Revizuirea Trianon-ului un vis absurd și imposibil într-o Europă modernă!
Pentru Ungaria şi minoritatea maghiară (inclusiv ...componenta secuiască, devenită uneori vârf de lance in România) – cel puţin la nivelul elitelor – nu au renunţat niciodată după 1918 la politica fatzisa de revendicare a Transilvaniei şi, într-o formă voalată, la reafirmarea absurda a visului „Ungariei Mari”.
Cum Ucraina, Croaţia şi Slovacia sunt acum state naţionale cu politici foarte ferme în chestiunea minorităţilor şi cum – în ciuda tradiţiei şi a „dreptului istoric” – implicit comunităţile ungare de acolo sunt relativ mai mici – exploatand traditzionala „bunavointza”a aguvernului roman , autoritatlor de la Budapesta le rămâne drept „cal principal de bătaie” … Transilvania.
Se stie,in România, conform recensământului din 2012, mai trăiesc cu puţin peste 1.200.000 de maghiari, adică cel mult 6% din populaţie ; de aceea ţara noastră a ramas, pentru unii a fi locul ideal de contestare a Trianonului si implicit de dobândire, în mod artificial, a autonomiei (inclusiv teritoriale) pentru maghiari, ca un prim-pas spre atingerea scopului strategic de revendicare propus …de aproape un secol incoace!!
Spunem „în mod oficial” (de iure), fiindcă de facto in Romania această autonomie locala există în toate regiunile şi localităţile în care maghiarii depăşesc anumite procentaje,acceptate european!. Revenind la recentul „eveniment” de revendicare nelegala a unei cladiri la Târgu Mureş, reacţia, „mereu nervoasa” din perspectiva conducătorilor maghiari, lor li se pare perfect firească şi se înscrie într-o incredibil de „tenace”procedură de continuitate: orice persoană de etnie maghiară sau orice instituţie maghiară, dovedite integral culpabile conform legilor în vigoare, trebuie apărate şi victimizate. Atunci când maghiarii din România se autoconsideră lezaţi într-o formă sau alta de către justiţie, (de către autorităţi, de către instituţii sau persoane ), vina nu trebuie să fie niciodată a lor, a maghiarilor…
Prin aceasta, fireşte se induce, datorită propagandei.”europene” bine întreţinute de la Budapesta şi dirijate, în opinia publică – nu doar internaţională, ci şi internă, se promovaza impresia că maghiarii ar fi în mod programatic discriminaţi în România. După cum, probabil v-ati saturat sa vedeţi, protestul autorităţilor ungare (laice şi bisericeşti) din România – aliniate în acţiuni organizate şi ordonate în faţa clădirii cu pricina – a fost imediat dublat de un gest nemaiîntâlnit în practica internaţională între state aliate în NATO şi membre ale UE: împiedicarea de către Ungaria a intrării României într-o organizaţie internaţională care nu are nimic de-a face cu minorităţile, cu drepturile omului etc.
Cu alte cuvinte, o problemă minoră, internă a României este ridicată la rangul de conflict internaţional, escaladând-o în forme aproape fantastice, augmentate fără limite. Las aici deoparte alt fapt fără precedent şi fără replică pe măsură din partea României: interdicţia adresată de MAE ungar diplomaţilor săi de a nu participa, la celebrarea Zilei Naţionale a României.
Motivul nu are nici o importanţă, fiindcă statele suverane nu-şi stabilesc zilele naţionale cu acordul ţărilor vecine! Din păcate, unii lideri ai minorităţii maghiare din România cad în plasa întinsă de Guvernul Orbán, care are tot mai puţină credibilitate pe plan european şi internaţional, în general. Este de neadmis sa vorbim iarasi despre relativizarea majorităţilor, despre falsa fundamentare istorică a autonomiilor, etc.
Sunt de neadmis afirmatile conform carora românii sunt un popor fără istorie,ca si ponegrirea personalităţilor istorice româneşti… incercandu-se astfel acreditarea în spaţiul public a unor astfel de idei! Fireşte, a existat si in Romania, ca si in Republica populara Ungaria, o ideologie comunistă de partid. Dar în educaţia de atunci a celor doua popoare, valorile universale nu erau pervertite sau, dacă partidul făcea asta, familia şi dascălii autentici aveau antidotul necesar ca să ne ţină pe calea cea bună.
Dar astazi, la Budapesta „se predică” mereu altceva: violenţă în loc de pace, superficialitate în loc de profunzime,minciună în loc de adevăr, drepturi fără obligaţii, aroganţă fără ascultare, trai facil fără efort, analfabetism în loc de şcoală etc. promovate de oameni „cu mintea odihnită”, şmecheri, insinuanţi şi perverşi au calea deschisă, pe acest fond de societate robotizată, formată din indivizi lipsiţi de orizont cultural, de specializări solide, de cunoştinţe generale.
Şi atunci să ne mirăm că si la noi „intelectuali subţiri”, dornici de dominare spirituală şi de exercitarea unei aroganţe publice dizgraţioase, vin şi ne spun că nu avem istorie, că suntem „fiinţe patibulare”, că trebuie să scăpăm de Eminescu, că Ştefan cel Mare a fost mic …de inaltime şiMihai Viteazul laş, că Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu sau P.P. Panaitescu au fost naţionalişti, că Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr nu merită să dea numele unei şcoli, etc.?
Pe fondul de analfabetism funcţional în România, toate acestea prind la publicul larg de minune, iar vocile celor cuminţi (în sens de oameni cu gândire firească) se pierd în neant. Gustul tinerilor a fost deja derurnat spre spectaculos, spre insolit, spre neobişnuit, spre negare universală… Unde aţi mai văzut un copil de azi din România să citească „Făt Frumos din lacrimă” sau „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, sau „Capra cu trei iezi”, sau „Prâslea cel voinic şi merele de aur”?
Comunicarea pe viu, argumentarea, scrierea corectă, vorbirea armonioasă, apărarea unor creaţii validate, valorile confirmate de istorie, mesajele lui Horaţiu, Dante, Shakespeare, Cervantes, Hugo, Cehov, Eminescu li se par plictisitoare. Nu ar fi aşa dacă nu ar fi învăţaţi aşa! Elevii sunt învăţaţi, încurajaţi, stimulaţi acum să nu înveţe,si ajung să fie cea mai comodă masă de manevră posibilă, luând de bune toate elucubraţiile celor puternici.
Speram, în continuare, în îndreptări, în revolte ale intelectualilor autentici şi cred în forţa raţiunii, a cunoaşterii, a bunului simţ şi a echilibrului in cele doua țari, care trebuie sa continue sa fie bune vecine si prietene!.( D. Gere)
Prin aceasta, fireşte se induce, datorită propagandei.”europene” bine întreţinute de la Budapesta şi dirijate, în opinia publică – nu doar internaţională, ci şi internă, se promovaza impresia că maghiarii ar fi în mod programatic discriminaţi în România. După cum, probabil v-ati saturat sa vedeţi, protestul autorităţilor ungare (laice şi bisericeşti) din România – aliniate în acţiuni organizate şi ordonate în faţa clădirii cu pricina – a fost imediat dublat de un gest nemaiîntâlnit în practica internaţională între state aliate în NATO şi membre ale UE: împiedicarea de către Ungaria a intrării României într-o organizaţie internaţională care nu are nimic de-a face cu minorităţile, cu drepturile omului etc.
Cu alte cuvinte, o problemă minoră, internă a României este ridicată la rangul de conflict internaţional, escaladând-o în forme aproape fantastice, augmentate fără limite. Las aici deoparte alt fapt fără precedent şi fără replică pe măsură din partea României: interdicţia adresată de MAE ungar diplomaţilor săi de a nu participa, la celebrarea Zilei Naţionale a României.
Motivul nu are nici o importanţă, fiindcă statele suverane nu-şi stabilesc zilele naţionale cu acordul ţărilor vecine! Din păcate, unii lideri ai minorităţii maghiare din România cad în plasa întinsă de Guvernul Orbán, care are tot mai puţină credibilitate pe plan european şi internaţional, în general. Este de neadmis sa vorbim iarasi despre relativizarea majorităţilor, despre falsa fundamentare istorică a autonomiilor, etc.
Sunt de neadmis afirmatile conform carora românii sunt un popor fără istorie,ca si ponegrirea personalităţilor istorice româneşti… incercandu-se astfel acreditarea în spaţiul public a unor astfel de idei! Fireşte, a existat si in Romania, ca si in Republica populara Ungaria, o ideologie comunistă de partid. Dar în educaţia de atunci a celor doua popoare, valorile universale nu erau pervertite sau, dacă partidul făcea asta, familia şi dascălii autentici aveau antidotul necesar ca să ne ţină pe calea cea bună.
Dar astazi, la Budapesta „se predică” mereu altceva: violenţă în loc de pace, superficialitate în loc de profunzime,minciună în loc de adevăr, drepturi fără obligaţii, aroganţă fără ascultare, trai facil fără efort, analfabetism în loc de şcoală etc. promovate de oameni „cu mintea odihnită”, şmecheri, insinuanţi şi perverşi au calea deschisă, pe acest fond de societate robotizată, formată din indivizi lipsiţi de orizont cultural, de specializări solide, de cunoştinţe generale.
Şi atunci să ne mirăm că si la noi „intelectuali subţiri”, dornici de dominare spirituală şi de exercitarea unei aroganţe publice dizgraţioase, vin şi ne spun că nu avem istorie, că suntem „fiinţe patibulare”, că trebuie să scăpăm de Eminescu, că Ştefan cel Mare a fost mic …de inaltime şiMihai Viteazul laş, că Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu sau P.P. Panaitescu au fost naţionalişti, că Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr nu merită să dea numele unei şcoli, etc.?
Pe fondul de analfabetism funcţional în România, toate acestea prind la publicul larg de minune, iar vocile celor cuminţi (în sens de oameni cu gândire firească) se pierd în neant. Gustul tinerilor a fost deja derurnat spre spectaculos, spre insolit, spre neobişnuit, spre negare universală… Unde aţi mai văzut un copil de azi din România să citească „Făt Frumos din lacrimă” sau „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, sau „Capra cu trei iezi”, sau „Prâslea cel voinic şi merele de aur”?Comunicarea pe viu, argumentarea, scrierea corectă, vorbirea armonioasă, apărarea unor creaţii validate, valorile confirmate de istorie, mesajele lui Horaţiu, Dante, Shakespeare, Cervantes, Hugo, Cehov, Eminescu li se par plictisitoare. Nu ar fi aşa dacă nu ar fi învăţaţi aşa! Elevii sunt învăţaţi, încurajaţi, stimulaţi acum să nu înveţe,si ajung să fie cea mai comodă masă de manevră posibilă, luând de bune toate elucubraţiile celor puternici.
Speram, în continuare, în îndreptări, în revolte ale intelectualilor autentici şi cred în forţa raţiunii, a cunoaşterii, a bunului simţ şi a echilibrului in cele doua țari, care trebuie sa continue sa fie bune vecine si prietene!.( D. Gere)
