Punct sezonului de schi din Poiana Brașov : de joi, 6 aprilie, se închid pârtiile!
Joi 6 aprilie, se încheie cel mai bun sezon de schi din ultimii ani. Aceasta, deoarece pârtiile domeniului schiabil din Poiana Brașov se vor închide…Anunțul a fost făcut de Miklos Gantz, administratorul public al Primariei Brașov :
,,Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile (ploaie, vant cald și temperaturi pozitive, inclusiv noaptea), suntem nevoiți ca de joi, 6 aprilie, să închidem pârtiile domeniului schiabil din Poiana Brașov. La finalul acestui sezon, pot spune că a fost cel mai bun din ultimii ani, pentru că a oferit condiții foarte bune și pentru că s-a putut schia o perioada lungă de timp, adică 4 luni. Tot în acest sezon, după mulți ani, cei mai împătimiți schiori s-au putut bucura și de deschiderea S-ului mare, de pe pârtia Lupului. Cred că dovada cea mai bună a succesului acestui sezon este numărul de treceri prin turnicheți, care a ajuns marți la 2.139.546. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au făcut ca aceste pârtii să fie amenajate într-un mod impecabil, iar celor care au asigurat transportul pe cablu, pentru calitatea serviciilor oferite”.
D.D.