PSD și PNL egalitate la …incredere!

PSD și PNL egalitate la …incredere!

0 526

Desi este vorba de INCREDERE, cel putin asta s-a dorit in sondaj, in relitate PSD si PNL sunt egale la neputinta. Respingerea motiunilor de cenzura liberale si prezenta in Palatul Victoria a Guvernului Ciolos stau marturie acestei realitati. După mai multe schimbări de cifre pe parcursul anului, sfârşitul lui 2015 a adus PSD și PNL la egalitate – 40% susţinere, în luna noiembrie, relevă cel mai recent sondaj Avangarde, prezentat în exclusivitate în emisiunea Punctul de Întâlnire, realizată de Radu Tudor, de la Antena 3.
Un sondaj realizat de Avangarde arată că principalele partide politice se bucură în continuare de încredere din partea alegătorilor, deși anul 2015 a fost plin de evenimente şi răsturnări în mediul politic pe fondul unei campanii puternice a justiţiei.
Senatorul PSD Gabriela Firea a comentat acest scor de egalitate înregistrat de cele mai importante partide politice la acest sfârșit de an: „Pierderea alegerilor de către noi prin candidatul Victor Ponta a determinat inevitabil, pentru că așa se întâmplă de fiecare dată, și un recul al partidului. Acesta a fost recuperat pe parcursul următoarelor luni în primul rând datorită rezultatelor bune ale guvernării social-democrate Victor Ponta și în legătură cu faptul că toată alianța de guvernământ PSD-UNPR-ALDE a reușit și în Parlament să vină cu legi care nu au fost nici controversate, nici eronate… Ultimul scor, 40% pentru PSD și PNL arată fotografia momentului, că PSD a recuperat pierderea înregistrată după alegerile prezidențiale”.

Sociologul Marius Pieleanu a explicat că numărătoarea se încheie în luna noiembrie şi este posibil ca PSD chiar să aibă un mic avans în faţa PNL, în luna decembrie.
„În prima parte a anului, în mod evident, urmare a succesului lui Klaus Iohannis, PNL a înregistrat o creştere semnificativă şi a atins cifra de 43%, cifră care este un vârf istoric. Niciodată PNL nu a avut o cifră atât de mare, nici măcar în perioada interbelică. După aprilie 2015, ca urmare a schimbării de management la vârf, lucrurile s-au mai echilibrat şi am ajuns astăzi la o relativă egalitate. Astăzi, când vorbim, există o uşoară superioritate a PSD în faţa PNL.”

 

– See more at: http://www.dcnews.ro/sondaj-avangarde_493409.html#sthash.4LFR3abE.dpuf

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.