Rezultate de excepție pentru patinatorii de viteză de la Corona Brașov în cadrul Campionatului Național pe probe și poliatlon
Sportivii brașoveni, pregătiți de Bogdan Stănescu, au terminat cu 56 de medalii câștigate și 6 campioni naționali absoluți, pentru a bifa și titlul de cea mai prolifică echipă din țară. Cosmin Mex Nedelea (foto) și-a făcut baremele pentru Cupele Mondiale de seniori, după titlurile din probele de 500m și 1000m, o performanță care îl plasează în elita patinajului viteză internațional. Mihaela Hogaș și-a trecut la rândul ei în palmares încă două titluri, la 500 și 1000 de metri și este deja cu gândul la calificarea la Jocurile Olimpice din 2026. Irina Platona a reușit realizarea baremelor de participare pentru Cupele Mondiale de juniori pentru probele de 1000m, 1500m, 3000m, dar și pentru Campionatul Mondial de juniori la proba de 3000m. De menționat este faptul că, Irina se află la prima sa participare pe pista de 400m. Paul Turjan a stabilit un nou record național la 300m, devenind oficial cel mai rapid patinator din lume la categoria sa de vârstă, Junior E. La rândrul lor Fejer Vanessa, Munteanu Cleopatra, Platona Irina și Bălescu Ana au obținut dreptul de a participa în Cupele Mondiale de juniori, pregătindu-se să concureze la cel mai înalt nivel începând cu sezonul următor.
D.D.