Reteta Cancescu la CJ: ”Nu te oblig sa faci nimic ilegal”
Este formula pe care o folosea Aristotel Cancescu atunci cand le cerea subordonatilor sa semneze actele proiectelor pe care le derula Consiliul Judetean. Versiunea ii apartine lui Emil Cirica, fost director la Directia Investitii din institutie; audiat de magistratii Tribunalului Brasov, Cirica a declarat ca regreta ca n-a avut mai mult curaj
Este formula pe care o folosea Aristotel Cancescu atunci cand le cerea subordonatilor sa semneze actele proiectelor pe care le derula Consiliul Judetean. Versiunea ii apartine lui Emil Cirica, fost director la Directia Investitii din institutie; audiat de magistratii Tribunalului Brasov, Cirica a declarat ca regreta ca n-a avut mai mult curaj si ca a semnat prea repede toate facturile care i-au fost puse pe masa.
Cirica Emil Cristian, fostul director executiv al Directiei de Investitii, urbanism si amenajarea teritoriului Brasov din cadrul Consiliului Judetean le-a spus magistratilor ca a ocupat postul in anul 2006, atat pe baza relatiilor pe care le avea cu presedintele suspendat al CJ dar si a cunostintelor sale in domeniu. Despre felul in care au decurs relatiile sale cu Aristotel Cancescu, Cirica spune ca seful suspendat al Consiliului Judetean folosea formula ”Nu te oblig sa faci nimic ilegal”.
Angajatii forului judetean se supuneau cererilor acestuia, deoarece Cancescu, spune Cirica, avea o fire autoritara si nu mai tineau cont de lege. „As fi vrut sa am mai mult curaj si sa nu fi semnat asa rapid toate facturile”, a mai spus Cirica, dupa ce a recunoscut ca a semnat unele acte aditionale fara sa le citeasca prea mult.
„Noi ne gandeam ca daca semnam toti, vina este disipata”, s-a scuzat Cirica. Procurorii spun ca valoarea contractelor care apar in dosar ar fi fost marita artificial, tocmai prin semnarea acestor acte aditionale.
Aristotel Cancescu este cercetat de procurorii anticoruptie pentru luare de mita, trafic de influenta, abuz in serviciu si instigare la tentativa la abuz in serviciu.
In acelasi dosar sunt cercetati:
– Radu Ispas, administratorul public al judetului Brasov (inca??!!),
– Gabriel Bagiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Brasov, firma care ar fi fost favorizata la atribuirea unor contracte de catre CJ Brasov,
– vicepresedintele CJ Brasov, Mihai Pascu.
Si deputatul PC Ion Dinita este cercetat pentru complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, dupa ce Consiliul Judetean Brasov ar fi fost prejudiciat, cu peste 7,6 milioane de euro.
In dosar mai sunt vizati pentru abuz in serviciu inculpatii Aurelia Popescu, Viorel Costea, Ioan Botoman, Mircea Popa si Gabriel Bagiu iar pentru complicitate, inculpata Maria Gheorghies. Judecarea termenului s-a intins aproape pe toata durata zilei.
Vifor Rotar