Restaurarea cetatii Rupea cu bani europeni
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Vasile Blaga, a semnat ieri, la sediul Primariei Rupea, un nou contract cu finantare europeana cu un buget total de peste 30 milioane lei, bani care vor fi folositi pentru reabilitarea orasului. De o atentie deosebita se va bucura, insa, Cetatea Rupea, obiectiv care urmeaza sa fie pus in valoare.
Contractul prevede reabilitarea si extinderea infrastructurii turistice a oraºului, iar prin acest proiect va fi renovata si redata circuitului turistic Cetatea Rupea. Pentru monumentul istoric se vor primi in jur de opt milioane de euro, bani europeni.
Cetatea Rupea, ridicata pe Dealul Cohalmului, domina de sus orasul si a fost construita si extinsa in secolele XIV-XVII ca adapost pentru locuitorii satelor din imprejurimi. Prima ei atestare documentarã dateazã din 1324, cand a servit ca loc de refugiu al sasilor rasculati impotriva lui Carol Robert, regele Ungariei. Fantana cetatii este adanca de 59 metri.
In prezent monumentul este o ruina care se cere grabnic renovata pentru a nu ajunge una cu pamantul. Lucarile de reabilitare vor incepe anul acesta si vor dura aproximativ trei ani. Suma nerambursabila alocata este de 23,29 milioane de lei, iar contributia Consiliului Local Rupea la cheltuielile eligibile ale proiectului este de 475.000 de lei. Este prevazuta crearea unor puncte informative si expozitionale, unde vor fi prezentate obiecte de patrimoniu, introducerea in zona a utilitatilor (apa, canalizare si electricitate) si reabilitarea drumurilor de acces.
Iata inca un pas spre revigorarea turismului in judetul Brasov!
Dan Bota