Republica Moldova intre promisiuni rusesti si renumararea voturilor
Pentru a forta crearea unei aliante de centru-stanga, Serghei Nariskin, seful administratiei prezidentiale de la Moscova a venit cu un intreg pachet de oferte, scrie Jurnal de Chisinau, citand Ekonomiceskoie obozrenie (Economic Review).
Printre oferte se numara: reducerea pretului de import a gazului rusesc; unda verde vinurilor si productiei agricole moldovenesti pe piata ruseasca; deschiderea usilor Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan; anumite progrese in solutionarea problemei transnistrene, noteaza publicatia fara a cita vreo sursa.
De la 1 ianuarie 2011, potrivit contractului cu Gazprom, Republica Moldova va plati pentru gaze un pret mediu european. In consecinta pretul gazelor naturale urmeaza sa creasca cu circa 15% fata de tariful actual si va ajunge pana la 290-310 dolari pe mia de metri cubi.
Republica Moldova importa circa 99% din gazele naturale din Federatia Rusa.
Situatia finala rezultata din alegeri:
La alegeri, cele mai multe voturi le-a acumulat Partidul Comunistilor (PCRM) – 39,7%, care va detine 42 de mandate de deputat din totalul de 101. Partidul Liberal Democrat (PLDM) a fost votat de 29,7% din totalul alegatorilor care au participat la scrutin, ceea ce ii asigura 32 de mandate.
Partidul Democrat a obtinut 12,8%, respectiv 15 mandate de deputat. Partidul Liberal, cea de-a patra formatiune care a acces in parlament, a acumulat 10,1% si 12 mandate de deputat.
Curtea Constitutionala din R. Moldova a admis vineri cererea comunistilor de renumarare a voturilor din 28 noiembrie.Dupa alegerile din 28 noiembrie, PCRM a depus o sesizare prin care indica multiple nereguli in intocmirea proceselor verbale de catre sectiile de vot.
Aceasta decizie a CC vine intr-un moment in care la Chisinau se duc intense negocieri intre partidele politice pentru constitutirea coalitiei de guvernare.
Protest anticomunism de amploare la Chisinau
Duminica o parte din moldovenii din Chisinau au iesit la un miting de protest fata de situatia creata dupa alegerile generale de luna trecuta.
„Jos Comunistii!” si „Vrem Alianta pentru Integrare Europeana” – acestea au fost principalele lozinci scandate duminica in Scuarul Operei Nationale din centrul Capitalei de catre fondatorii Pro-Europa.
Acestia declara in apelul lor ca o eventula alianta PD cu PCRM nu va respecta rezultatul votului cetatenilor,si nu va fi in interesul national al Republicii Moldova. „Moldova are nevoie de continuarea activitatii AIE pentru a continua politica de democratizare, europenizare si modernizare a tarii, pentru a semna un acord de asociere cu UE in viitorii 2 ani, pentru a obtine un acord de liberalizare a regimului de vize, ce a duce la libera circulatie a cetatenilor RM in spatiul UE si pentru a onora creditul de incredere imens din partea UE si altor parteneri de dezvoltare a tarii”, se mentioneaza in apelul public lansat de forul civic, citat de Unimedia.md.
„Nu mai vrem acest regim comunist odios la putere, nu mai vrem spaghete pe urechi, dar in realitate altceva”, a declarat scriitorul Valeriu Matei in cadrul interventiei sale. „Noi vrem in Europa. Noi nu mai vrem cu Voronin, noi nu mai vrem dictatura lui Voronin. As vrea sa auda asta si dl Diacov si dl Lupu – sa-si aduca aminte ca ei trebuie sa ramana in aceasta Alianta pentru ca asa a votat poporul. Vrem o directie europeana si nu prorusa. Noi nu mai vrem in lagarul comunist. Noi vrem sa gandim liber”, a conchis acesta in discursul sau.
Potrivit organizatorilor, acestia sunt gata sa vina sa protesteze in fiecare duminica pana nu se va forma Alianta pentru Integrare Europeana. Conform datelor politiei, la eveniment au participat cca o mie de persoane. Organizatorii sustin insa ca numarul acestora se ridica la aproximativ 4 mii.