PSD se scuza in fata liberalilor
Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a declarat ca social-democratii nu pot accepta in continuare cota unica de impozitare, prezentand scuze, astfel, fata de liberali. „Vreau sa-mi cer scuze de la inceput in fata liberalilor ca nu mergem pe o formula neo-liberala (in textul motiunii de cenzura – n.r.), ca nu acceptam in continuare cota unica, care iata ce dezastre a produs. Asta este, sper sa ne ierte pentru aceasta optiune ideologica si economica, dar eu cred ca punctele care ne tin impreuna in opozitie sunt mult mai puternice decat aceasta departajare de tip ideologic. De aceea, fac apel si la ei la cat mai multa intelepciune, pe care s-o punem in slujba celor care ne-au votat sau a celor care au votat altfel si acum regreta acest lucru”, a spus Nastase, intr-o conferinta de presa.
Presedintele CN al PSD a precizat ca social-democratii sunt „deranjati” de afirmatiile unor „diversi lideri liberali”, care „cearta” PSD pentru anumite masuri.
„Avem punctul nostru de vedere, dorim sa sustinem o anumita filosofie politica bazata pe o anumita ideologie si pe anumite atitudini consecvente. (…) Faptul ca primim sfaturi aproape in fiecare zi la televiziune si suntem certati in legatura cu lucruri elementare (…) ne deranjeaza”, a afirmat Adrian Nastase.