Reformita cronica ii include si pe doctorii in stiinte militare ai dlui Oprea?
Vremurile în care pușcăria era un spațiu al excelenței culturale, anii ‘50-’60 ai lui Petre Tzutzea, se pare ca într-un fel straniu se intorc. În fine… E o practică știută la noi și într-un fel acceptată – se cumpără lucrări de licența, de dizertație și, poftim, de doctorat. După evaluarea Grupului pentru Reforma și Alternativă Universitară asociație de la Cluj care militează pentru însănătoșirea învățământului românesc, în România ar fi cam 10.000 de lucrări de doctorat plagiate!! Multe din aceste doctorate obținute ilicit au fost necesare pentru obținerea slujbelor de universitari pe care le au o mulțime de oameni băgați în politică și afaceri, cu funcțiuni pe hârtie, figurând și ca angajați plătiți să predea în universități și să educe generații de studenți. Probabil ziua de lucru a supraoamenilor ăstora ține 48 de ore, de reușesc să își facă datoria în toate slujbele pentru care sunt plătiți… Dar nu știm să fi auzit de vreo intenție de protest în societatea civilă a dlui.Johannis …În anul 2011 erau știuti cam 75 de parlamentari angajați de universități .Sa vedem așadar , mai nou, politicieni cu funcții trecute sau prezente în învățământul superior:
– V. Ponta, acuzat, conferențiar universitar doctor, Universitatea româno-americană
– Dan Șova, conferențiar universitar doctor, preda “Drept fiscal” la Universitatea București, acuzat
– Elena Udrea, acuzată, lector sau altceva la “Dimitrie Cantemir”
– Alina Bica, fost secretar de stat, acum acuzată, lector “Dimitrie Cantemir”
– Anghel Stanciu, fost deputat, profesor la Universitatea Gheorghe Asachi din Iași, condamnat în anul 2015.
– Ioan Mang, fost ministru al învățământului pentru două săptămâni, prins cu plagiat
– Wiliam Brânză, lector la “Dimitrie Cantemir”, acuzat de evaziune fiscală
– Mugurel Surupaceanu, lector la Universitatea “Hyperion”, acuzat, condamnat și achitat…
– Dan Radu Rusanu, Universitatea “Spiru Haret”, acuzat de mai multe…
– Ioan Cindrea, profesor la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, condamnat definitiv pentru conflict de interese
– Maria Sonia Draghici, profesor la Universitatea din Oradea, condamnată pentru conflict de interese
Și ar mai fi multi… Acum nu știu dacă domnii Becali, Borcea, Vanghelie, Copos ori Dan Diaconescu au „predat” pe la oarece universități de fotbal, că ei ar cam lipsi. Avem așadar un Parlament strălucitor intelectual, dar si o pușcărie și mai și!… S-au făcut macar blânde acțiuni de protest pe tema doctoratelor?
Domnul președinte a spus că nu are în fișa postului domeniul ăsta, că nu se bagă în povestea asta sulfuroasă, și pe urmă se vede ca dânsul doarme bine și mănâncă sănătos și ar fi păcat să îl tulburăm. A,mai este si domnul fost vicepremier Oprea,adevarat mentor de tutti capi! Referindu-se la teza de doctorat a domnului Oprea, și dansul fost cadru universitar. Despre dansul, Marian Popescu, seful comisiei de etică din Universitatea Bucuresti a spus: „Punctul meu de vedere este clar: este vorba de un plagiat clasic, dar şi de alte forme de malpraxis academic privind acurateţea, veridicitatea, corectitudinea citării şi atribuirii surselor”. QED.