PSIHOZA RAZBOIULUI MONDIAL, PICURATA ZILNIC IN MENTALUL COLECTIV !

PSIHOZA RAZBOIULUI MONDIAL, PICURATA ZILNIC IN MENTALUL COLECTIV !

0 619

Profesorul american Christopher Layne a arătat în cadrul unei conferinţe găzduite de Institutul Diplomatic Român (IDR) cum puterea economică şi geopolitică se mută dinspre lumea euroatlantică spre Asia. El a susţinut că SUA nu-şi vor mai putea păstra rolul de hegemon global, vor trebui să-şi restrângă angajamentele şi să acomodeze China. Expertul avertizează că în caz contrar un război SUA-China ar putea izbucni în Marea Chinei de Sud.
Christopher Layne, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Texas A&M, a plecat de la constatarea că ”SUA sunt cea mai îndatorată naţiune în acest moment. Astăzi americanii consumă prea mult, economisesc prea puţin şi au un deficit al balanţei de plăţi foarte mare”.
Potrivit Congressional Budget Office, cererea de protecţie socială şi asistenţă de sănătate va exploda după 2020, atunci când generaţia baby boom intră la pensie.Preşedintele Obama a cerut europenilor să nu mai aştepte de la SUA să le cumpere produsele sau să fie un lender of last resort pentru ca ţara este cel mai mare datornic al economiei mondiale şi nu mai poate să joace acest rol.

Dincolo de problemele economice, SUA nu va putea să-şi păstreze nici supremaţia militară în lume pentru ca ”aceasta nu poate fi menţinută fără o economie puternică”.
”Cheltuielile americane pentru apărare reprezentau jumătate din cele ale lumii, dar în prezent ele reprezintă doar 38% din acestea
. Este o mare scădere şi se va înrăutăţi”, a precizat Layne. Washingtonul a dominat Europa de Vest, Asia şi Orientul Mijlociu însă acum trebuie să ia decizii dificile – în ce zone rămâne prezentă, cât cheltuieşte pe armată.Profesorul de la Texas University consideră că fundamentele hegemoniei americane, ale aşa numitei Pax Americana, de tipul deţinerii a doua treimi din rezervele globale de aur în 1945 şi monopolul asupra armelor nucleare, sunt în prezent subminate. Mai mult, SUA şi-a pierdut şi din soft power, din puterea de atracţie a modelului său, odată cu izbucnirea crizei economice şi financiare. În opinia lui Layne, China va lua locul SUA ca hegemon în lume pentru că ”a depăşit-o deja ca principal exportator şi a devenit, potrivit FMI şi Băncii Mondiale, cea mai mare economie din lume, din punctul de vedere al parităţii puterii de cumpărare”.ARME METEO O

Pe de altă parte, Beijingul ameninţă supremaţia SUA în Asia-Pacific, cea mai dinamică zonă a lumii din punct de vedere economic. ”Ţările ASEAN sunt tot mai dependente de China privind prosperitatea lor economică, dar se tem pentru securitatea lor şi de aceea caută să contrabalanseze cu SUA. China însă consideră această regiune backyard-ul ei şi vrea să fie hegemon regional. Ori nu se poate să ai doi hegemoni care ocupă aceeaşi zonă de influenţă în acelaşi timp, decât dacă izbucneşte un război între ei”, explică profesorul american. În mod surprinzător, el consideră că dacă SUA încearcă să blocheze ascensiunea Chinei în regiune, aceasta va deveni un adversar şi mai periculos pentru că naţionalismul va creşte în plan intern. Expertul recomandă ca SUA să încerce să acomodeze China şi pretenţiile ei de mare putere.

Christopher Layne s-a referit şi la demersul Chinei de a construi un sistem paralel de instituţii internaţionale, care să concureze şi să submineze instituţii precum FMI şi Banca Mondială, care asigurau şi ele supremaţia SUA în lume. El a dat ca exemplu cazul Băncii asiatice de investiţii în infrastructură, dominată de China, căreia i s-au alăturat unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA, în ciuda presiunilor americane: Marea Britanie, Australia, Coreea de Sud. În plus, a amintit Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (SCO), care a fost gândită ca o contrapondere la NATO.

La rândul ei, Gabriela Marin Thornton, profesor universitar tot la Texas University, a arătat că Rusia este o putere în declin care trăieşte din exportul de materii prime, care a eşuat în modernizare şi are o mare problemă demografică. Totuşi Moscova a reuşit să pună SUA în dificultate, deoarece conflictul din Ucraina a devenit o provocare la adresa ordinii liberale occidentale pe care americanii au construit-o la sfârşitul Războiului Rece, ”o ordine bazată pe democraţie, stat de drept şi pieţe libere”.Experta consideră că ascensiunea Chinei complică această ecuaţie. Ca şi SUA la sfârşitul secolului 19, aceasta caută să devină o putere hegemonică în propria ei regiune, iar Rusia ajută la ascensiunea Beijingului. FirstStrike 5

Moscova este obligată de dezastrul economic intern să se îndrepte către Asia pentru a-şi vinde resursele naturale, pentru a obţine împrumuturi şi a căuta noi aranjamente militare. În mai 2014, Moscova şi Beijingul au semnat un acord pentru livrarea de gaz în valoare de 400 miliarde de dolari. Comerţul Rusiei cu China va creşte la 100 de miliarde de dolari anul acesta, de la 90 de miliarde în 2014. China are nevoie de resursele şi materiile prime pe care Rusia le deţine, în timp ce Rusia are nevoie de pieţe, de investiţii străine şi bani. Mai mult, cele două ţări au în comun faptul că vor să elimine dominaţia globală a USA: China nu vrea SUA în Marea Chinei de Sud, iar Rusia nu vrea ca Europa şi SUA să-i pericliteze aşa-zisa ”sfera de influenţă”, adică spaţiul post-sovietic.

În acest context, Gabriela Marin susţine că Beijingul va putea contracara puterea SUA mult mai devreme, dacă relaţia dintre SUA, Europa pe de-o parte şi Rusia pe de altă parte nu se repară. ”Chinezii au spus că era unipolarităţii s-a sfârşit şi că SUA are datorii, iar ei banii. China încearcă şi reuşeşte să creeze o nouă ordine mondială”, a concluzionat experta.Referitor la Ucraina, Marin Thornton consideră că ”ar fi bine să fie o ţară neutră, dar nu-şi poate permite acest lux, aşa cum a făcut-o Elveţia. 40% din populaţia ei se identifică şi ca rusă, şi ca ucraineană”.Cât despre România, aceasta va fi într-o situaţie foarte delicată dacă va izbucni un război între SUA şi Rusia.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.