Registrul cu Numele Călătorilor (PNR) – ce este și cum poate fi folosit?
Recent, PE a aprobat directiva privind Registrul cu Numele Pasagerilor (PNR) care obligă companiile aeriene să ofere autorităţilor naţionale datele pasagerilor pentru toate zborurile din state terţe către UE şi invers. Însă cum funcționează PNR?
În urma unui acord provizoriu, semnat în decembrie2015, între Parlamentul European și statele membre, deputații au aprobat directiva în plen pe 14 aprilie 2016.
Astfel, PNR este un registru unic de date create de fiecare dată când se face o rezervare pentru un zbor și se desfăsoară procedurile de check-in. Aceste informații conțin atât detalii referitoare la călătoria pasagerului, cât și informații personale , cu privire la data călătoriei, itinerarul, detaliile de contact ale pasagerului.
Datele PNR pot fi însă utilizate în scopul prevenirii, depistării, cercetării și urmăririi penale a infracțiunilor teroriste sau grave, precum traficul de ființe umane, pornografia infantilă, traficul de droguri sau armament.
Datele sunt transferate de companiile aeriene cu 24, până la 48 de ore înainte de ora programată pentru decolare și imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronavă.
Directiva UE
Companiile aeriene trebuie să furnizeze statelor UE aceste date pentru a ajuta autoritățile în combaterea terorismului și a infracțiunilor grave. Directiva vizează zborurile care pleacă sau vin din afara UE, însă statele membre pot aplica legislația și zborurilor din interiorul Uniunii, dacă doresc. Datele sunt păstrate timp de cinci ani (după șase luni unele informații, precum numele, nu vor mai fi vizibile).
Prima propunere a fost respinsă de comisia pentru libertăți civile de la Parlamentul European în aprilie 2013, din cauza îngrijorărilor legate de viața privată. Regulile au revenit pe ordinea de zi a Parlamentului după atacurile teroriste din Paris și Bruxelles.
Anul trecut, în septembrie, au început discuții în trilog (între Parlamentul European, Comisie și Consiliu). În decembrie 2015 Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord.Deputații europeni au dezbătut propunerea de directivă în plen pe 13 aprilie. Votul a avut loc a doua zi. Textul a fost aprobat cu 461 de voturi pentru, 179 împotrivă și 9 abțineri.
Statele UE vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.