Rezistența împotriva lui Trump și surprizele care urmează

Rezistența împotriva lui Trump și surprizele care urmează

0 25

În momentul în care a devenit clar că venirea lui Trump la Casa Albă este inevitabilă, stafful care conducea de facto Administrația americană, a trecut la operațiunea de „organizarea a rezistenței”.
Partenerilor subterani și celor aflați „la vedere” li s-a comunicat că se va declanșa un soi de „proiect-punte” care, la fel ca în cazul primului mandat, să facă imposibil mandatul lui Trump.
Astfel, atât liderii europeni cât și cei din serviciile subordonate, au fost instruiți pentru a rezista prin intermediul unor tertipuri devenite deja clasice. Doar că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
S-a întâmplat ceva surprinzător: Trump nu a mai venit, ca la primul mandat, cu mâinile goale, ci cu un aparat gata organizat. De altfel, încă din timpul alegerilor s-a declanșat operațiunea de selecție a membrilor aparatului său. De aceea – așa cum am mai scris – în momentul schimbării de putere, „Echipa Trump” a intrat precum buldozerul, punând pe liber toate persoanele care ar fi putut să-i împiedice sau să-i influențeze deciziile.
Astfel, întreg sistemul de rezistență pus la punct de democrați s-a văzut castrat peste noapte. Degeaba se făcuseră simulări, degeaba se organizaseră strategii, în condițiile în care toți oficialii de rang doi, trei și patru s-au trezit eliminați brutal de „uraganul Trump”. Astfel, toți cei care trebuiau să tempereze sau să facă imposibilă punerea în aplicare a deciziilor lui Trump, s-au trezit eliminați din prima.
Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală(DOGE), condus de Elon Musk, a dat niște lovituri atât de năucitoare încât dușmanii lui Trump încă nu și-au revenit. Singurii care au încercat organizarea unei rezistențe au fost judecătorii corupți din sistemul american, care au pornit jocul blocărilor deciziilor președintelui.
Doar că și aceștia au fost surprinși să constate că aparatul lui Trump are mijloace eficiente de a-i constrânge și chiar de a-i elimina din sistem. De aceea, după primele acțiuni, mulți dintre cei pregătiți pentru luptă și-au reevaluat interesele și au început să bată în retragere.
Cea mai recentă paradire provocată de echipa lui Trump este, de departe, și cea mai radicală: numirea lui Kash Patel la cârma FBI. Cunoscător al deep state-ului american și adversar de temut al său, Patel este acum exact ca măcelarul selectat să supravegheze „vacile sfinte” ale sistemului. Lovitura dată de Trump a fost, pur și simplu, năucitoare.
De la șefia FBI, Kash Patel este cel care, nu doar că va înăbuși din fașă orice tentativă de continuare a „rezistenței” puse la cale de către democrați, dar, mai mult, e o garanție de reformare din temelii a unuia dintre cele mai întunecate servicii secrete americane. Și ceva îmi spune că se vor lua decizii radicale acolo imediat după desecretizarea documentelor referitoare la asasinarea lui Kennedy. 
Ceea ce vă explic acum este că Trump a făcut abia acum ceea ce se aștepta de la el în timpul primului mandat, lăsându-i perplecși pe toți cei care „organizaseră perfect” rezistența. De fapt, toată lumea credea că Trump va veni la fel de timid, dar mulțumit pentru revanșa pe care și-a luat-o.
Ceea ce au refuzat să înțeleagă democrații a fost faptul că Trump, pentru cucerirea noului mandat, a luat-o de la zero, din subteranele propriului partid. N-au avut ochi să vadă și creier care să înțeleagă că, de-al lungul mandatului lui Biden, Trump a schimbat radical însăși structura Partidului Republican, transformându-l într-om platformă MAGA.
După ce a terminat cu influențele nefaste din partid(gen cea a familiei Cheney), a reușit impunerea unor loiali ai săi la toate nivelurile.
Inclusiv dezbaterile pentru alegerea candidatului Partidului Republican au fost utilizate de Trump ca elemente de selecție a personalului său. Așa s-au calificat necunoscuți gen Vivek Ramaswamy în echipa sa(fac precizarea că e vorba de necunoscuți pentru marele public, nu pentru cei care știu cu ce se mănâncă politica americană). 
Trebuie acum să înțelegem că republicanii lui Trump au reușit să intre ca-n brânză în întregul plan de rezistență creionat de idioții Partidului Democrat. Numai Operațiunea USAID s-a constituit într-o lovitură atât de dură încât centrii nervoși ai democraților efectiv nu-și revin.
Culmea, cei care pregătiseră rezistența au prevăzut posibilitatea unei fracturi – pe care au evaluat-o ca putând fi maxim temporară – și au ales – conform unor surse – organizarea backup-ului prin intermediul … Ucrainei.
O parte din banii împinși de Biden acolo pe finalul mandatului au fost destinați continuării finanțării rețelei subterane internaționale până la restabilirea „canalului avariat”.
Sunt speculații, dar dată fiind aciditatea clovnului de la Kiev – în alte vremuri proactiv în lingușeală – pare că supozițiile sunt justificate. 
Ceea ce e interesant – și paradoxal în același timp – este că întreaga rețea internațională de putere dezvoltată de democrați pentru a-i rezista lui Trump, pare că e ruptă de realitate și-și continuă jocurile tembele de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în SUA. Nu știu dacă la mijloc este strict prostia care-i caracterizează pe globaliști sau în ecuație își face loc și credința în invincibilitatea ideilor „corecte”.
Cert este că, atunci când te uiți la niște papagali gen Macron sau Starmer, ai impresia că Biden încă n-a părăsit Casa Albă. Nu știu pe ce se bazează băieții ăștia, dar părerea mea a că sunt incapabili să vadă satârul care atârnă amenințător deasupra capului lor.
Vă spun asta deoarece loviturile pe care le vor încasa de la aparatul lui Trump vor fi devastatoare. Cu siguranță meciul nu se va da la vedere.
Chiar dacă Trump va face comentarii caustice, adevăratele lovituri vor fi date sistemelor subterane de putere, cele care au fost manipulate de Administrația Biden.

Să vă dau un exemplu: la noi l-ați văzut pe nulitatea Enache ieșind sinucigaș cu un interviu halucinant. Omul ăsta nu e capabil să înțeleagă pe ce lume trăiește, el continuând politica slugarnică care i-a fost trasată de statul subteran local, în coordonare cu cel american din perioada Democraților.
De fapt, în inconștiența lor disperată, democrații care au planificat rezistența împotriva lui Trump, au mers inclusiv pe o „izolare internațională” a acestuia.
De aceea vedeți comportamentul aberant aș oficialilor UE și a paiațelor aflate încă în funcție.
Rezistența pe care o vedeți este sprijinită de sistemele subterane de putere care, chiar dacă au fost decapitate la Washington, continuă linia, convinse fiind că acolo se va întâmpla ceva care va face să revină sistemul corupt care le-a susținut până acum. 
Dar de ce-ar aștepta ca la Washington să revină ceva?
Cu toate că acele sisteme au fost dotate cu capacități independente de fostele structuri de la Washington, independența lor nu poate fi decât una temporară.
Fără sprijin de peste Ocean, toate structurile subterane fac implozie întrucât se bazează mult prea mult pe finanțarea de-acolo.
Degeaba acum zboară valizele cu bani dinspre Ucraina pentru a compensa închiderea fântânii cu leac a USAID-ului, la un moment dat acești bani se vor termina.
După cum limpede observați, inclusiv în ceea ce privește susținerea efortului de război al Ucrainei devine imposibil pentru corupta și falita Uniune Europeană. Fără SUA, ajutoarele se măsoară în milioane sau maxim miliarde de dolari, în condițiile în care SUA pompa sute de miliarde. 
Întreaga construcție de paie va cădea în momentul în carer SUA vor retrage sancțiunile impuse Rusiei. Practic, în acel moment, toată construcția artificială a democraților se va prăbuși. Interesant în acest context este faptul că, unii mai ageri la minte de prin statele subterane, s-au gândit că n-ar strica să se așeze cu fundul și-n luntrea lui Trump.
Din acest registru este împingerea disperată a lui Ponta spre cercul intern al lui Trump. Prin Ponta, statul subteran autohton pare a încerca o „întoarcere a armelor”.
Doar că, surprinzător pentru ei, „scrisorile de acreditare” le-au fost refuzate, fiind împinși să joace rolul pe care și l-au asumat în timpul lui Biden. Și-aici vine întrebarea: DE CE? 
Cu toate că nu am un răspuns, încerc să intuiesc bazându-mă pe ceea ce s-a întâmplat până acum. Teoretic sunt două motive.
În primul rând e vorba de teama lui Trump și a oamenilor săi de a se înhăita cu cameleonii, deoarece știu că aceștia pot juca inclusiv rolul de aliați otrăviți.
Nu în ultimul rând, echipa lui Trump caută înlocuirea din rădăcini a garniturilor învechite și corupte, dar și simplificarea modului de coordonare. De aceea nu sunt interesați sub nicio formă de vechile sisteme, ci de înlocuirea din rădăcini a zonelor în care sunt interesați.
De aceea vom vedea, treptat, două moduri de acțiune. În zonele în care sunt interesați vor apărea scandaluri care vor distruge din temelii structurile esențiale ale statelor subterane. Însă, în zonele în care nu au interes, aparatele subterane vor rămâne în continuare deoarece ele vor fi garanția prăbușirii aproape ritualice a acelor state.
Tradus, în funcție de interese, americanii vor paradi ori statul subteran, salvând țara, ori vor paradi cu totul statele care nu  ai satisfac interesele americane, inclusiv prin lăsarea acestora să se dărâme sub propria corupție a sistemelor subterane.
Spre exemplu, e de așteptat ca în Anglia, Franța și Germania să arunce în aer structurile subterane de putere. În ceea ce privește estul Europei, deocamdată mi-e greu să mă pronunț, întrucât aici totul depinde de negocierile cu rușii.
Știu, îmi veți spune că Polonia, că România, că Ungaria s.a.m.d. Jocurile geopolitice însă sunt mult mai dure și nu cunosc valorile pe care uneori noi le împărtășim.
Cuțitul geopolitic e rece și taie dunga așa cum i-a fost dictat, fără să se sinchisească de ceea ce se află în calea sa. 
Concluzionând, ceea ce vom vedea în perioada următoare, se va constitui într-un șir nesfârșit de scandaluri naționale acolo unde SUA va fi interesată să-și păstreze influența și o tăcere mormântală acolo unde nu mai au interesul. Doar că, după ce se va fi terminat tevatura în curțile care s-a stabilit că vor face parte din ograda americană, va începe marea paradire a celor în care statul subteran va părea că a scăpat.
Din păcate, de la nivelul nostru, nu putem ști unde am fost repartizați decât după ce vom vedea evenimentele la care suntem parte.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.