor misiuni am fost martor și participant, dar și, opozant, la planificarea sacrificării statelor națiune pe altarul unei ordini globale pe care în mod greșit și chiar criminal unii o concepeau ca incompatibilă cu existența acestora.

Unii comentatori (ex. Adrian Năstase) au observat că în mod normal nu există protest fără motiv, iar motivul la indemana este … apariția unei crize care poate fi socială (ex. crește șomajul, se taie salariile și pensiile, cresc dările către stat etc.), economică (ex. crește inflația, deficitul bugetar, se prăbușește moneda națională, ) sau politică (ex. guvernul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare si o altă majoritate nu se poate constitui). Or, România nu cunoaște nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemulțumiri de o asemenea amploare? Răspunsul trebuie căutat în afara României, acolo unde nu prea se uită lumea.

România este într-o criză… geopolitică!

Alți comentatori, unii redutabili (ex. Alina Mungiu-Pippidi) au subliniat inutilitatea „aparitiei” unui protest fără program, fără o listă de revendicări, să le poți negocia, dar și fără un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului.
Alegeri anticipate? – cel mai probabil, câștigate de aceleași partide – ar fi o absurditate. Căci în spatele unor idealuri, colcăie interesele cele mai josnice. La noi nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.

În sinteză, actorii crizei geopolitice globale preconizează destatalizarea României, doar ca un caz in așa zisul „miting al diasporei” ,generator al unui sistem global de guvernare! Acesta este fluid, fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă,nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea.
De aceea s-a și apelat la ficțiunea „diasporei”- ca entitate chipurile de sine stătătoare, conștientă de sine, distinctă de ceilalți români, cei de acasă, prea slabi, prea indolenți sau prea needucați pentru a „salva România” de la niște pericole… nedefinite clar, dar cu siguranță teribile. In ce ne priveste, s-a conturat astfel imaginea unei „Românii exterioare” (întreprinzătoare, cinstită, harnică, responsabilă, angajată , democratică!) evident… superioară celei „interioare” (asistată, coruptă, leneșă, iresponsabilă, pasivă, oligarhică).
Această Românie „salvatoare”(fără organizare politică stabilă) are – în virtutea apartenenței sale la…adevarata „națiunea culturală” română de elită – misiunea sacră de a elibera turma (adică pe românii trăitori pe teritoriul național, condusi de tirania liderilor naționali corupți, incapabili să înțeleagă comandamentele ordinii globale.

Emigranții români nu au nici o vină; ei sunt numai folosiți!

Descifrând „identitatea diasporei” descoperim si realitatea modelului care ni se impune: o forță externă, o forță minoritară, cu contur vag și structură fluidă, o forță civică (deci opusă politicului), o forță nelegitimată electoral, o forță acționând, evident, în afara legii, o forță opusă ordinii de stat. Astăzi ea este denumită „diasporă” (ceea ce sugerează o națiune fără stat!) iar nu „emigrație”. Mâine, după ce ne obișnuim cu ideea, se poate chema altfel. Emigranții români nu au nici o vină în această tenebroasă afacere; ei sunt numai folosiți…Dar vor afla !
Vineri, 10 august 2018 la Bucuresti am avut manifestații violente. Ele nu urmăreau decât testarea capacității de reacție a statului și punerea în defensivă a forțelor de ordine,inclusiv prin gesturi defetiste precum … dezertarea „comandantului politic”.
Sâmbătă, 11 august 2018, manifestațiile nu au mai fost violente, dar au fost le fel de ilegale. Timorate, forțele de ordine au acceptat …doar rezistență si blocarea traficului. Ieșirea în afara perimetrului legal devine astfel o cutumă. Pe zi ce trece, aplicarea legii devine tot mai … ilegală. Și statul tot mai inutil.
Zilele următoare lucrurile se repetau. Inclusiv cu unele episoade violente, căci, puterea statului, slăbită prin anchetele la care parchetul va supune jandarmeria periodic șa fie diminuată treptat. Astfel statul se stinge,autoritatea dispare…

Llegea a devenit facultativă și ocrotirea guvernului aleatorie!

Majoritatea, înțelegând că legea a devenit facultativă și ocrotirea guvernului aleatorie, se va refugia în forme arhaice de socializare, căutând în proximitatea sa protecția unor potentați locali. La rândul lor, aceștia vor acorda protecție numai în măsura în care primesc protecție de la o putere externă căreia, în acest scop, i se supun. Când haosul va depăși limitele de toleranță, o altă „minoritate mare” cu caracter „civic”, constituită ad hoc, va interveni pentru a aplica o terapie de șoc făcând ca inacceptabilul să devină inevitabil și astfel mai dati-o dracu de democratie!
Acest mecanism a fost folosit cu succes în Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi. El este acum în plină desfășurare în Marea Britanie pentru a întoarce din drum Brexitul.
Cu mult mai mare violență se manifestă în SUA pentru a anula efectele votului favorabil Președintelui Donald Trump și a legitima managementul politic al unor forțe nealese. Aceste forțe susțin înlocuirea democrației reprezentative, bazate pe alegeri libere și pe monopolul violenței legitime de către stat, cu o democrație zisă „participativă”, ai cărei exponenți… nu pot fi sancționați politic, întrucât nu sunt aleși, și nu pot fi sancționați legal, întrucât guvernează prin șoc iar nu prin lege. Minorități nevalidate prin mecanisme democratice și constituționale impun astfel puterii constituționale o politică neconstituțională. Ele se validează și legitimează insurecțional; pe o asemenea bază „guvernează” de manieră nonidentitară și nonstatală.

Căderea României este esențială pentru că ea va antrena și căderea vecinilor.

Asemenea procese și-au arătat deja efectele în Ucraina și Moldova. Ele au fost încercate masiv în Ungaria, Polonia și Turcia. În aceste din urmă țări rezistența fermă a statului națiune a reușit, deocamdată, amânarea deznodământului.
Căderea, aparent mai lesnicioasa a României este esențială pentru că ea va antrena și căderea vecinilor.
Poate că Viktor Orban va înțelege că niciodată în toată istoria lor Ungaria și România nu au mai fost atât de legate prin interesele lor strategice comune ca în epoca prezentă. Din acest moment criza politică vizata de președintele Iohannis s-a declanșat.
Obiectivul nu este reînnoirea mandatului său (tot mai improbabilă pe căi democratice firești), ci oficializarea unei uzanțe politice care să rupă legătura dintre legitimitate și autoritate, și astfel dintre voința populară și actul de guvernare.
Cu toate păcatele sale enorme, PSD este ultima structură politică națională care se mai opune acestui demers. În următoareale săptămâni se va finaliza construcția resursei insurecționale capabilă să îl anihileze. Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime care au încercat să apere ordinea de drept în Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc. sau pentru a paraliza acțiunea accestora.

Destatalizarea României este un proces în desfășurare.

El nu favorizează un anumit partid sau om politic. Urmărind să permită tocmai schimbarea permanentă de identități, valori și paradigme, în funcție de evoluția jocului de interese al puterilor para-statale care îl promovează, se va putea îndrepta, după nevoi, chiar împotriva cozilor de topor care l-au susținut și pe care inițial părea a le susține.
El neagă orice formă de liant stabil apt a transforma o colectivitate într-o comunitate, o populație într-un popor, o structură politică într-o națiune. Conflictul care se desfășoară sub ochii noștri nu este între „diasporă” și Guvern sau între PSD și PNL/USR/MRÎ. Nu este nici între ordinea de drept internă și grupări anarhiste. El este unul între identitatea națională românească exprimată și apărată prin instituțiile publice, și nonidentitatea globală; între stat și antistat; între democrația națională și plutocrația globalizată.

Nu despre combaterea corupției locale este vorba, ci despre capturarea resurselor naționale.

Cine nu înțelege acest conflict, nu poate găsi o soluție împotriva procesului continu de destrămare statală la care este supusă România. Fără să știe, jandarmeria nu a apărat în acele zile ordinea publică, ci siguranța națională. Ceea ce nu se poate realiza doar cu mijloacele și tacticile forțelor de ordine, ci si cu cele militare, afectate apărării naționale.

Din nefericire, dupa Presedinte, urmatorul care nu înțelege cum stau lucrurile este chiar Guvernul României. Sau stie?

Adrian Severin

COMENTARII

  1. Ma surprinde ca acest ziar cu pozitii patriotice si nationale (nu NATIONALISTE!) corecte,
    are printre miile de cititori si catziva ,cu exprimari vadit provocatoare !
    Unul dintre istoricii literari dar si politician redutabil este fostul senator si presedinte
    al Vetrei Romanesti prof.univ.dr. – filolog si sciiitor deosebit – Ion Coja!
    Daca cel care insira provocator exprimari ridicol-antisemite ar citi articolele despre semitism/antisemitism
    publicate de Profesor pe portalul Ion Coja-blog ar putea constata ca se poate scrie si „altfel” despre
    o presupusa problema a evreilor in Ro.

  2. JIDANII ASHKENAZI vor sa formeze un in UE un nou stat ilegal al jidanilor numai pentru ei in timp ce celelate secte JIDANESTI sa traiasca in ILEGALUL israel

    Daca Adrian Severin a innrles pericolul pe care Romania trebuie sa-l infrunte de ce nu a informat guvernul ca un adevarat patriot ? Tovarasul avut si are relatii puternice in toare partidele care l-au trimis sa reprezinte tara in exterior dar nu o va face fiindca este un JIDAN JEGOS dupa nume (Severin) si dupace scrie care comploteaza cu toti JIDANII din guvern la desmembrarea ROMANIEI, prin cedarea Ardealului bozgorilor si formarea unui stat JIDANESC in MOLDOVA fiindca JIDANII ASHKENAZI vor sa formeze un in UE un nou stat ilegal al jidanilor numai pentru ei in timp ce celelate secte JIDANESTI (Sephardi, Mizrahi etc) sa traiasca in actualul stat jiadanesc ILEGAL

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.