Puric, insecta care da mancarimi de constiinta
L-ati auzit, cu siguranta, in multele conferinte pe care le-a tinut si continua sa o faca de cand a intrat in spatiul public sonor. Carcotasii il invita sa-si vada de step si pantomima si sa bata din picioare in loc sa ne bata la cap cu parerile lui despre poporul roman si destinul lui exceptional. E ca si cum, in anii de performanta muta, a acumulat un exces de informatie si trebuie cu orice pret sa ne-o impartaseasca. Sa ne deschida ochii in bezna confectionata in jurul nostru de Sistem, monstrul care are grija sa ne puna in fata ochilor doar ce are chef sa vedem si, eventual, sa stim.
Este o palida descriere a lui Dan Puric, artistul cu veleitati filozofice pe care unii il banuiesc de cabotinism feroce si patriotism de parada. Cert este ca a reusit sa urneasca ceva de cand a inceput sa vorbeasca. A declansat cert antipatii, dar a starnit cu siguranta interes. Lumea vine sa-l auda conferentiind si destainuindu-se despre patimile poporului roman si tortionarii lui de-a lungul istoriei. Televiziunile care se mai respecta au inclus in retetarul de Pasti si o pastila cu Dan Puric. Minuscula, ce-i drept, printre nimicurile mediatice pascale, cu diversi vorbeti datori sa flecareasca despre cele sfinte de Inviere, care ne-au ingropat sub banalitati sforaitoare si tampenii de sezon cu staif. A fost la Robert Turcescu, a fost la RTV, vine la Realitatea, va trece, cu siguranta, si prin alte studiouri, ca intr-un pelerinaj organizat de realizatorii cu minim simt pentru atmosfera.
Aceiasi carcotasi care il contesta au anuntat falimentul cartilor pe care le-a publicat, care cica nu s-ar vinde si zac cu miile in depozite. O fi. N-o fi fost cea mai buna idee sa convertesti la scris un individ prin excelenta oral. Ar fi trebuit s-o stie chiar Puric, artist al pantomimei care nu se lasa exprimata decat prin gesturi. Farmecul – si exasperarea – lui Puric il fac intreruperile. Omul nu e coerent, dar nici nu cred ca vrea sa fie. Poate ca mimeaza doar fluxurile de amintiri care ii sectioneaza pe neasteptate firul logic narativ, pentru a livra o anecdota, o vorba de duh, un pasaj dintr-o carte pe al carei autor nu si-l mai aminteste. Tocmai talmes-balmesul asta petrit i-l reproseaza detractorii, pe care el ii banuieste, daca nu de prostie si incultura nuda, de apartenenta la Servicii. Baietii pusi sa aplice programul la scara nationala, prin care poporul, o creatura superba si indumnezeita, trebuie tinut jos, calcat pe gat sa nu se ridice si sa vada micimea reala a celor care il oprima.
N-am deschis inca vreo carte a lui Puric si nici nu cred ca o voi face. Mi-ajunge sa-l aud vorbind, cu tot patetismul frazelor lui dezlanate si sincere. Refuz sa cred ca adevarata cultura este torentul irepresibil de fraze, citate, pamfletele si vorbe adanci, decupate din intelepciunea trecutului si recitate emfatic. Daca se vrea un soi de profet inclestat cu ignoranta care a prins in gheara ei faptura romanului si ameninta sa nu-i mai dea drumul, Puric este insecta culturala intrata pe sub pielea natiunii, singura care mai poate, pare-se, sa-i provoace mancarimi de constiinta.
Sa nu scarpinam, prin urmare, vartos la vorbele lui Dan Puric. Nu-l luati ca pe un guru, desi banuiesc ca il paste uneori demonul manipularii. Considerati-l macar, asa cum fac si eu, un enternainer cultural talentat, capabil sa ne intoarca la Carte si la carti.
Vifor Rotar
