Braşovenii lăsați fără apă caldă cu scuze – reviziile SPLT

Braşovenii lăsați fără apă caldă cu scuze – reviziile SPLT

0 134

În această perioadă angajaţii SPLT execută lucrări de revizii şi reparaţii la centralele termice şi pe reţelele sistemului centralizat în vederea pregătirii pentru sezonul rece

Fără apă caldă pentru o parte din braşovenii racordaţi la serviciul public de termoficare. În această perioadă angajaţii SPLT execută lucrări de revizii şi reparaţii la centralele termice şi pe reţelele sistemului centralizat în vederea pregătirii pentru sezonul rece.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în subordinea cărora se află serviciul de termoficare, reparaţiile sunt vitale pentru funcţionarea sistemului centralizat de termoficare.
Reviziile şi reparaţiile sunt programate a se încheia până în 15 septembrie atunci când va începe încărcarea instalaţiilor pentru probele „ la rece”.
Oricum, toate lucrările vor fi anunţate şi prin asociaţiile de proprietari, spune viceprimarul Mihai Costel, în aşa fel încît preşedinţii acestora să poată să comunice atât intervalul cât şi zona exactă unde va fi sistată apa caldă.
Autorităţile locale speră ca de la 1 noiembrie în apartamentele racordate la serviciul public de termoficare să se poată furniza şi căldură.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.