Recalificarea cu anasana refuzata la Brasov
Somerii brasoveni au refuzat cursuri gratuite de IT si limbi straine, astfel ca s-a dovedit a fi un proiect nascut mort.
Este un proiect finantat de Uniunea Europeana, prin care mai multi someri din mediul rural, sub 35 de ani, ar fi trebuit sa fie scoliti gratuit in domeniul IT, limbi straine si contabilitate. Desi s-au inscris, 90% dintre ei au renuntat inca din a doua zi. Ei au considerat ca, fie cursurile sunt prea lungi, fie prea grele.
UE a finantat un proiect in valoare de sapte milioane de euro prin care erau infiintate mai multe telecentre in mediul rural, din sase judete, transportul si cursurile de formare profesionala fiind gratuite.
In Brasov, gratuitatea si sansa unui loc de munca nu au avut insa priza la tinerii someri. Si explicatia este simpla. Acesti tineri someri din mediul rural, mai ales cei locuind mai la distanta de centrele urbane, au ajuns someri din functii de necalificati, ei lucrand in general in ture pentru a avea timp sa-si vada si de treburile gospodaresti. Industria, pe la orase, fiind sistematic distrusa din diferite interese politico-economice – de catre toate guvernele de pana acuma – acesti oameni ramasi someri nu au niciun interes sa invete engleza ca sa-i spuna vacii cand sa dea lapte sau berbecul sa-si aranjeze intalniri cu oi australiene prin internet. Iar cat ii trebuie pentru gospodaria sa, atata contabilitate stie. Cei care au avut indemn spre mai departe in calificare, aceia au facut-o din start, nu asteptand sa ajunga someri. Dar cand la conducerile diferitelor institutii pui oameni incompetenti si pe criterii politice, acestia habar nu au cine unde si de ce au nevoie de una sau alta, cheltuind banii europeni aiurea.
„Am sistat cursurile pentru ca somerii au renutat, iar costurile nu se mai justificau pentru a mai merge cu mai putin de 10 someri, nici nu se punea problema”, a declarã Luciana Cristea, coordonatorul programului.
Telecentrul din judetul Brasov a fost amenajat in scoala din satul Crit. (Oare cati au auzit unde se afla acest sat?) Aici au fost aduse 18 calculatoare performante conectate la internet, copiatoare si papetarie necesara cursurilor. Degeaba, insa, cum am aratat mai sus.
„Pe 22 martie erau toti care se inscrisesera la curs. Ulterior au renuntat. Foarte multi au spus ca li se pare un curs lung de sapte luni si ca au alte perspective si alte idei pentru viitor”, afirma directorul AJOFM Brasov, Anca Finichiu.
Pentru ca, in lipsa cursanþilor centrul nu isi mai are rostul, autoritatile se gandesc sa-l mute in alta zona.
Pentru implementare proiectului in judetul Brasov s-au cheltuit 300.000 de euro. Oare cati dintre acestia au luat calea separeului de protocol al carciumioarei din sat?
Piticii de la mansarda mea se intreaba: de ce aceste cursuri nu au fost organizate mai aproape de centrele urbane, in localitati rurale puse pe calea unei reale modernizari, unde la sigur exista destui tineri care ar fi fost incantati de o asemenea pleasca si perspectivele care se deschid?
Dan Bota