Războiul mediatic dintre PSD Brașov și primarul Coliban, etapa pe cimitire
Conform postării pe Facebook a sebprefectului brașovean Lucian Pătrașcu primarul Allen Coliban a mai comis o nefăcută, amestecând de-a valma sfințenia lăcașului de odihnă al eroilor Revoluției cu forfota bucătarilor închipuiți brașoveni, sau a gospodinelor neîmplinite culinar ale Brașovului.
La o primă aruncare cu privirea ai spune că este vorba despre o simplă nepotrivire în alegerea locației festivalului culinar, chiar de ce tot ce viermuiește în cadrul unor spectacole minore și ridicole trebuie ridicat la rangul de festival? În vremea lui Ceaușescu aveam trei festivaluri importante în România: cel al lui George Enescu de la Ateneu, cel de la Mamaia și Cerbul de Aur de la Brașov. Mai era ăla de teatru și film.
Acum orice adunare pe marginea vreunei prosteli inventate peste noapte, fie că e verde, cu muzică progresistă, sau artă culinară închipuită, e volens-nolens festival! Avem aici de a face cu deprecierea semnificației termenului prin utilizarea sa abuzivă de către stertodocții de la USR, bineînțeles.
Revenind la tocănurile, la fripturile și micii de lângă cimitir, ai spune că până la urmă eroilor Revoluției căzuți sub gloanțele asasinilor, niciodată prinși ba chiar acoperiți de fosta putere fesenistă, nu le-ar fi chiar dezagreabil mirosul îmbietor al ciolanului cu fasole, a gulașului, al peștilor în foi de varză și a micilor perpeliți pe grătarele improvizate, chiar și dincolo de mormânt.
Când moartea i-a lovit năpraznic nu se știe cu ce prânzișor amărât sau cină sărăcăcioasă în stomacurile și așa micșorate de atîta austeritate ceaușistă, au fost surprinși de Fatalitate în piețele și pe străzile Brașovului.
Primarul USR al Brașovului, între paranghelia culinară și ombilicul mondial al resetării istoriei
Se pune problema mai subtilă însă a diminuării semnificației cimitirului acestor eroi, care în fond au luptat împotriva lui Ceaușescu, dar și împootriva comunismului marxist.
Ori, cât s-ar opinti de aprig Coliban în a demonstra contrariul, el aparține trup și suflet unei mișcări mondiale sorosiste a neo-marxismului progresist. Care are, printre obiectivele sale principale și declarate ștergerea istoriilor naționale și diminuarea cultului eroilor naționali, sentimente ale unui popor care-i garantează unitatea și identitatea. Aspecte care stau în calea instaurării vreunei ordini mondiale nivelatoare la scara națiunilor.
Eroii Revoluției din 89 exact pentru recâștigarea mândriei ca individ liber și ca națiune democratică s-au ridicat, aspect care trebuie să-i displacă primarului Coliban, din perspectiva apartenenței sale indiscutabile la Kabala mondială amintită.
Primarul Coliban însuflețit de propriile sale revelații nocturne
„Administrația Coliban demonstrează din nou că are o problemă în ceea ce privește respectul față de istoria recentă a Brașovului. Pe aleile din parcul în care se află Cimitirul Eroilor Revoluției din 1989 a fost organizat un festival culinar.
Practic, într-un loc în care ar trebui să ne reculegem, un loc dedicat memoriei eroilor martiri, administrația Coliban organizează festivaluri culinare.
Cum e posibil ca memoria eroilor martiri să fie întinată în acest fel?
La Brașov chiar nu mai există nici o urmă de respect pentru moștenirea istorică a orașului?” interoghează retoric subprefectul social-democrat al Brașovului pe contul său de socializare.
Chiar și noi rostogolim jurnalistic această întrebare: Altă locație mai potrivită pentru o paranghelie cu ceaune și grătare, denumită grandilocvent festival, nu i-a trăznit prin cap primarului Coliban la ceas târziu din noapte, când îi vin lui de obicei străfulgerările spirtoase sau prăfuite, pe care le ia drept epifanii ideologice și edilitare?
Libiu Mateescu
Colebil nu apartine niciunei miscari mondiale, el e doar un simplu aurolac, mic si prost!
Măi panaramelor
La teatrul dramatic ați făcut din cimitirul evanghelic parc și nimeni nu s-a scandalizat;
la poștă ați făcut din parc cimitir și acum o ardeți aiurea!
ce a fost întâi: parcul sau cimitirul.
Tinerii ăia morți la revoluție au murit la o vârstă în care voiau să se distreze, să mănânce, să bea, să râgâie, să sărute, să danseze, să urle, să fie veseli.
De vreți să rămână acolo în parc faceți ciocul mic pentru că altfel se vor trezi alți tineri care o să zică gata la 50 de ani de la revoluție îi deshumăm și ducem undeva pe dealul Warte la cimitirul Eroilor soldați.
Mai panarama, crezi ca toata lumea vre doar să mănânce, să bea, să râgâie, să sărute, să danseze, să urle? Esti prost ca noaptea! Banuiesc ca tu ti-ai luat loc la groapa de gunoi din Triaj sau ai facut contract cu Protan!
Nu spune că tu vrei să te imolezi în fața poștei și în felul ăsta să te dai martir al noii revoluții ca să fii îngropat în parc.
Sărutul și mozolul trebuie interzise în parcul de la poștă că vezi doamne cimitir; la fel minigona și pantalonii scurți. Parcul ar trebui împrejmuit cu garduri de 250 cm înălțime să nu fugă eroii iar intrarea 3 RON; cu biletul de intrare la ieșire se primește un colac sau o colivă sau 150 ml vin roșu
Dobitoc!