Pushculita cu minuni si in Serbia…
Unsprezece persoane erau interogate de poliţia sârbă, după ce o reprezentare grafică de televiziune a părut să prezică un număr câştigător la loterie înainte ca acesta să fie extras, relatează BBC News online.Incidentul s-a petrecut în direct, la televiziune, provocând acuzaţii de fraudă şi obligându-l pe directorul loteriei să demisioneze.
În timpul emisiei, numărul 21 a fost afişat pe ecran înainte ca bila să fie extrasă.Loteria sârbă de stat (DSL) a afirmat că este vorba despre o „pură coincidenţă”, însă procurorii au lansat o investigaţie. Aleksandra Gudelj, gazda extragerii, se află printre persoanele reţinute de către poliţie, potrivit AFP. DSL a dat vina pe o „eroare tehnică” pentru apariţia numărului 21 pe ecarn, în timp ce din maşină era extras numărul 27. Următoarea bilă extrasă a fost 21,.. însă a fost vorba despre o pură coincidenţă, a subliniat compania.
Premiul cel mare, în valoare de un milion de euro, nu a fost câştigat de nimeni.
Loteria naţională, o companie de stat, este extrem de populară în Serbia, în special în rândul pensionarilor şi şomerilor.
Poliţia a confiscat maşina loteriei, bilele şi programul informatic în cadrul anchetei, potrivit presei locale.
Premierul Aleksandar Vucici a declarat că orice persoană implicată în vreo activitate infracţională va fi „adusă în faţa justiţiei”. „Calea către închisoare este foarte scurtă„, a spus el. (MEDIAFAX)