Retea de tainuitori si plasatori, anihilata la Brasov

Retea de tainuitori si plasatori, anihilata la Brasov

0 280

Trei membri ai unei retele de hoti de obiecte de arta au fost arestati la Brasov. Este vorba de doi unguri si un roman. Acestia introduceau in Romania obiecte de arta, in parte originale, in parte contrafacute la mare meserie, furate in Austria, in special in Viena, si apoi cautau in Romania colectionari de asemenea obiecte sau alti amatori, care plateau pe aceste obiecte preturi de nimic, comparativ cu valoarea lor reala, mai ales in cazul celor originale.
Astfel au ajuns si la Brasov, cazandu-se intr-un hotel si incepand cautarea de amatori. Un cetatean, doritor de asemenea obiecte, a intrat in legatura cu ei, dar a mirosit ca ceva nu prea este in regula. Fiind cat de cat cunoscator, a vazut ca preturile sunt mult sub valoarea obiectelor oferite, asa ca a anuntat Politia. Un politist sub acoperire, facand pe amatorul de obiecte de arta, a intrat pe fir si astfel cei trei au fost prinsi, cum s-ar zice, in flagrant.
Astfel, unul dintre tablouri, un original, pentru care traficantii cereau doar 5.000 de euro, face, in realitate, cel putin doua milioane.
Este drept, traficantii aveau si obiecte de argint care erau date drept antichitati, dar, de fapt, erau productie recenta, fiind „imbatranite” prin metode specifice si cunoscute de „specialistii” in asemenea contrafaceri.
Cei trei au fost arestati, rolul romanului fiind probabil cel de translator, deoarece ungurii nu stiau nicio boaba romaneasca.
Obiectele gasite asupra traficantilor au fost recunoscute de specialisti austrieci ca fiind, in parte, furate la Viena.
Cercetarile continua, in colaborare cu politia austriaca, pentru anihilarea intregii retele.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.