Raliul Braşovului a pornit la drum; astăzi este programată şi mult aşteptata...

Raliul Braşovului a pornit la drum; astăzi este programată şi mult aşteptata ,,superspecială”!

0 500

Aseară, în Piaţa Sfatului din Braşov, a avut loc startul festiv al Tess Rally 45 Pro-X şi totodată al noului sezon din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. După ce în prima parte a zilei s-a desfăşurat sesiunea de shakedown, testele oficiale ce preced întrecerea în sine, echipajele participante la prima etapă a campionatului s-au strâns în zona zero a Braşovului, în imediată apropiere a clădirilor-simbol ale oraşului, Casa Sfatului şi Biserica Neagră.
După poza de grup a piloţilor şi copiloţilor (foto), echipajele au trecut peste rampa de start prezentându-şi materialele de concurs. Spectatorii prezenţi au apreciat numărul mare de concurenţi şi maşinile lor, printre care cele şase maşini în configuraţie de top R5. Ediţia din acest an a Raliului Braşovului este una aniversară, fiind pentru a 45-a oară când oraşul de la poalele Tâmpei organizează concursul automobilistic. Această cifra o face cea mai longevivă întrecere din calendarul competiţional.

Începe calvarul, dar vremea ţine cu piloţii

Astăzi, este zi plină, cea mai importantă, cu şase probe speciale programate. Dacă la alte ediţii, vremea dădea multe bătăi de cap, legate de alegerea pneurilor în primul rând, anul acesta se pare că nu vor fi probleme şi soarele va fi darnic, pe toată durata competiţiei. Ziua începe cu parcurgerea probei Pârâul Rece (prima maşină la start la 9:51) şi se continuă cu urcarea dinspre Râşnov spre Poiana Braşov (PS2 cu start la 10:20). După ce vor trece prin parcul de service, găzduit de parcarea Coresi Shopping Resort, concurenţii vor face o a doua trecere pe speciala precedentă, Râşnov (PS3, start la 12:33). Cel mai dificil test al zilei îl reprezintă probele Babarunca / Cheia, cu lungimi de peste 27 km. PS4 Babarunca va debuta la 13:43, iar după ce fac regrupare la Cheia, echipajele  se vor întoarce în Braşov (start PS5 Cheia la 16:19).

Spectatorii vor avea parte şi în acest an de spectacolul nocturn din centrul Braşovului. Sâmbătă seară, începând cu orele 18:28, motoarele bolizilor vor zgudui centrul istoric, traseul superspecialei trecând chiar prin faţă clădirilor Primăriei şi Prefecturii. Tess Rally 45 Pro-X se va încheia duminică, după parcurgerea a încă două probe speciale. Duminică dimineaţă, începând cu 09:09 se va face încă o trecerea pe Pârâul Rece, traseul dintre Predeal şi Râşnov, iar la 09:52 va începe speciala Poiana Braşov (în coborâre), prima probă „Power Stage” din istoria campionatului autohton.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.