„Pușcăriașii trăiesc mai bine decât românii simpli”

„Pușcăriașii trăiesc mai bine decât românii simpli”

0 725

Potrivit calculelor oficiale, familia s-ar descurca cu puţin peste 1000 de lei pentru mâncare şi doar 53 de lei pentru educaţie. Brașovenii cred că pușcăriașii trăiesc mai bine decât românii simpli și că guvernanții au pierdut orice contact cu realitatea

Guvernanții mai dovedesc o dată că trăiesc într-un stat paralel. Comisia de Insolvenţă la Nivel Central a stabilit criteriile unui trai decent pentru o familie compusă din 4 membri, doi adulți și doi copii. Potrivit calculelor oficiale, familia s-ar descurca cu puţin peste 1000 de lei pentru mâncare şi doar 53 de lei pentru educaţie. Brașovenii cred că pușcăriașii trăiesc mai bine decât românii simpli și că guvernanții nu au nicio legătură cu realitatea.
Comisia de Insolvenţă la Nivel Central, din care fac parte, printre alţii, reprezentanţi ai Ministerului Muncii, a publicat în Monitorul Oficial o Decizie privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil.
Coşul minim lunar de consum pentru o familie de doi adulţi şi doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, este de 2.600 lei. Acesta consideră că din aceşti bani, familia poate chiar şi economisi, respectiv 236 lei/lună. Cei mai mulţi bani ar merge pe mîncare, respectiv 1.069 lei.
Brașovenii sunt revoltați de calculele folosite pentru stabilirea calității vieții:
„Cred că mai mult au puşcăriaşii”, spune cu obidă o pensionară braşoveană.
„Adevărul e că trăim foarte prost şi lor li se rupe de noi. Cine i-a votat, să se spele cu ei pe cap” s-a plâns presei un alt braşovean.
Tinerii susţin că pentru educaţie, recreere şi cultură suma este ridicolă.
„E bătaie de joc, cel puţin mie la facultate îmi trebuie 50 de lei numai pe cărţile de pe un singur semestru”, spune un student la Braşov.
Cercetarea a fost făcută în Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Timişoara. Preţurile pentru produsele alimentare au fost colectate din pieţele şi supermarketurile din cele cinci oraşe.
Așa s-a ajuns la suma de 1.069 lei pentru alimente şi băuturi în coşul alimentar. Pentru îngrijirea sănătăţii, conform studiului, familiei de 4 membri i-ar ajunge 132,2 lei pe lună.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.