Radio Trinitas – 11 ani de la prima transmisie

Radio Trinitas – 11 ani de la prima transmisie

0 264

Postul de radio Trinitas al Patriarhiei Romane marcheaza, in Vinerea Mare, 11 ani de la prima emisie, la Iasi.
Pe 17 aprilie 1998, Trinitas a difuzat in direct slujba din Vinerea Patimilor, transmisa de la Catedrala mitropolitana din Iasi, informeaza un comunicat remis AGERPRES.
Trinitas a devenit Radioul Patriarhiei Romane pe 27 octombrie 2007, odata cu inaugurarea studioului central din Palatul Patriarhiei, la sarbatoarea ‘Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor’. Evenimentul avea loc la mai putin de o luna de la intronizarea patriarhului Daniel.
In prezent, radio Trinitas, unul dintre cele mai importante mijloace misionare ale Bisericii Ortodoxe Romane, face parte din Centrul de Presa Basilica al Patriarhiei Romane, impreuna cu televiziunea Trinitas, publicatiile Lumina, agentia de stiri Basilica si Biroul de presa.
Radioul Trinitas detine 34 de frecvente terestre si doua via satelit, acopera peste 80 % din teritoriul national, poate fi ascultat pe internet si prin intermediul satelitului AMOS, emite 24 de ore din 24. Radio Trinitas este, din toamna anului 2001, membru al Conferintei Radiourilor Crestine din Europa, alaturi de alte prestigioase institutii mediatice.
Desi Trinitas este un post de radio al Bisericii, programele sale zilnice nu sunt strict religioase, ci ofera spatii ample emisiunilor informative, dialogurilor culturale si sociale, muzicii clasice si populare, problemelor referitoare la viata social-culturala a comunitatii.
„In cei 11 ani de activitate neintrerupta, Radio Trinitas si-a definit o personalitate proprie in mass-media, prin sobrietate si optimism crestin, prin obiectivitate in oglindirea evenimentelor si prin preocuparea de a contribui permanent la cultivarea si formarea religioasa, morala si civica a ascultatorilo”’, se arata in comunicatul Patriarhiei Romane.
Reprezentantii postului sustin ca obiectivele permanente Radio Trinitas sunt promovarea credintei si spiritualitatii crestin-ortodoxe, a culturii si traditiilor romanesti, sustinerea educatiei moral-religioase a tinerei generatii si protejarea sanatatii umane si a mediului inconjurator.
„Radio Trinitas isi propune sa implementeze in spatiul mediatic romanesc un concept de radio crestin ortodox, folositor Bisericii si misiunii ei in societatea de azi”, mentioneaza Patriarhia.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.