Record mondial la epuizarea fondurile alocate prin Programul Casa Verde fotovoltaice
Administraţia Fondului pentru Mediu(AFM) informează că, după finalizarea alocării fondurilor din Programul Casa Verde fotovoltaice pentru fiecare regiune, derulează o analiză minuţioasă a dosarelor depuse, verificând orice posibilă încercare de fraudare a aplicaţiei informatice.
Până în acest moment nu au fost identificate astfel de încercări, transmite AFM. Reprezentanţii instituţiei mai arată că funcţionalităţile platformei utilizate în cadrul programului au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură, fiind totodată adăugat suplimentar încă un cod de verificare pentru a evita utilizarea roboţilor în procesul de depunere a dosarelor.
Precizările vin după ce vineri, Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie a ridicat suspiciunea că, în procesul de înscriere a dosarelor, ar fi fost folosită inteligenţa artificială şi programe speciale care să scurteze timpul necesar depunerii documentelor.
De exemplu fondurile alocate s-au epuizat in intervale de la 90 de secunde până la două minute, (zona Bucureşti-Ilfov au fost epuizate vineri în mai puţin de 2 minute, se arată în comunicat).
Cererea pentru Programul Casa Verde fotovoltaice este una extrem de mare, astfel că numărul de accesări în aplicaţie informatică, între orele 9:55 şi 10:03, poate ajunge la aproape două milioane şi jumătate, mai notează Administraţia Fondului pentru Mediu. (V.T.)