Reteta Ceausescu de imbalsamat faraoni
Elicopterul prezidential al lui Mubarak face cu siguranta acum exercitii de decolare de urgenta de pe vreo piramida mai tesita, in cazul in care situatia se degradeaza si mai tare decat este deja. Dictatorul din Cairo, pomenit in discurile Epocii de Aur cu ocazia deplasarilor Cizmarului nostru la poporul frate si prieten egiptean, este asaltat de ceamai sangeroasa revolta pe care a cunoscut-o regimul sau multidecenal. Sclavii faraonului din capitala nu mai suporta mizeria si saracia lucie in care traiesc de ani intregi. Le-au deschis ochii Fratii Musulmani, o organizatie calificata drept terorista, dar care au implementat de multa vreme un sistem social, sanitar, chiar si economic paralel cu cele instalate de dictator, care mentin populatia la nivelul subzistentei. Pare unul din prilejurile cele mai nimerite pentru aparatorul universal al drepturilor celor napastuiti – Statele Unite – sa intervina si sa stabilizeze situatia. Egiptul este insa partenerul fundamental al americanilor in mentinerea pacii in Orientul Mijlociu, (inca) neatras in mirajul fundamentalist islamic din jurul Iranului. Pozitia americana delicata este tradata de discursurile lejer contradictorii ale lui vicepresedintelui Joe Biden, care tocmai l-a reconfirmat pe Mubarak drept partener SUA, si Hillary Clinton, care a facut la randul ei declaratii destul de transante despre necesitatea tranzitiei fara varsare de sange in Egipt. Acolo unde nu exista practic opozitie si unde masele si mass-media l-au decorat cu acest titlu pe Mohammed ElBaradei – un tip de treaba, reputat om de stiinta – informand despre alaturarea sa multimii rasculate in piata principala a orasului.
In curand, va vorbi poporului din balconul Piramidei lui Keops, in timp ce elicopterul prezidential va decola lent spre rezidente ale printilor arabi ai petrolului. Intre timp, gloatele analfabete si flamande ale Egiptului fac prapad in Muzeul National de Istorie, pe care l-au jefuit partial si unde au vandalizat mai multe vestigii nepretuite ale istorie umanitatii.
Ar face bine sa nu se grabeasca cu distrugerile. Nu neaparat din motive culturale si muzeistice. Mai ales mumia lui Mubarak trebuie conservata intreaga: nu stii niciodata ce ritualuri de dezgropare si conducere pioasa la groapa o asteapta peste 10-20 de ani, in calitate de cadavru politic reimbalsamat. Si Ceusescu, faraonul pretin din Romania, are parte de resuscitari prin sondaje, care mai-mai l-ar readuce la viata in imaginarul poporului impilat de noul regim.
Vifor Rotar