Reflectii eminesciene!
Sociologia nu este pana acum o stiinta, dar ea se intemeiaza pe un axiom care e comun tuturor cunostintelor omenesti, ca adica intamplarile concrete din viata unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucreaza in mod hotarat si inevitabil. Scriitori care in privirea ideilor lor politice sunt foarte inantati au renuntat totusi de-a ma crede ca statul si societatea sunt lucruri conventionale, rasarite din libera invoiala reciproca dintre cetateni: nimeni afara de potaa de gazetari ignoranti nu ma poate sustine ca libertatea votului, intrunirile si parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie sa existe si e supus unor legi ale naturii, fixe, indaratnice, neabatute in cruda lor consecinta.
Nimic nu arata ma mult ca spiritul public nu e copt decat discutii asupra teoriilor constitutionale. Aceasta copilarie a spiritului nostru public se arata de la inceputul dezvoltarii noastre moderne, din zilele in care cei dinta tineri rau sau deloc preparati s-au intors din Paris, unde, uimiti de efectele stralucite ale unei vieti istorice de o mie si ma bine de ani si uitand ca padurea cea urieseasca de averi, stiinta si industrie are un trecut foarte lung in urma-i, au socotit a introduce aceeasi stare la noi, introducand formulele scrise ale vietii publice de acolo.
E o zicala veche ca, de-a sta sa numeri foile din placinta, nu ma ajungi s-o mananci. Drept ca e asa, dar cu toate acestea acele foi exista. Si daca n-ar exista n-ar fi placinta. Asemanarea e cam vulgara, dar are meritul de a fi potrivita.
Conditiile placintei noastre constitutionale, a libertatilor publice, de care radicalii se bucura atata, sunt economice; temelia liberalismului adevarateste o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mana pe o bucata de piatra, ii da o valoare inzecita si insutita de cum o avea, care face din marmura statua, din in panzatura fina, din fier masine, din lana postavuri. ?
Este clasa noastra de mijloc in aceste conditii? Poate ea vorbi de interesele ei?….
…Dar imprejurarile nefiind normale d. X nu invata nimic, ci face politica. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministeriala, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvata pe de rost intr-un sfert de ceas si care-l ridica pe om la noi in tara, facand de prisos orice munca intelectuala. Caci natura comuna nu munceste decat de sila. Silit de imprejurari normale, d. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte in sat fara cani si umbla cu manile in solduri, lasa scoala pustie si vine la Bucuresti ca sa-si faca mendrele si sa-si deie o importanta pe care natura n-a voit sa i-o deie.
Tot astfel e d. Y si buna parte din cumularzii universitatilor. Am luat profesori de universitate pentru ca un institut inalt de cultura poate ilustra ma clar starea noastra de decadenta. Si cine plateste oare pe acesti domni din clasa de mijloc a caror mani si inteligente nu produc valori de un ban rosu macar? In linia din urma munca taranului care, ca dorobant moare pe campul de razboi, ca muncitor se speteste platind dari, pentru a tinea pe umerii lui o clasa de trantori netrebnici.
cateva extrase din Reflectii eminesciene
