Punctul de vedere al Asociatiunii: „Romania pentru cetatenii romani!”

Printre puținele lucruri bune petrecute după decembrie 1989, se numără și instituirea zilei de 1 Decembrie ca zi națională a Statului român și a Neamului românesc. Nu se putea o alegere mai bună! Cinstim astfel un amplu proces istoric a cărui încheiere și desăvârșire a început la 27 martie 1918 la Chișinău, când românii de peste Prut au decis Unirea cu Țara, în ciuda dificultăților și primejdiilor deosebite pe care le presupunea acest act politic de sfidare a colosului imperial de la Răsărit.
A fost un gest de mare curaj, pe care nu l-a putut repeta niciunul dintre popoarele aflate în vasta închisoare a popoarelor numită Rusia. A urmat în toamna aceluiași an, la 28 noiembrie, decizia bucovinenilor de a se desprinde din jugul altui mare imperiu, care a marcat dureros istoria noastră din cealaltă direcție, a Apusului. Iar  în prima zi din iarna acelui an fantastic 1918, la Alba Iulia, s-a produs momentul astral: După aproape 2000 de ani, locuitorii dintotdeauna ai ținuturilor carpato-danubiene se regăseau din nou în interiorul aceluiași stat. Granițele politice se puneau astfel în acord cu granițele etnice! Aceasta este dreptatea care ni s-a făcut la 1 Decembrie 1918!

 Situația politică de azi diferă mult de cea de la 1 Decembrie 1918. Hotarele de azi nu mai coincid cu hotarele de atunci, ale României Mari! Considerăm că refacerea acelor hotare trebuie să fie parte din programul oricărui partid politic, din orice program de guvernare! Să ne aducem aminte că la Adunarea Națională de la Alba Iulia  au participat mii de români veniți din ținuturi care, ulterior, la Trianon, prin decizia ezitantă a Marilor Puteri, au rămas în afara hotarelor noi ale României! Sunt câteva milioane de români!
Am făcut prea puțin pentru acești români după 1918,  care trăiesc ca minoritari în alte țări.  Din sate curat românești de la Est si Vest de Tisa, până pe malurile Balatonului, la 1918 erau aproape patru sute de mii.
Azi, statisticile ungurești consemnează abia vreo treizeci de mii de români în Ungaria. În realitate sunt mult mai mulți. Majoritatea greco-catolicilor din Ungaria sunt români, iar greco-catolicii din Ungaria  aproape 500.000, dar se feresc să recunoască asta de teama șovinismului maghiar, atât de stupid și de aspru cu cei ce nu vor să se facă maghiari…

În sfârșit, un gând pentru românii pe care soarta i-a dus și mai departe de fruntarii, românii risipiți de la Vladivostok până în Portugalia sau Irlanda, în cele două Americi, în Australia… Numărul lor s-a mărit considerabil după 1990, ca rezultat tragic al unor guvernări iresponsabile, criminale.
Credem că în România de azi se duce o politică de trădare, care urmărește și depopularea Țării, crearea unui vid demografic care să atragă sau să justifice o masivă imigrație, a peste un milion de straini, inclusiv  evrei. Sunt semne tot mai clare că nu este vorba de o nălucire.
Dimpotrivă, se  încurajează sau provoacă exodul românilor tineri spre alte țări.Clasa politică de care avem parte nu le poartă de grijă în niciun fel românilor români! S-a ajuns să fii mai câștigat  în propria ta Țară dacă te declari țigan, maghiar, croat sau evreu… Ai astfel acces la avantaje interzise românilor neaoși!Au revenit”pe cai”  oameni care au trăit  fără să producă nicio valoare, alde Florian, Tismaneanu. Liicheanu,  își descoperă acum vocația perfida de critici și acuzatori ai neamului românesc, chemând „la judecată'”  pe cei mai de seamă români, în frunte cu Eminescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Radu Gyr, C. Noica, Petre Tutea, Mircea Vulcanescu, chiar Nicolae Iorga aruncând asupra lor umbra îndoielii, a derizoriului, a inconsistenței, a surogatului etnic. A lipsei de autenticitate și de legitimitate ,conform…nenorocitei „corectitudinii politice”.
De neinteles si reacția de adversitate pe care o stârnesc preocupările legate de salvarea și consolidarea românismului, a românității noastre printre așa zișii formatori sau lideri de opinie, printre liderii unor minorități etnice din România. Avem cetateni care, in propria lor tara, sunt supuși unui proces brutal sau subtil, dar permanent, de descurajare și marginalizare în calitatea lor de etnici români, proces propriu zis de deznaționalizare ce se desfășoară pe toate planurile posibile: economic, social, profesional, cultural… prin manipulare psihică si  atacul la resorturile sufletești ale românismului! Încercarea de a face să dispară din conștiința noastră mândria de a fi român, de a te ști român, urmaș al părinților tăi și al unor străbuni de toată isprava, mari făuritori de valori materiale și spirituale.

Legile Țării, în frunte cu Constituția, nu pomenesc explicit despre români, că etnic, există si ei în această Țară. Da exista o covarsitoare majoritate românească, prin ale cărei sacrificii, prin a cărei clarviziune s-a constituit statul român. Românii nu mai sunt subiect de drept în Țara lor! Credem că este de datoria noastră, a societății civile românești, să intervenim, prin mijloacele specifice organizațiilor non guvernamentale, sau intervenției individuale, pentru a avertiza clasa politică să-și înțeleagă misiunea, dar și pentru a transmite românilor de pretutindeni un mesaj de susținere și încurajare prin care să capete conținut grija noastră si față de soarta românilor transfrontalieri.

Radu Gyr, un sfant al inchisorilor comuniste, a fost condamnat de alogenii din „justitia populara”… post mortem pentru poezia sa acum, ca şi în anii de glorie ai stalinismului. Atunci a primit pedeapsa capitală (comutată în temniţă pe viaţă) pentru poemul „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
Astăzi cenzorii de la Institutul reactionarului Al. Florian l-au pus la index pentru una dintre giuvaerurile literaturii romanesti, scrise intre zidurile temnitei, cu titlul: „Ne vom întoarce într-o zi”.
Redăm în continuare versurile „incriminate”, pentru a constata cîtă „dreptate” are Institutul Wiesel, condus de un fost comunist, fiul unui notoriu prof.univ de marxism-leninism, Radu Florian, intr-un fel, parca mai „cinstit” in gandire decat urmasul sau intru ideologiede azi:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Si cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Si-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Si-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…