O fi ceva senzational în asta? După două decenii, pesedistul Constantin...

O fi ceva senzational în asta?
După două decenii, pesedistul Constantin Niţă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte!

2 557

Deputatul PSD Braşov şi-a dat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al filialei Braşov. Comitetul Executiv Județean al PSD Brașov se va întruni săptămâna viitoare și va desemna o persoană care va asigura, interimar, conducerea organizației. Până atunci nu va fi un vid de putere în PSD; din cauză că demisia lui Constantin Niță intră în vigoare din data de 4 aprilie 2016.
„Doresc să le mulțumesc colegilor din Organizația Județeană Brașov alături de care am lucrat în acești ani. De asemenea, am fost onorat să fac parte din conducerea celui mai mare partid din România, un partid care a scris istorie, cu momente extraordinare, dar și perioade mai puțin bune. Mi-am dorit, prin activitatea mea de-a lungul timpului, ca deputat, ministru al IMM-urilor, ministru al Energiei sau ministru al Economiei, să contribui la promovarea unor proiecte care sa-i asigure României o poziție favorablă pe plan extern, dar și o dezvoltare în beneficiul companiilor românești, a românilor în special. De asemenea, mulțumesc tuturor colaboratorilor externi – reprezentanți ai diferitelor instituții și asociații, ai mediului de afaceri, ai presei naționale și locale”, a declarat Niță.

Acesta anunțase încă de anul trecut că nu va mai candida la Parlament și nici la conducerea filialei.

Sursa: NewsBv.ro

COMENTARII

  1. Bine ca puneti intrebari inca din titlu si nu raspundeti la ele. Nu, nu este nimic „senzational in asta”! Nu a plecat ci doar face un pas strategic in lateral. E o moda la Brasov. Din cauza muntelui de dosare, liderii politici, se fac ca fac „pasi” in lateral/spate sau anaunta ca s-au retras din conducerile politice. Nu vor pleca de la CILOAN nici impinsi de catre DNA. Au protectie si legitimatie in STRUCTURI. Si daca vor ajunge la Codlea tot nu-si vor parasi FAMIGLIA.

  2. Bine ca puneti intrebari inca din titlu si nu raspundeti la ele. Nu, nu este nimic „senzational in asta”! Nu a plecat ci doar face un pas strategic in lateral. E moda la Brasov. Din cauza dosarelor, liderii politici, se fac ca fac „pasi” in soate sau ca s-au retras din conducerile politice. Nu vor pleca de la CILOAN nici impinsi de catre DNA. Si daca vor ajunge la Codlea tot nu-si vor parasi FAMIGLIA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.