Radarele politiei romane
Conform noilor radare-minune, de curand intrate in dotarea politiei noastre rutiere, un sofer a depasit vechiul record de pe soselele noastre, cel de 500 km/h. Noul recordman se numeste Horatiu Moldovan si a stabilit recordul in zona localitatilor clujene Tureni si Martinesti, acesta fiind de aproape 1.500 km/h, conform radarelor.
Masina lui Horatiu Moldovan a fost inregistrata de doua aparate radar ca parcurgand 4 (patru) kilometri in doar 10 (zece) secunde, ceea ce inseamna 1.440 km/h., dovedind astfel valabilitatea teoriei relativitatii, greu de demonstrat practic de oamenii de stiinta, dar nu de politia noastra rutiera.
Acest lucru il confirma si soferul in cauza insusi: „Am fost depistat de mijloacele omologate ale politiei, la diferenta de zece secunde, in localitati diferite. Asta inseamna ca am facut 4 kilometri in zece secunde.”
Afirmatiile se bazeaza pe cele doua procese verbale primite de Moldovan, care-l acuza ca a circulat cu 80 km/h prin localitatile sus-amintite, fiind amendat pentru depasirea vitezei legale prin localitati.
Ca omul o fi circulat cu aceasta viteza prin cele doua localitati pare ceva normal, dar daca avem in vedere distanta dintre cele doua radare si timpul inregistrat de aparate, ajungem la rezultatul cu 1.440 km/h.
Seful Politiei Rutiere Cluj explica astfel intamplarea: „Cronometrul de la fiecare camera care este amplasata are o toleranta prin normativul de omologare de plus-minus doua minute/zi.”
Horatiu Moldovan a contestat procesele verbale in instanta, care a respins contestatia, cu toate ca s-a pomenit in fata unui caz ciudat si, inca, irealizabil, insa, concret, viteza a fost depasita si se stie ca in fata oamenilor cu robe negre doar dovezile concrete conteaza, chiar daca par absurde.
Dan Bota