Resursele Romaniei – cazul Hidroelectrica: poveste adevarata despre pe cine as chema eu la Parchet

Nici nu stiu cu ce sa incep. Hai, mai bine, chiar cu inceputul:  „Domnu ziarist, la ce s-a intamplat aici, la Hidroelectrica, eu, care le-am vazut pe toate cu ochii mei, pot sa spun doar atat: la capitolul subminarea economiei nationale, Ceausescu a fost impuscat pentru mai putin!”.

Era anul 2002, iar omul din fata mea, un inginer „din sistem” caruia m-am straduit apoi ani de zile sa-i protejez anonimatul, ma indrumase ori de cate ori ma rataceam – prin documente, copii dupa contracte, schite tehnice si uneori prin simple sugestii – prin hatisurile celei mai frauduloase afaceri din istoria de dupa 90: „retehnologizarea” hidrocentralelor de la Portile de Fier si punerea pe roate a „industriei” baietilor destepti.

In cele 2 luni jumatate cat cotrobaisem prin subteranele acestei uriase afaceri (eram primul ziarist de investigatii care o facea) parcursesem cai batute de politcieni, hoti tehnocrati si experti tehnici numiti politic, profesori universitari la politehnici, sindicalisti, prezumtivi puscariasi si victimele sigure (cei care se impotrivisera, din sistem, dezastrului la care asistam azi) – oameni nenorociti de miliardele de dolari care trecusera ca tavalugul peste ei in drumul spre conturile celor din spatele Portilor de Fier.

Apropo: printre cei cu care vorbisem – e drept, doar la telefon – era si directorul de la partea sarbeasca a hidrocentralei, pe care-l intrebasem de ce nu se baga si Serbia sa-si „retehnologizeze” partea ei, asa cum au facut-o ai nostri. intr-o romaneasca simpatica, omul mi-a raspuns razand: „Domnule, la noi e altfel, noi suntem mai inapoiati: la noi inca nu s-a desfiintat pedeapsa cu moartea”.

Portile de Fier (construita in colaborare cu Uniunea Sovietica in 1965) fusesera perla industriei energetice strategice romanesti, iar dupa Revolutie a fost singura entitate care echilibra cosul energetic al romanului strivit de tranzitie: aici megawattul se producea cu 4 dolari, in vreme ce Termoelectrica il producea cu 45, iar Nuclearelectrica cu 27 de dolari. in anul 2002, cand in lume goana dupa resurse declansa deja razboaie si conflicte geopolitice, Romania era pregatita, prin politicienii ei – de atunci si de mai tarziu – sa-si bata joc de ce avea ea mai mare si mai de pret in Energie.

Aici mai am de adugat doar atat: intalnirea mea fata in fata cu ministrul de atunci Dan Ioan Popescu poate fi citita AICI, iar din investigatia mea editorii prieteni cu ministrii lui Adrian Nastase aveau sa publice doar cateva generalitati. Unii vorbesc si astazi la televizor despre etica politica si nu simt nicio responsabilitate.

Dar „retehnologizarea” – facuta prost si la costuri de aproape 5 ori mai mari decat cele angajate prin contractele initiale (o diferenta de circa 600 de milioane de dolari) – trebuia urmata de etapa a doua a pagubirii statului. Pentru a plati diferenta furata la retehnologizare, Hidroelectrica a inventat contractele preferentiale. Asa s-a nascut primul „baiat destept”, Bogdan Buzaianu, apropiat al lui Dan Ioan Popescu si fin de cununie al acestuia.

Nu intram in detalii complicate, e de ajuns doar atat: odata deschisa lista desteptilor, au inceput inscrierile, ca doar contractele nu puteau ajunge la vreun prost de pe strada. Asa a mai fost Hidroelectrica furata pentru a doua oara: paguba pe care a inregistrat-o prin aceste contracte preferentiale se ridica, potrivit calculelor FMI, BM si CE, la circa 200-250 de milioane de euro pe an. inmultim cu X ani de functionare a vartelnitei si impartim Y – neajunsurile pe care le-a produs seceta.

Inainte de-a ajunge la ziua de azi, iata listuta din care eu, daca as fi procuror, as mai chema din cand in cand la o bere – nu pentru ancheta, ci doar pentru a afla povestile unor oameni care chiar stiu ce a fost la Hidroelectrica.

1. Dan Ioan Popescu si Adrian Nastase – ca oficiali in mandatul carora a inceput dezastrul de la Hidroelectrica. Asta vorbind eufemistic. pentru ca, de fapt, Hidroelectrica erau chiar ei.

2. Eugen Pena – directorul de atunci al Hidroelectrica. Omul a mai fost chemat pe la Parchet, dar stim cum e: mai o amanare, o chichita, o aducere aminte – nici nu stii ce poate face memoria de termen lung.

3. Bogdan Buzaianu – cel care, prin firma de atunci VA Tech (cu participatie elvetiana) facuse retehnologizarea – firma contorsionata mai apoi in Energy Holding. Imediat ce Alianta DA a castigat alegerile tunand si fulgerand impotriva baietilor destepti, Buzaianu a renuntat la cetatenia romana in favoarea celei elvetiene. S-a speriat ca prostul: vremurile bune continuau.

4. Codrus Seres si Dan Voiculescu: primul in calitate de ministru al economiei in timpul contractului de energie ieftina pe care Grivco (firma celui de-al doilea) l-a obtinut.

5. Varujan Vosganian. Sub presiunea mediatica de-a sesiza Parchetul asupra acestor contracte, le-a prezentat in CSAT. Nu le-a facut publice, invocand faptul ca nu scrie nicaieri ca are voie sa faca asta. si chiar ar fi avut ce publica – clauzele erau cam ca in poveste: contractul prevedea ca, in cazul ca statul reziliaza unilateral (termenul era 10 ani!), baietii destepti se alegeau nu doar cu frumoasele fiice ale politicienilor semnatari, ci si cu jumatate din imparatie. Partea cu fiicele e (poate) o metafora. Dar cea cu jumatatea de imparatie nu.

6. Traian Basescu. A castigat alegerile denuntand retehnologizarea de la Portile de Fier si contractele „baietilor destepti” – de altfel, termenul ii si apartine. L-as intreba ce stie el de aceste contracte, numele celor pe care n-a reusit sa-i opreasca sa fure, informatiile pe care el, ca sef al statului, le-a avut mai apoi despre contracte si cum pot fi ele folosite in sensul recuperarii prejudiciului de catre stat.

7. Adriean Videanu: a prelungit aceste contracte, dupa ce, in urma unor negocieri, a mai obtinut ceva firimituri la ele.

8. Ion Ariton – ministru al Economiei in 2011 – an in care Hidroelectrica a inregistrat o prabusire a profitului (de la circa 55 de milioane, la circa 1,6 milioane de euro) – in vreme ce la Hidroelectrica fusese uns pupilul sau.

Ce-a urmat dupa acesti domni stim: presiuni de la FMI , Banca Mondiala si Comisia Europeana pentru rezilierea acestor contracte, incercarile de ultima ora ale guvernelor de-a gasi formule juridice adecvate rezilierii unilaterale, promisiuni si fizionomii incruntate. si putina morfina: se listeaza/nu se listeaza pe bursa, punem/nu punem management privat la aceasta megacompanie de stat. Pana astazi, cand a picat bomba: Cel mai valoros activ al statului a cerut insolventa.

Dar sa nu trecem cu vedera si cum a facut-o:

Pe 8 iunie, premierul formeaza o comisie inerministeriala (Economie, Finante, Interne etc) care sa evalueze situatia de la Hidroelectrica.

Fix sapte zile mai tarziu, pe 15 iunie, Hidroelectrica face cerere de insolventa la Tribunal. Fix vineri.

Luni, dupa vineri, se afla de insolventa. Sub stupoarea generala, Ministerul Economiei anunta ca decizia de cerere a insolventei a fost luata de Consiliul de Administratie, si ca Ministerul nu se implica „pentru a nu influenta decizia Justitiei”.

Dar la intrebarile presei, membrii Consiliului de Administratie raspund ca au aflat si ei din presa de insolventa. O fi stiind el ceva directorul executiv… dar directorul executiv spune ca si el tot din presa a aflat de ce a decis Consiliul de Adminsitratie.

Asa se face ca, la 72 de ore de la cererea insolventei, niciunul din cei care ar fi trebuit sa decida aceasta cerere nu stie nimic! Ca un facut, totul se petrece cand premierul e plecat din tara.

 

Enigma insolventei

Sigur, atunci cand Perla Coroanei ajunge la porci se pot face multe speculatii si scenarii.

1. Primul, legat de interesele care se tot tes in jurul Hidroelectrica: dupa raptul retehnologizarii din prima etapa, si dupa scurgerea miliardelor in etapa a doua – a baietilor destepti, a venit, in fine etapa a treia: dupa ce-am intins-o pe toate maidanele, poate ne iese ceva si din maritis: sau, daca nu, macar zestre sa nu-i dam.

Nu exista la ora asta – in mod incredibil – informatii care sa ne faca sa banuim intentia cu care cea mai mare unitate strategica din energie este impinsa in insolventa, iar lumea e acum prea preocupata cu agenda pe care au aruncat-o in piata politicienii: alegeri la PDL, abuzul cu ICR etc, etc.

2. Cel de-al doilea scenariu e de bine (nu sunt procuror): nu stim exact cum s-a pus problema cu Hidroelectrica la negocierile cu finantatorii – am putea crede ca suntem paranoici daca nu am fi trait pe pielea noastra privatizarea Petrom si contractul EADS si povestea cu Bechtel, daca nu am trai, adica, in tara “tainului”.Iar o mimare a unui proces de insolventa poate ca mai presupune niste amanari la listarea intr-un moment dezavantajos, o fandare, o incercare de reorganizare, sau o transee sapata in razboiul cu lacomele banci… Sau evitarea celor 5 (cinci) anchete incepute de Comisia Europeana care suspecteaza ca preturile mici din contractele directe sunt, de fapt, un ajutor de stat. Fiindca cererea insolventei doar pentru niste contracte nereziliate ar fi, totusi, o masura disproportionata, fie si numai prin efectele colaterale pe care le produce.

Ei, pe ce mergem: Pe cazul 1 – ii trimitem la procurori, sau pe cel de-al doilea – prezumtia de patriotism si de nesomn de grija interesului national?

Sau poate o fi cel de-al treilea scenariu – scapat, indeobste, de toti observatorii – prostie si incompetenta? De fapt,inconstienta?

 

PS:

Cum era sa uit?

Pe cine as mai chema: pe domnul Victor Ponta. El era seful Corpului de Control al premierului la ora cand la Hidroelectrica se faceau retehnologizarea si contractele baietilor destepti.

 

Cristian Grosu