PSD va susţine proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean

PSD va susţine proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean

0 355

Social-democraţii cer, însă, conducerii Consiliului Judeţean să nu mai întârzie obţinerea autorizaţiei de demolare a farmaciei din curtea unităţii medicale, subiectul unei anchete DNA. Parlamentarii PSD Braşov recunosc că au votat ca la „teatru” pentru amendamentele depuse la bugetul de stat de colegii din opoziţie

Social-democraţii cer, însă, conducerii Consiliului Judeţean să nu mai întârzie obţinerea autorizaţiei de demolare a farmaciei din curtea unităţii medicale, subiectul unei anchete DNA.
Parlamentarii PSD Braşov recunosc că au votat ca la „teatru” pentru amendamentele depuse la bugetul de stat de colegii din opoziţie
Senatorul Florin Orţan a declarat că a văzut amendamentele depuse de colegii de la PNL, UDMR şi USR abia în comisia de sănătate. Medicul braşovean recunoaşte că a votat doar pentru a nu fi acuzat că nu susţine proiectele judeţului.
Cu toate acestea, toate cele trei amendamente la bugetul de stat, formulate de PNL, USR şi UDMR, în vederea atragerii unor sume pentru Spitalul Judeţean, au fost respinse.
„După ce am votat toate amendamentele mi-a fost ruşine pentru că am votat ca la teatru ca dumneavoastră din presă să nu puteţi să spuneţi că au m-am opus proiectelor Braşovului”, a mărturisit Orţan.ortan
În opinia senatorului Florin Orţan, opoziţia făcută de colegii din Parlament nu a fost constructivă şi fiecare partid de opoziţie a realizat propriul amendament la proiectul de reabilitare a corpului B al Spitalului Judeţean doar ca exerciţiu de imagine.
Chiar şi aşa social democraţii promit că vor sprijini preluarea proiectului de către Compania de Investiţii însă cer conducerii Consiliului Judeţean urgentarea tuturor documentelor necesare preluării.
În schimbul susţinerii de către CNI al proiectului spitalului judeţean, social democraţii vor asigurări scrise că cele 3,7 milioane de lei vor fi folosite tot pentru sănătatea braşovenilor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.