Restitutio: De ce s-a sinucis criminalul de razboi Wass Albert!
Doar la câteva zile după diktat, „conducătorii horthyşti şi executanţii de ei puşi, întreţinând şovinismul barbar, ura, crima, alimentând revizionismul, extremismul şi iredentismul pe toate căile şi mijloacele”, unelte otrăvite ale unui sistem, la Nuşfalău (Sălaj), fără niciun motiv, un grup de soldaţi unguri au masacrat nouă bărbaţi şi două femei. La Zalău au fost exterminate familiile Vicas şi Prunca, iar la Ip, acuzatul Vasvary Zoltan a comandat o companie de soldaţi, acei militari horthyşti care au masacrat populaţia românească din localitate. Acuzaţii Vass Andrei şi Vass Albert, tată şi fiu, din Sucutard, au îndemnat militarii unguri, prin locotenentul Pakucs şi plutonierul Polgar, ambii din Regimentul 19-honvezi Nyiregyhaza, să maltrateze şi să ucidă, la 23 septembrie 1940, pe românii Iosif Moldovan, Ioan Oaşi, precum şi pe evreicele Mihaly Ester şi Mihaly Rózalia.
Localitatea Sucutard, unde îşi avea domeniul şi contele Wass Albert, a fost ocupată de armata ungară. Familia contelui purta o „ură neîmpăcată românilor care primiseră, de la Statul Român, prin reforma agrară din anul 1922, o parte din moşia sa. Mânat de ura şovină, dă ordin locotenentului Pakucs, comandantul militar al comunei, să fie arestaţi românii Iosif Moldovan şi Ioan Oaşi, care, în anul 1938, au îndrăznit să pornească un proces penal împotriva contelui Wass Albert, pentru agresiune şi crearea, în cazul celor doi, a unor leziuni corporale. Odată cu ei au mai fost arestaţi comerciantul Rosenberg, mai apoi eliberat, şi cumnatele lui – Mihaly Ester şi Mihaly Rózalia.
După interogatoriul luat de plutonierul Polgar, care „i-a bătut cu cruzime, duminică, 22 august 1940, pe când lumea ieşea de la biserică, cei patru arestaţi au fost duşi, sub pază militară, la Ţaga, unde a doua zi, dimineaţa, au fost împuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună”.
Acuzatul locotenent Csordas Gergely, din acelaşi Regiment 19-honvezi Nyiregyhaza, a ordonat, la 23 septembrie 1940, masacrarea familiilor preotului Bojor (el, soţia Lucreţia, fiica Lucia, licenţiată în litere şi filosofie, doctorand la Paris, Mara (22 de ani), studentă la Universitatea din Cluj, Victor – 17 ani -, elev la Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş), a învăţătorului Petrea, a cantorului Gurzău, din Mureşeni de Câmpie, localitate aflată sub ocupaţia armatei ungare. Şi aici, la Mureşenii de Câmpie, la vreo şapte kilometri de Sucutard, era cantonat un grup de soldaţi unguri, sub comanda locotenentului Csordas Gergely. Îngrijorat că militarii unguri, beţi, deveniseră agresivi, că se dăduseră la jafuri, preotul român Andrei Bojor, tatăl a trei copii, a plecat la Cluj, pentru a solicita intervenţia Comandamentului militar al ocupantului. În seara de 23 septembrie 1940, la ora 22, se întoarce acasă, fără nicio promisiune concretă. Este pândit, pe şosea, de locotenentul Csordas Gergely, instigat de acuzatul Wass Albert, supărat pe părintele Bojor, din cauza unui teren de vânătoare, dar „şi pentru că vedea în el un mare român”, şi, în aceeaşi seară, trimite o patrulă de 12 soldaţi, înarmaţi, la casa preotului, cu ordinul de a-i extermina întreaga familie, precum şi pe Ioan Gurzău (cantor), Valeria Gurzău (soţia lui), Natalia Petrea, soţia învăţătorului Gheorghe Petrea, Ana Miron, soacra acestuia, şi Rodica Petrea, fiica de cinci ani a 
învăţătorului. Toţi aflaţi sub pază militară în casa preotului Bojor. Conformându-se ordinului primit, soldaţii îi împuşcă pe toţi membrii familiei Bojor, în camerele în care dormeau, la fel şi pe ceilalţi, cărora li s-a adăugat şi servitoarea Juhasz Sarolta, care o ţinea în braţe pe fetiţa Rodica de cinci ani, rugându-i să nu o ucidă! Cele 11 victime sunt aruncate, în aceeaşi noapte, într-o groapă comună din curtea casei. Ordinul a fost executat!
Crime oribile, cu intenţie, cu scop de persecuţie, din motive etnice şi naţionale! Militarii unguri au comis crime de război, au săvârşit „represiuni colective sau individuale, din motive etnice, asupra populaţiei civile româneşti”. Acuzatul Baji Francisc, moşier din Trăznea (Sălaj), este cel care, inspirat de acuzatul Akosi, locotenent-colonel, comandantul Batalionului 22-grăniceri din Debreţin, a masacrat populaţia românească din Trăznea, pentru care, la proces, i s-a aplicat pedeapsa capitală. Ar fi doar câteva dintre numeroasele fapte, crime abominabile, comise în acele zile imediat următoare Diktatului de la Viena, din 30 august 1940.
În numele legii, în şedinţa publică din 13 martie 1946, Completul de judecată a hotărât să-i declare vinovaţi pe acuzaţii: Szinkovitz Zoltán (din Nuşfalău), Baji Francisc (Trăznea), Wass Andrei (Sucutard-Someş), Wass Albert (Sucurard), locotenent-colonelul Akosi, sublocotenentul Vitez Mocsany (Batalionul 22 grăniceri-Debreţin), sublocote-nentul Szabo Zoltan, Gruppa Alexandru, sergentul Grupa Aron, sergentul Bagy Mihaly, locotenent-colonelul Lovasz Gall Francisc, Mihaly Alexandru, Pocs Janos, Budai Janos Gyepü, locotenentul Vasvary Zoltan, locotenent-colonelul Lehotczky Carol, Turcsany Tiberiu, Szõke Alexandru, locotenentul Pakucs, locotenentul Ciordas. Întrunind elementele comiterii crimei, conform legii pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de săvârşirea de crime de război, au fost condamnaţi la moarte, iar Kovacs Francisc Csucsi, Ercsei Francisc, Kovacs Andrei, Mathe Francisc, Kudor Janos Duka, Kozma Andrei Guzi şi Szekeres Janos – la muncă silnică pe viaţă.
Omorurile săvârşite în locuri şi la date diferite făceau parte din acelaşi plan, din acelaşi scenariu de epurare etnică, de către statul ungar. „Asasinatele au fost comise conform unui plan prestabilit”, autorii morali fiind, de fapt, la Budapesta, armata ungară fiind sprijinită şi de o parte a populaţiei maghiare din localităţile amintite, în care s-au petrecut oribilele crime. Totul, după o propagandă şovină, antiromânească, a Ungariei, timp de 22 de ani, de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei cu România, Ţara-Mamă, până la Diktatul de la Viena din 30 august 1940. Timp de 22 de ani, Ungaria „a vărsat această otravă în sufletele unor maghiari, printr-un adevărat cult al revanşei prin brutalitate”. Cu acest spirit, cu această mentalitate revanşardă, soră cu barbaria, s-a făcut intrarea trupelor horthyste în Ardealul de Nord, între 5-14 septembrie 1940 (…) şi, tot cu acest spirit şi cu această mentalitate, o parte din populaţia de origine etnică maghiară (…), infestată „de horthysm şi de fascism, s-a pus la dispoziţia militarilor unguri”.
Faptele petrecute în cele 15 localităţi amintite sunt crime de război ordonate asupra populaţiei civile. Crime săvârşite cu intenţie! Aşadar, 22 dintre acuzaţi, toţi, cu domiciliul necunoscut, plecaţi în Ungaria, au fost condamnaţi la moarte, şapte la muncă silnică pe viaţă (doar patru în stare de arest!), ceilalţi, de asemenea, fiind fugiţi în Ungaria. Din cei 63 de învinuiţi şi judecaţi, doar 26 erau arestaţi, 37 n-au fost găsiţi! De fapt, „majoritatea principalilor vinovaţi au fost condamnaţi în lipsă şi nu au avut nimic de suferit de pe urma crimelor săvârşite”. Cei mai mulţi, în Ungaria au fost primiţi cu braţele deschise, statul ungar nu i-a extrădat niciodată, solidarizându-se, astfel, cu aceşti criminali. Alţii, precum locotenentul Vasvary Zoltán, „principalul autor al crimelor de la Ip, au găsit adăpost în Statele Unite ale Americii”.
Wass Albert, după ce a fugit, cu trupele germane în retragere, condamnat şi de justiţia ungară la închisoare pe viaţă, a ajuns în Germania. Apoi a emigrat în SUA. După ce i se refuză cetăţenia ungară şi întoarcerea în Ungaria, ros de remuşcări, vinovat de moartea acelor români nevinovaţi, în 1998, la 90 de ani, aflat într-o criză de depresie, s-a sinucis cu arma de vânătoare. Falsul literar, lăsat după moartea lui, încurcând anul 1940 cu 1944, este, de fapt, o confuzie premeditat fabricată. Despre felul în care „au fost săvârşite crimele puse la cale, de contele Wass Albert, criminal de război, condamnat la moarte, se spune chiar într-un raport al Jandarmeriei Regale Ungare, din 5 octombrie 1940, document unic al unei autorităţi ungare, prin care „adevărul este restituit istoriei!”.Iar istoria trebuie cunoscută, nu ţinută sub obroc, cum s-a întâmplat, cam de prea multe ori, din păcate, şi înainte de 1989, şi din 1990 încoace!
P.S. Pentru ajutorul colegial, necesar documentării pentru acest editorial, mulţumiri prieteneşti domnului jurnalist Dorin Suciu!
wass albert a fost un dement . El s-a alăturat gândirii acestea asiatice a ungurior . Acest om nu merită să il acopere sfântul pământ ci el ar trebui ar să fie ars până nu mai rămâne nici cenuşa de el.
Faptele criminale nu pot fi uitate sau trecute cu vederea. Virusul violentei este greu de combatut, atata timp cat individul uman nu face eforturi sa devina mai bun si mai intelegator cu semenii sai, indiferent de religie, rasa sau nivel de cultura. Somnul ratiunii va CONTINUA SA NASCA MONSTRI, AIDOMA LUI Albert Wass, daca noi cei de azi vom uita. Dorim sa traim in pace si armonie cu ungurii pe care i-am primit in sanul familiei noastre . Stramosii lor, destul de primitivi si salbatici din fire, si-au cautat un loc sub soare si l-au gasit in Transilvania romaneasca datorita generozitatii si ospitalitatii bastinasilor de pe acest pamant sfant. Au cautat acel loc mai intai in Vest, insa Otto cel Mare i-a alungat, dupa ce i-a nimicit in mare parte..Dar bunatatea romanului a fost de alta parere, primindu-i si oferindu-le tot ce au dorit. Toti maghiarii ,precum si cei de alte nationalitati trebuie sa fie recunoscatori Romaniei pentru drepturile pe care le au azi. Singurul drept de care ar putea sa se planga amicii nostri unguri si care le-a fost taiat,este acela de a ucide , asa cum au facut-o , de atatea ori in trecut. Romanul iarta, dar nu uita. Cum am putea uita un criminal de talia lui Horthy sau Wass?