REGIONALIZARE SAU DEZMEMBRARE?

Care este motivul pentru care trebuie neaparat sa regionalizam R o m a n i a ?

Ce va cistiga Romania, ca entitate statala, si mai ales poporul roman de pe urma acestei enorme rasturnari istorice?

Pe ce argumente este fondata increderea lor in infailibilitatea solutiei pe care o propun? E vorba, totusi, despre o decizie istorica.

Noua impartire teritoriala “poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice”, zice, ca un regatzean neinstruit, vicele Dragnea. Introducind expresia regiuni de dezvoltare, autorii se gandesc, in aceasta zona europeana, mai ales la Transilvania, cat de cat prospera, aparent ferita de un lest "mizerabil."

Ideea e, in plus, schioapa: ea nu are nici un continut juridic – ceea ce ar fi fost util in cadrul discutiei despre decupajul unei tari – si se bazeaza exclusiv pe rezultatele economice. Singura argumentatie optimista ar fi iluzoria "absortie de fonduri europene" si pastrarea judetelor, ca veriga de oarecare stabilitate…

E greu, deci, de imaginat ca s-ar putea incepe dezmembrarea Romaniei pe baza acestui concept fluctuant: “asumarea identitatilor regionale!” bazat pe evolutia Uniunii Europene ca o aversiune fata de tot ce este national.

Dar scopul urmarit este disparitia treptata a statelor-natiuni prin integrarea si apoi diluarea lor intr-o cat se poate de abstracta federatie. Caci nu preconiza Lenin "integrarile regionale si guvernele supra-statale ca tehnica de dominare continentala si apoi mondiala?

Dar Regiunea Mures Autonoma Maghiara, de exemplu, nu a fost ea o inventie stalinista a regimului sovietic?

Anihilarea sentimentului national explica ofensiva, in ultimii zece ani impotriva “nationalismului” socotit o “crima”, acuzandu-se de-a valma xenofobii vindicativi, cu toti cei care au imprudenta de a-si revendica atasamentul fata de o tara si un popor. Pentru aceleasi motive, patriotismul a fost transformat intr-o notiune depasita, ridicola, daca nu chiar putin periculoasa, recomandindu-se insistent de la o vreme stimularea stupida a… “patriotismului european”!!

O rezolutie a Parlamentului european din primavara anului 2000 arata ca “Europa trebuie sa se elibereze de ideea unei culturi fundamental albe (sic !) si cere redefinirea “natiunii” in beneficiul Comunitatii”.

Insusi faptul ca deputatii europeni occidentali au pus cuvintul natiune intre ghilimele, este suficient de elocvent! Potrivit autorilor, noua identitate va trebui “asumata” si inca “pe baze civice”.

Lucrurile sunt mai putin simple, in cazul identitatilor regionale impuse; care va fi, de pilda, apartenenta unui vrancean, stramutat pentru zece ani la Constanta?

Apoi, identitatile regionale contribuie, in regiunile multietnice cum sint Banatul, Transilvania sau Dobrogea, la formarea unei identitati transetnice?

Acest straniu concept se talmaceste, banuim, astfel: romanii din Transilvania nu vor mai fi romani, ci transilvaneni; in acelasi timp, ungurii din Transilvania (care vor avea legitimatie a Statului Ungar, vor continua sa fie reprezentati in Parlament de un partid etnic) nu vor mai fi unguri, ci… tot transilvaneni.

Ajunge sa dezmembram o tara si sa inventam noi identitati pentru a trai in armonie? Caci “proiectul constructiei regionale a Romaniei”– alta formulare ciudata! – nu va putea fi pus in aplicare decat dupa ce tara va fi fost… d e c o n s t r u i t a.! Ceea ce implica o modificare in profunzime a Constitutiei incepand cu eliminarea Articolului sacru nr.1, care afirma caracterul national si unitar al statului !

Dar de ce trebuie cu tot dinadinsul r e g a n d i t a unitatea tarii? Ea exista sau nu!

Atunci, cum poate fi ea regandita? Nu trebuie oare, in loc de “regindita”, sa citim “reformulata” – adica r e v i z u i t a sau chiar c o n t e s t a t a? Si apoi, cum poate fi consolidata unitatea tarii prin “constructia unor solidaritati locale”? Lasind la o parte faptul ca solidaritatile civice construite nu pot fi decit artificiale si deci efemere.

E ciudat sa se pretinda ca inmultirea identitatilor poate fi un factor de unitate. In sfirsit, acest amalgam de exprimari avanseaza convingerea ca “Romania poate iesi din zodia nefasta a tensiunilor interetnice prin acest demers transetnic care adauga solidaritatii etnice, una regionala”. Altfel spus, un roman si un ungur care, traind in Romania, nu se…tocmai simpatizeaza, dar vor deveni cei mai buni prieteni… indata ce vor trai intr-o viitoare Regiune federata Transilvania! Greu, foarte greu de crezut. Cu atit mai mult cu cit in Romania nu exista doar romani si unguri!

Chiar daca textul pare a fi conceput anume pentru cazul judetelor Transilvaniei, ar fi interesant de stiut cum se gindesc autorii regionalizarii sa includa tiganii in noua “identitate transetnica” regionala – mai cu seama in lumina recentului sondaj care scoate la iveala opiniile la fel de negative ale romanilor si ungurilor despre aceasta numeroasa minoritate, instabila geografic si reticenta la asimilare.

Inca de prin secolul XIX, un text politic german evoca “principiul nationalitatii, al autonomiei si al descentralizarii” in virtutea caruia “substratul etnic trebuie degajat de coaja statala, inainte de a proceda la alte combinatii” (!!).  

Julius Fröbel, militant pentru constituirea unei Germanii mari, europene, era, in a doua jumatate a secolului XIX, inca si mai explicit: “Salvarea Europei depinde de posibilitatea de a impune sistemul federativ,de a transforma regiunile locuite de minoritati, in entitati autonome, avanposturi in Europa Unita”!! OARE??