Reteta verzei politice
Se ia una bucatica blonda. Nu la intamplare, ci cu nume de galinacee… Dupa sot. Si, musai cu nurii coptii prin ograda liberala.
Se framanta bine, in timp ce consiliaza decoltand palate cotroceniste pline de marinari ahtiati dupa putere deplina.
Apoi, se arunca de buna voie, dar cu zburatacelile de rigoare, in curtea vecinilor de Alianta. Se unge cu functii inalte si executa, la comanda „Golden Blitz!”, emisiuni cu tinta despre o scrisoare (pardon, biletel taricenesc) pierduta prin arhivele Cotroceniului.
Se da in clocot, adaugandu-se niscaiva ingrediente roz si trambitate la televizor. Dupa (des)gust.
Se lasa o zi doua zile de fierbere in suc propriu. Pana apare scrisorica. Care nu este nici pe departe roz, si nu a fost niciodata arhivata decat in minciunica coborata pe chelia „acoperisului” prezidential. Chestiuni, ce lasa muti de uimire intrega opinie publica romaneasca si nu numai.
Se mai aduga niscaiva ipocrizie rasuflata din Palatul Victoria, mascata intr-un drept la replica la santaj, piperata cu indicii tendentioase spre demisii si demiteri.
Se serveste obligatoriu si repetat alegatorului roman constipat de prea multe politicianisme de mahala.
Se poate servii, rece,?la tava si noilor gazde, care ne-au primit pe continent. De altfel, reteta noastra a devenit foarte cunsocuta si prin forurile de la Bruxelles si Strasburg. Nu de alta, dar, unii oficiali au refuzat sa ingurgiteze preparatul. Avand mai multa experienta in arta culinara au catalogat scurt produsul ca fiind o varza,?ce?a facut cam de oaie imaginea Romaniei. Pesemne, lipsiti total de umor, europenii nu au aprecieri asupra geniului lui Cargiale. Ori, si-or fi dat seama ca nu este vorba de vreo schita a scriitorului?…?
Marius OLA
